Acasă Cultură Podul Olt simbolul Slatinei – puntea dintre Oltenia şi Muntenia

Podul Olt simbolul Slatinei – puntea dintre Oltenia şi Muntenia

656

Podul Olt de la Slatina este un monument istoric care este iubit de slătineni. Atât de iubit, încât majoritatea a hotărât că acesta este simbolul Slatinei. Un simbol care mai fusese cândva ales. Atunci fusese ales de către administraţia locală a lui Gheorghe Păunescu, pentru realizarea stemei municipiului Slatina. „Mândri de a fi slătineni. Alege simbolul Slatinei pe harta României unite”, s-a intitulat campania-concurs de promovare a simbolurilor Slatinei.

S-a găsit simbolul pierdut. Dan Brown ar fi invidios

Timp de o lună, slătinenii au fost invitaţi să îşi aleagă simbolul oraşului în cadrul campaniei-concurs „Mândri de a fi slătineni. Alege simbolul Slatinei pe harta României unite”. De-a lungul campaniei, în mai multe locuri din Slatina, cetăţenii urbei au fost încântaţi de dansuri şi muzică din diferite zone etnografice ale ţării. Pentru că totul a coincis cu campania electorală pentru prezidenţiale, cu sloganul unui candidat mândru care se lăuda cu mari uniri, slătinenii au primit câte un buletin de vot, de data asta fără însemne politice, cu următoarele simboluri: Podul Olt. În urma competiţiei, la care au participat li alte simboluri: Palatul Administrativ (în prezent, Muzeul Judeţeam Olt), sediul Primăriei Slatina, Mănăstirea Strehareţi, Dealul Grădişte – Casa Căsătoriilor, Castelul de Apă şi cel mai mare drapel, Strada Lipscani – Centrul Vechi, Mănăstirea Clocociov, Parcul „Eugen Ionescu”, Esplanada, Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, Oraşul aluminiului – zona industrială şi, respectiv, Căluşul Oltenesc. În urma numărătorii votului, mare câştigător a fost „candidatul” Podul peste Olt.

Istoria unui pod mâncat de rugina nepăsării

Povestea primului pod stabil începe în anul 1845, când s-a construit primul astfel de pod. Până atunci, oamenii vremii apelau la poduri mobile, plutitoare.. Costul total a fost de 4.000 de galbeni, iar taxa de trecere era stabilita de Sfatul Popular al târgului Slatina. Acest lucru s-a petrecut sub domnia lui Gheorghe Bibescu (perioada de domnie: 1842-1848). La inaugurarea de Sfânta Marie Mică din anul 1847, vine înşuşi marele Bibescu cu soţia sa Maria. Bătrânii spun că petrecerea de la capul podului „a durat atât de mult, încât nimeni nu-şi aminteşte să se fi terminat”. Au fost ceremonii religioase la Catedrala Ionaşcu şi s-au bătut şi monede care să amintească de ziua inaugurării podului. Una dintre ele se află la Academia Română.

Oltul rău, după cum spune legenda, era fratele Mureşului, care era mai blând, ia cu el podul de la Slatina, în anul 1864. S-a revenit la vechea comunicare între maluri, cea în care se foloseau plutele. Timp de doi ani, între 1865 şi 1867 se construiesc două poduri. Dar unul dintre ele nu rezistă. Podul de fier „se strică” pe la 1872. S-a reuşit refacerea lui, dar în anul 1885, Oltul mare le-a luat pe amblele cu el.

La 1888, se începe construcţia unui pod mare de fier, sub bagheta inginerului Nicolae Davidescu. Podul reprezintă doua încercare de punere în aplicare a arhitecturii fierului, după podul de la Cernavodă a lui Anghel Saligny. Prototipul podului de la Olt a fost prezentat la Expoziţia Mondială de la Paris din 1899.

Podul avea 400 de metri şi avea patru picioare de piatră cu bolte şi arcuri de fier. Costurile de construcţie s-au ridicat la suma de 3 milioane de lei, iar lucrările s-au finalizat în anul 1891. La 14 noiembrie 1916, armata română arunca în aer podul de peste Olt în încercarea de a nu-i lăsa pe germani să ajungă în Slatina. Au avut loc lupte sângeroase. Într-o dramatizare a momentului, se spunea că: „Oltul se făcuse roşu de sânge român şi german”. Trupele germane au vrut să treacă râul în dreptul satelor Curtişoara, Teslui, Colibaşi şi Moşteni, dar fără sorţ de izbândă. Eroii români nu au permis străinilor să invadeze tărâmul românesc. Cu toate astea, germanii au refăcut podul, fiind inclusă pe lista daunelor de război.

Comuniştii s-au îngrijit de forma actuală a podului, pe care îl reabilitau ori de câte ori era nevoie. Din anul 1990, când singurul lucru care se schimbase era termenul „comunist” în „democrat”, nimeni nu a mai purtat grija podului. Singurele „peticeli” au fost la mesajele pe care obositul pod le-a dat: găurile care au apărut în el şi la acoperirea mesajelor obscene ale unor nemulţimiti de FRF. Astăzi, podul Olt sclipeşte în ochii concetăţenilor noştri care iubesc fierul: e mult, e ruginit şi s-ar trăi mult după urma lui. Podul Olt ar fi trebuit să fie reabilitat anul acesta, însă anul electoral a amânat asta. 12 luni ar urma podul să se afle în şantier, circulaţia fiind redirecţionată pe rute care nu ar face faţă transportului greu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.