Acasă Actualitate Florin Diaconescu s-a întors la Finanţe

Florin Diaconescu s-a întors la Finanţe

193

La sfârşitul săptămânii trecute, piaţa publică de la Olt a fost bulversată. Şeful de la Direcţia de Finanţe Olt, interimar, ce-i drept, Florin Diaconescu, a fost revocat din funcţie. Speculaţiile s-au ţinut lanţ, nu puţini au fost cei care puneau această decizie pe seama unei fracturi de comunicare între Diaconescu şi factorii de decizie din conducerea judeţului. Mai mult, alte canale de comunicare lansau în piaţă ideea că acesta ar fi căzut în disgraţiile unor oameni cu butoane în servietă, pentru că n-ar fi accesat, necondiţionat, la unele propuneri nu tocmai decente. Nu au lipsit din peisaj nici cei care vedeau în debarcarea sa încă o palmă dată de băieţii deştepţi de la centru… Oltului puternic.

Toate pistele au fost înlăturate acum o zi, iar Diaconescu s-a întors, din nou, tot interimar, la şefia instituţiei. Rămâne în aer un mister legat totuşi de cum au putut acţiona unii de la Bucureşti, fără să întrebe şi în Olt. Oricum, telenovela lui Diaconescu e un semn de luat aminte pentru cei care se încred doar în vorbe mari şi angajamente bazate doar pe o strângere de mână.

1 COMENTARIU

  1. Felicitari pentru articol, precis ,concis bazar pe o corecta informare. Este nevoie de astfel de jurnalisti si speram sa fie un exemplu de urmat si de alti oameni din media care se grabesc sa arunce pe piata informatii culese de la asa zisele ,, surse,,.
    FELICITARI ALIN DOROBANTU SI NE BUCURAM PENTRU
    F DIACONESCU UN OM DE MARE CARACTER., CORECT SI CUM SPUN TOT JURNALISTII ,, TEHNOCRAT,,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.