Îmi revin în minte nişte versuri dintr-o poezie populară din vremurile trecute: „Pac, pac, om sărac,/ De ce păcăneşti, d-aia sărăceşti”. Iar păcănitul se referea la combaterea viciului fumatului…
În noul an, 2015, pensionarii din sistemul fost al CAP se aşteptau şi ei să li se majoreze mica pensie, de la 350 lei la cel puţin 500 lei. Aceştia au robit, atât pe pământul lor – moştenit din moşi-strămoşi, din cele trei împroprietăriri: de la domnul Cuza, primul şi cel de-al doilea război mondial – până la intrarea obligată în CAP, iar grâul, porumbul, carnea şi alte produse agricole megeau spre Mama Rusie, ca datorii de război, date sub formă de cote obligatorii. De la CAP primeau produse şi bani (2 lei ziua de muncă), 1301 kg cereale, după ce jumătate din producţie mergea la fondul de stat, munci SMT, datorii etc.
După aşa robie pe pământul de drept al lor, aceşti pensionari, câteva zeci sau sute de mii, câţi mai zilesc, trecuţi de 70-80 de ani, primesc, nu 2 lei pentru ziua de muncă, ci 35-40 de lei ziua de viaţă, chinuită de boli şi suferinţe.
N-a reuşit, onor guvernul şi parlamentarii (care n-au părinţi pensionari, proveniţi din CAP) să le dea şi lor o pensie de 500 de lei/lunar.
Portugalia, ţară europeană înaintea României, a micşorat pensiile mari şi, probabil, a majorat pe cele mai de jos. Am auzit acest lucru de la radio şi n-am auzit să fi fost sancţionată de Uniunea Europeană.
Imediat, din prima zi de muncă, au ieşit şi revoluţionarii din 1989 să li se dea revendicările tăiate de Guvernul Boc. Guvernul actual a trimis corpul de control peste conducerile acestor organizaţii. Timp de doi ani, de ce, oare, nu a făcut acest lucru?
Băieţii pensionari proveniţi din robia pământului, ajunşi la 70-80-90 de ani, nu pot ajunge în faţa guvernului să se bată cu jandarmii, nici să-şi declare greva foamei. Revoluţionarii au şi ei dreptate, poate nu chiar toţi. În faţa Palatului, s-a tras în mulţime şi după plecarea lui Ceauşescu, toţi securiştii şi activiştii PCR încă mai aveau arme şi trăgeau de prin ascunzătorile secrete. Ei sperau să preia conducerea, dacă mulţimile din Bucureşti şi alţi tineri veniţi din ţară nu apăreau, dacă revoluţia nu se continua la televiziune, la metrou şi prin toată capitala, în Piaţa Victoriei…
Dar, revoluţia a continuat toată luna ianuarie a anului 1990, chiar până la alegerile din luna mai a aceluiaşi an. Dacă nu erau masele de revoluţionari pe poziţie, fie armata acţiona printr-o contrarevoluţie, fie ar fi intervenit armatele străine şi aveam mare vărsare de sânge. Erau destui generali care, pe ascuns, îl regretau pe Ceauşescu şi regimul care fusese doborât vremelnic…
Nu se găsesc resurse pentru mai mulţi revoluţionari, dar pensiile foştilor activişti, securişti, torţionari – precum Vişinescu, sunt încă mari, aşa cum cele ale magistraţilor – chiar condamnaţi, sunt la fel de mari.
Avem peste jumătate din preşedinţii de consilii judeţene în anchete pentru corupţie. Vechea Lege 269/1991 a administraţiei publice locale prevedea ca preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi indirect de către consilierii judeţeni.. De ce să nu revenim la această lege, cel puţin pe durata mandatului? De ce să fie prevăzuţi doi vicepreşedinţi de CJ, doi viceprimari de municipiu reşedinţă de judeţ?
– De ce s-a introdus aparatul propriu al primarului şi funcţia de manager al municipiului, alături de doi viceprimari? Ca să „ascută creioanele?”
Prof. Ion Ceauşu – Slatina
