Acasă Editorial Digu’. Digul de la Icoana

Digu’. Digul de la Icoana

223
 
Săptămâna trecută, într-un pelerinaj ca la moaştele nu ştiu cărui sfânt urcat în calendar, a avut loc inaugurarea oficială a digului de la Icoana. Mai ceva ca la Autostrada Piteşti-Slatina-Craiova. Oficialităţi, pupături, flori şi un dulce-emoţionant „Vă iubim domnule Dragnea!”, din partea unui copil care nu-l cunoaşte pe cel pe care îl iubeşte, şi care nici nu ştie pentru ce spune asta.
Investiţie mare, dar despre care ar mai fi vreo câteva lucruri de scris. A costat 190 de miliarde de lei vechi. Mult. Foarte mult, pentru un mal de pământ adus din coasta primăriei. Lucrare dată unuia care şi-a permis s-o paseze mai departe. Ca la noi, să câştige mai mulţi. Dincolo de aceste inginerii tipice societăţii oamenilor din construcţii, care fac bani şi de pe urma sinistraţilor, mai e ceva de spus: de ce nu l-a întrebat nimeni până acum pe eternul primar de la Icoana, Gheorghe Perieţeanu, de ce nu a găsit soluţii să preîntâmpine inundaţiile, cu multele miliarde încasate anual de la Petrol (puteţi citi OMV). Ca impozit pe activele deţinute de cea mai puternică societate de bani lichizi din România, de ieri, de azi şi pentru mulţi ani de acum încolo.
Ar fi interesant de văzut unde s-au dus banii primiţi de comuna Icoana, de la investitorul de mai sus, şi de ce nu s-a făcut nimic împotriva inundaţiilor până acum. Mult mai interesant decât subcontractarea digului dăruit de Liviu Dragnea la început de octombrie, enoriaşilor din Icoana, care drept mulţumire pentru că au fost inundaţi vor vota Victor Ponta preşedinte! Că doar aşa e în judeţul Olt. O mulţumire pe linie pentru faptul că astăzi suntem, din punct de vedere al infrastructurii şi al sărăciei generalizate, în fruntea clasamentului. La wc-uri în fundul curţii, la fose fără fund şi la drumuri neasfaltate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here