Acasă 7 zile 7 zile în subsidiar

7 zile în subsidiar

241

O simulare prognozată despre un cutremur care a avut loc

Echipa de comandă de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt e vizionară. Altfel, nu se explică marele exerciţiu de alarmare publică, organizat în Slatina, pe 25 noiembrie 2014, atunci când se va pune în practică un scenariu catastrofal, provocat de un cutremur de 6,5 grade Richter. Exerciţiul a avut de toate: patru case prăbuşite, două scări de bloc avariate, reţele inactive de gaze, apă, telefoane… Până la urmă, simularea a trecut cu bine, iar părţile implicate au rezolvat în mare parte cazuistica prognozată. Problema interesantă este că acest exerciţiu fusese anunţat încă de acum două săptămâni. Perioadă în care chiar s-a înregistrat un cutremur serios în România, în seara zilei de sâmbătă 22 noiembrie, atunci când evenimentul real a presupus un seism de 5,7, pe aceeaşi scară Richter.

Atenţie! Dispar olteni!

Nu mai puţin de trei olteni dispăruţi în condiţii suspecte au pus pe jar autorităţile. Pentru primul oltean pierdut, rătăcit între Crâmpoia şi Tufeni, s-au pus în mişcare 25 de pompieri, două autospeciale, un echipaj SMURD, toate comandate de şeful de la ISU, colonelul Pică. Poveste cu happy-end: rătăcitul a fost găsit. Mai departe, la Cezieni, o pereche – soţ şi soţie, au plecat la moară şi nu s-au mai întors. Cu greutate, într-o apă curgătoare din preajma localităţii a fost găsit trupul decedat al femeii, iar bărbatul este căutat şi în prezent. Două cazuri, trei dispariţii extrem de ciudate, care arată că nimic nu mai e sigur de la o vreme încoace. Chiar: cine se gândea acum vreo două săptămâni că poate să dispară, din prim-planul politicii româneşti, Victor Ponta?

Ieri pedelişti, azi liberali, mâine Moş Crăciun

Marian Călin, noul preşedinte al TNL Olt, se ţine mai departe de acţiuni politice, chiar dacă alegerile au fost câştigate de omul lor. Fostul lider al tinerilor din PDL a iniţiat campania umanitară „Dar pentru un zâmbet”, un proiect menit a se desfăşura pe o lună de zile, prin care se colectează haine, alimente, jucării şi diverse lucruri necesare copiilor defavorizaţi. Proiectul este menit să păstreze tradiţia şi să ofere în preajma sărbătorilor de iarnă acea rază de încredere în bunătatea semenilor, atunci când e vorba despre situaţii limită, unde apar nevoile imediate ale unora aflaţi în dificultate. Până acum, marele câştigător este preşedintele TNL Olt, cel care se dedică, corect acestui proiect umanitar…

Chiar, cu cine ţin oltenii?

Între Dan Şova, vicepreşedinte al PSD, senator de Olt, şi Liviu Dragnea, preşedinte executiv al aceluiaşi partid, a apărut o falie. Care n-are nici o legătură cu seismul de sâmbătă seara. Primul îl acuză pe cel de-al doilea de pierderea alegerilor unde a candidat… Victor Ponta. În sens invers, Dragnea spune despre Şova… mizerii verbale. La orizont e o stare de conflict între cei doi colegi de partid, care nu sunt atât de dispuşi să cedeze pe tema eşecului de la prezidenţiale. Congresul partidului, din perspectiva datei când va fi organizat, e un alt măr al discordiei, dintr-un coş cu fructe putrede. Unul vrea să fie organizat repede, altul consideră că el poate să mai aştepte. Pe fondul războiului dintre cei doi mari de la Bucureşti, merită urmărită îndeaproape şi poziţia pe care o va adopta organizaţia pesedistă de la Olt. Se va situa lângă senatorul ales aici, Şova? Greu de crezut. Se va poziţiona în spatele lui Dragnea? Rămâne de analizat. Deocamdată pesediştii olteni îl sprijină pe Ponta.

Bogdan Apostoliceanu şi Adrian Pop. Băieţii veseli de la… PSD Slatina

Rezultatul alegerilor în cel de-al doilea tur de scrutin în municipiul Slatina a fost aproape pe muchie. Dacă se mai implicau cu adevărat şi liberalii pentru stânga municipală era dezastru. Aşa, poporul şi-a făcut datoria şi a votat aproape unu la unu. Cele mai proaste rezultate obţinute de către socialiştii slătineni s-au înregistrat însă în secţiile de votare unde au fost arondaţi oameni cu greutate în municipiul Slatina: Adrian Pop – şeful Poliţiei Locale Slatina, şi Bogdan Apostoliceanu – directorul de la Patrimoniu. Acolo, slătinenii s-au mobilizat masiv, iar candidatul puterii a câştigat experienţă. Cei care insinuează că foştii pedelişti, Pop şi Apostoliceanu au suferit de remuşcări şi nostalgie, pot să creadă ceea ce vor. Îndefinitiv, ştie cineva ce este în sufletul omului? Al omului de bună-intenţie sau a celui care, deşi slujeşte alte steaguri, are, de fapt, în continuare, o pasiune ascunsă.

În sfârşit, liber la balcoane…

După ani şi ani în care în Slatina construcţia unui balcon era considerată un delict, o faptă gravă săvârşită în potriva umanităţii, legislativul municipal a decis să hotărască. În acest sens, chiar dacă fac excepţie blocurile unde au fost executate lucrări de reabilitare termică, deşi şi aici e comentabil, se va permite realizarea acestor suprastructuri, acolo unde nu există. Evident, nu există o cale prea uşoară în atingerea obiectivului: vor fi taxe, documente birocratice şi toate cele. Dar, important este doar atât: oamenii vor putea să-şi construiască balcoane. Iar asta înseamnă mult pentru cei care atunci când au ales să trăiască la bloc au fost dezavantajaţi din acest punct de vedere…

 

Revoltător! După Ponta în Dubai, Rădulescu de la Colegiul Medicilor în Malta

Viorel Rădulescu, vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Olt, secretar general al instituţiei la nivel naţional, e plecat la o întâlnire profesională În Malta. Reuniunea, decontată din banii medicilor români şi olteni deopotrivă, cei care plătesc taxe de întreţinere pentru această structură ce angajează pensionari, dar care promovează tineri doar prin declaraţii belicoase, nu va produce în mod concret nimic pentru creşterea calităţii actului medical din România, din judeţul Olt. Interesant ar fi dacă la sfârşitul acestui miniconcediu, vicepreşedintele Rădulescu de la Colegiul Medicilor Olt le-ar prezenta membrilor de drept ai filialei de la Olt decontul sejurului. Ca să vadă şi ei unde se duc banii din cotizaţii. Se pare că domnul Rădulescu e un Victor Viorel Ponta mai trecut prin viaţă. Primul sfidează poporul cu Dubaiul, al doilea cu Malta, o insulă frumoasă, o destinaţie de vacanţă, de vis. Poate mai încărcată de istorie decât Dubaiul lui Ponta, un loc unde se duc toţi ghiorţanii cu lanţuri de aur la gât şi telefoane de ultimă generaţie… Prezenţa lui Rădulescu în Malta a fost confirmată de dr. Costache Marinache, preşedintele Colegiului Medicilor Olt.

Opriţi-l! Faceţi ceva!

Duminică, 16 noiembrie 2014, românii şi-au luat, după 25 de ani, o a doua raţie de libertate. Generaţia cu cheia de gât, legată cu şnurul de macrameu, aflată cu treabă prin lume, Europa îndeosebi, a votat. Şi nu numai atât. I-a sunat şi pe cei de acasă. Astfel, regimul autoritar pregătit României de Victor Ponta s-a prăbuşit. Din păcate, după victoria lor, cea în care se află şi componenta numită Klaus Iohannis, au apărut profitorii. La Olt, prin Direcţia Sanitar Veterinară şi nu numai, toată lumea a aflat că Ştefan Nicolae, liberal, fost prefect, se va întoarce la post. Cu tristeţe, această explozie a bucuriei, pe un lucru în care personajul nu se regăseşte deloc, produce efecte devastatoare. Românii care nu l-au vrut pe Ponta preşedinte nu cred că s-au gândit să ajungă, din nou, Ştefan Nicolae prefect la Olt. Altfel un om de treabă, un doctor muncitor…

Paul Stănescu, în contradictoriu cu Victor Ponta

Imediat după ce prinţul rătăcit al social-democraţiei s-a întors din Dubai, acolo unde a cheltuit bani de la el, deşi spp-istul îl însoţea în misiune de serviciu, după ce a despachetat cămăşile şifonate, cu ruj pe guler (sic!), butoanele au început să se mişte. Apăsate, energic, de Victor Ponta. Omul care, nici până acum nu realizează că şi-a bătut joc de idealurile social-democrate a câtorva milioane de români. De pe holurile parlamentului unde s-a aflat marţi, 25 noiembrie 2014, acesta nu are demnitatea să-şi asume, corect, catastrofa votului din Diaspora. În altă ordine de idei, Ponta vrea congres la partid. Mai la anul, să se calmeze spiritele. În schimb, la Olt, vicepreşedintele partidului, preşedintele organizaţiei judeţene, care i-a dat aproape cel mai bun scor pe ţară, îl contrazice. Potrivit unei publicaţii locale căreia Stănescu îi răspunde la telefon, acesta susţine organizarea Congresului PSD cât mai repede! O falie de opinie între Ponta şi Stănescu e binevenită. În mod normal, preşedintele CJ Olt nu trebuie să-şi schimbe punctul de vedere şi să joace tare. Astăzi, Ponta e cel care are nevoie mai mult de Stănescu, şi nu invers. Nu de alta, dar uneori, chiar dacă eşti provincial, în viaţă nu trebuie să te uiţi la bucureşteni ca la sfinţi. Sunt şi ei oameni cu feţe de carton…

Un militar de la Piatra-Olt, mort pentru patrie

Vineri, 21 noiembrie 2014, în jurul orei 10.50, conform site-ului Ministerului Afacrilor Interne, Serviciul 112 a fost anunţat cu privire la prăbuşirea unui elicopter în zona localităţii localităţii Mălâncrav, judeţul Sibiu. Dispozitivul IAR-330 PUMA aparţinea Bazei 71 Aeriană de la Câmpia Turzii şi urma să participe la un exerciţiu în Poligonul Cincu. În elicopter se aflau: sublocotenentul Andrei-Cătălin Apostol, în vârstă de 25 de ani, comandorul Artur-Grigore Palfi, în vârstă de 46 de ani, căpitanul medic Rareş-Cosmin Moldovan, de 34 ani, căpitanul Răzvan-Aurel Moldovan, de 29 de ani, maistrul militar cls. I Paul Bădescu, de 41 ani, maistrul militar cls. II Dorin Fodor, de 43 de ani, maistrul militar cls. III Vasile-Marian Gădălean, de 33 de ani, maistrul militar cls. III Constantin-Dorin Filip, 30 ani, necăsătorit, care au decedat şi cei doi militari răniţi, căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana, în vârstă de 47 de ani şi maistrul militar cls. I Valentin Bora, în vârstă de 41 de ani. Tânărul oltean, Andrei-Cătălin Apostol, cel mai tânăr dintre cei opt care se aflau în elicopter, absolvent al Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coandă” din Braşov, lucra în cadrul Bazei Aeriene Câmpia Turzii, unde era angajat ca sublocotenent inginer. Trupul sublocotenentului a fost adus duminică seara la casa părintească din Enoşeşti, Piatra Olt. Înmormântarea a avut loc marţi, 25 noiembrie, în cimitirul din Pîrşcoveni, localitatea natală a mamei sale. O tragedie. Cuvintele sunt de prisos…

Mai rău ca la alegerile din diaspora

În noaptea dintre 26 spre 27 noiembrie, oamenii de la Kaufland au gândit o strategie comercială de promovare a produselor, într-o campanie de reduceri numită „Noaptea albă”. În intervalul orar 23.00 – 3.00, magazinul a fost luat cu asalt, mai ceva decât o făceau turcii pe vremuri, atunci când aveau treabă prin Principat. Preţurile au fost, într-adevăr de nerefuzat, ofertele pe măsură, dar dincolo de aceste aspecte, înghesuiala respectivă nu se justifică, în raport cu o noapte nedormită pentru a economisi nişte bănuţi la acele produse care nu sunt chiar atât de indispensabile vieţii de zi cu zi. Într-un anume fel, coada de la Kaufland se poate compara cu ce au făcut acum vreo două săptămâni românii din diaspora pentru a avea dreptul la vot. Dar, între un drept constituţional şi un litru de ulei, e o diferenţă substanţială. Atât de formă, cât şi de fond.

Noi staţii de autobuz în Slatina. Prea firave, prea frumoase

În urmă cu vreo şapte-opt ani, slătinenii primeanu de la administraţia Vâlcov, noi staţii de autobuz. Cochete, albastre, utile, confortabile. Imediat, ai noştri au trecut la treabă şi s-au pus pe distrus. Iar decizia înlocuirii acestora, asumată în mandatul lui Prina, e pedeplin justificată: din constucţiile moderne de odinioară n-au mai rămas decât resturi amestecate din plastic şi metal. Acum se montează cele noi. Mai verzi. Mai frumoase. Dar la fel de firave, în condiţiile în care, din ceea ce se vede, slătinenii au totuşi nevoie de nişte staţii de autobuz adevărate, realizate după proiectul unor buncăre semiatomice, construite din structuri rezistente la ură, violenţă şi nebunie cât cuprinde. Probabil, peste vreo doi ani şi acestea vor fi schimbate. Ca un paradox minimal, trebuie precizat că obiectivele respective sunt totuşi atent supravegheate video. O supraveghere de altfel inutilă…

S-a deschis SUPECO la Slatina. Ei, şi…

Grozăvie, despre ce o să fie: la Slatina, de joi, s-a deschis o divizionară a grupului Carrefour – magazinul SUPECO. O afacere postată în locaţia unei foste hale de la Textila Slatina, o privatizare controversată pe care n-a vrut nimeni s-o vadă la bani mărunţi. Un magazin de tip sătesc, pe formatul cooperativelor de odinioară, dar ceva mai mare. În afara unor preţuri bunicele şi a câtorva locuri de muncă, faimoasa afacere Supeco nu aduce nimic bun pentru slătineni. Distruge mai departe, cot la cot cu ceilalţi retailleri magazinele de scară de bloc, cele din care slătinenii îşi duceau traiul de pe azi pe mâine. Ca şi la ceilalţi prestatori din domeniu de pe piaţă, marile impozite plătite de magazinaşul de la Textila merg oriunde în altă parte dar numai la Slatina nu. Aşa că, cei care vor să se bucure, s-o lase mai încet! Profitul final merge la francezi…

1 COMENTARIU

  1. Dupa 25 de ani de la alungarea lui Ceausescu si a regimului ateu comunist,Romania inca este condusa de partide cu reflexe comuniste si neocomuniste.Ne-am facut iluzii de fiecare data cand a venit la putere un nou presedinte de republica,dar de fiecare data ne-am edificat.De fapt, de peste 25 de ani batem pasul pe loc.In spatele tuturor presedintilor de republica a stat si stau oameni educati si instruti dupa chipul si asemanarea comunismului.In mod deosebit ,au in spatele lor trusturi de presa care nu fac nimic altceva decat sa prezinte in roz realitatea politica,sociala si economica a Romaniei.Ponta si Iohannis nu au fost membrii ai partidului comunist roman,dar in spatele lor sta o armata de fosti activisti pcr,securisti,informatori si condamnati pentru diferite delicte penale.In fiecare partid ,fie ca sunt parlamentari ministrii,prefecti,presedinti de consilii judetene,primari si sefi de institutii,exista oameni corupti si incompententi.Din acest motiv,cand pierde un partid,celalalt partid care castiga pentru un timp alegerile,incearca ca sa ne explice cat de curat este el,partidul cel biruitor in alegeri,si cat de corupt si de incompentent este partidul perdant.Asa se intampla de fiecare data.Se schimba o gasca cu o alta gasca.Aceasta atitudine duplicitara a clasei politice din Romania denota o lipsa de moralitate si profesionalism.O vina o purtam si noi,societatea civila,care stam si nu actionam impotriva acestor stari de fapt.
    Din pacate,din aceasta lupta de dezbinare si ura,pierde Romania .Noi saracim,iar ei se imbogatesc din prostia si ignoranta noastra.Cei din partidele de la putere si din opozitie , isi vad linistiti de afacerile lor,care in fata noastra,disimuleaza stari conflictuale politice si atitudini de patriotism si justitie sociala.Toate partidele se declara aparatoare ale demnitatii,onoarei,unitatii si prosperitatii nationale.Dar realitatea este alta.Pur si simplu, nu isi asuma responsabilitatea conducerii Tarii si a Guvernului.Am vazut cazul cu votul din diaspora,respectiv ‘’fuga in Dubai’’ a lui Victor Ponta.Una se zice si alta se face.Asa ne-au amagit de fiecare data.Cum trece saptamana,cum apare un politician corupt,care nu face decat sa ne scada noua pe zi ce trece nivelul de trai.Fie ca a fost FSN,cel al lui Ion Iliescu,PDSR,cel al lui Adrian Nastase,respectiv PSD,cel al lui Victor Ponta,respectiv PNL,cel dupa anii 1990,respectiv cel al lui Radu Campeanu,Mircea Ionescu –Quintus,Valeriu Stoica,Theodor Stolojan,Calin Popescu Tariceanu si Crin Antonescu,toate au fost unite sub acelasi simbol al duplicitatii si arogantei.Dar cel mai ipocrit partid politic din Romania a fost si este PSD.Majoritatea liderilor politici din FSN de ieri si PSD de azi,asa zisul partid al saracilor si muncitorilor (platiti cu salariul cel mai mic din Europa), sunt cei mai bogati din Romania.Acest partid,PSD, ar fi bine ca sa fie dizolvat,deoarece este un partid-stat si totodata este urmasul PCR.Cine sunt acesti lideri politici imbogatiti peste noapte ii stim cu totii.Nu am bagat in aceiasi oala,Partidul National Taranesc Crestin si Democrat,deoarece liderul acestui partid,regretatul Corneliu Coposu,a fost si este un adevarat sfant pentru neamul romanesc.Era unul dintre putini lideri politici care isi dorea o politica bazata pe meritocratie.
    Ce este tragic ,este faptul ca majoritatea liderilor nationali si locali se erijeaza in aparatorii drepturilor celor saraci,dar majoritatea liderilor politici se ‘’hranesc ‘’din banul public in mod necinstit.Uitati-va cum traiesc asa zisi baroni.Majoritatea parlamentarilor ,ministrilor,sefilor de institutii de stat,presedintilor de consilii judetene si de orase si comune nu isi pot justifica averile dobandite in mod ilicit.Dar au tupeul ca sa se declare de stanga si cinstiti,cand in fond si la urma urmei,sunt de centru dreapta..,dar necinstiti!De fapt nici ei nu stiu ce sunt.Azi sunt de stanga,maine de drepta,poimaine de centru.Sunt oameni fara principii si idealuri.Din aceasta cauza exista traseismul politic.Acest gen de politicieni care oscileaza doctrinar,ar fi indicat ca sa fie exclusi din viata politica,inclusiv si cei care au condamnari penale definitive si irevocabile.Cand sunt anchetati si arestati de DNA,toti cei cu dosare penale se plang ca sunt victimile politice ale unui regim anume care se afla la putere.Dar de fapt,ei sunt’’ prinsi cu mata-n sac’’.
    Daca suntem asa de saraci,de dezbinati ,umiliti si de minciti ,pe noi cine ne poate reprezenta cu adevarat?Presedintele ales?!Presedintele republicii ,cel care a fost promovat din randul clasei politice?Nu cumva ar trebui sa reinodam ruptura produsa in 30 Decembrie 1947?De ce?Pentru ca comunistii au vrut acest lucru,ca sa ne rupa de traditie.Comunistii au vrut ca sa ne rupa de Dumnezeu si de Unsul lui Dumnezeu.Au vrut sa ne faca sa uitam de Biserica lui Iisus Hristos,de Monarhie si de Regele Mihai I.Comunistii ne-au vrut un popor de amnezici,dar nu au reusit asta,caci ne spune Sfantul Apostol Pavel;’’Caci impotriva adevarului n-avem nicio putere;avem pentru adevar’’. Nu de alta,dar republica romana este facuta dupa chipul si asemanarea comunismului ,cel pe care,dupa 25 de ani de la caderea lui Ceausescu,il regasim in majoritatea clasei politice din Romania.Din acest motiv, este bine ca sa avem monarhie constitutionala,deoarece Regele este deasupra tuturor partidelor politice.Regele domneste dar nu guverneaza.
    Asadar,acum la plinirea vremurilor,sa facem o rugaciune catre Bunul Dumnezeu,Mantuitorul nostru Iisus Hristos,Maica Domnului si catre toti sfintii lui Dumnezeu, ca sa ni-l readuca pe Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei pe Tronul Regal.Dumnezeu sa binecuvanteze Coroana si Familia Regala a Romaniei si Neamul Romanesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.