Duminică, 16 noiembrie 2014, românii şi-au luat, după 25 de ani, o a doua raţie de libertate. Generaţia cu cheia de gât, legată cu şnurul de macrameu, aflată cu treabă prin lume, Europa îndeosebi, a votat. Şi nu numai atât. I-a sunat şi pe cei de acasă. Astfel, regimul autoritar pregătit României de Victor Ponta s-a prăbuşit. Din păcate, după victoria lor, cea în care se află şi componenta numită Klaus Iohannis, au apărut profitorii. La Olt, prin Direcţia Sanitar Veterinară şi nu numai, toată lumea a aflat că Ştefan Nicolae, liberal, fost prefect, se va întoarce la post. Cu tristeţe, această explozie a bucuriei, pe un lucru în care personajul nu se regăseşte deloc, produce efecte devastatoare. Românii care nu l-au vrut pe Ponta preşedinte nu cred că s-au gândit să ajungă, din nou, Ştefan Nicolae prefect la Olt. Altfel un om de treabă, un doctor muncitor…