Acasă Învățământ Unitate în diversitate

Unitate în diversitate

396

Fiind un promotor al multiculturalismului, Colegiul Naţional „Radu Greceanu” a finalizat săptămâna trecută un proiect realizat în parteneriat cu Colegiul St. Bernardus în cadrul căruia tinerii slătineni au avut parte de un schimb de experienţă cu un grup de elevi din localitatea Oudenaarde, Belgia.

Iniţiativa le-a aparţinut doamnei profesoare Larisa Nicola, director educativ în cadrul colegiului din Olt şi domnişoarei Cecilia Melinte, Asistent Comenius şi fostă absolventă a Colegiului Naţional Radu Greceanu, care a avut ocazia să cunoască conducerea şi şcoala parteneră din Belgia. Au considerat oportună realizarea acestui proiect pentru elevii dornici de a cunoaşte o cultură total nouă pentru ei, precum şi pentru a-şi testa cunoştinţele de limba engleză. Schimbul cultural a avut ca temă centrală ideea de „Unitate în diversitate”, aducând în prim plan diferenţele şi asemănările dintre cele două ţări participante. Acesta a reuşind să le deschidă elevilor români noi porţi spre ceea ce înseamnă Europa şi viaţa dintr-un alt stat european.

Astfel, în prima parte a schimbului de experienţă, în luna aprilie 2014, 20 de CNRG-işti au fost găzduiţi de familiile tinerilor paticipanţi din Belgia. Elevii, însoţiţi de coordonatorii din Slatina, doamnele profesoare Larisa Masay şi Luminiţa Mişu, s-au bucurat timp de aproximativ o săptămână de numeroase activităţi interactive de cunoaştere şi dezvoltare personală. Ei au putut să afle mai multe informaţii şi despre sistemul belgian de învăţământ şi să ia parte la programe sportive. Tinerii au vizitat Flandra de Vest şi oraşul Ghent, dar cel mai mult i-a impresionat vizita din Bruxelles, unde au vizitat şi sediul Parlamentului European.

La rândul lor, tinerii belgieni împreună cu domnii profesori Peter Notte şi Dirk Passchyn, coordonatorii din St. Bernarduscollege, au descoperit o mică parte din ţara noastră, prin excursiile realizate în Bucureşti, Braşov, la Castelele Bran şi Peleş. Elevii au fost încântaţi de frumuseţea locurilor şi de ospitalitatea tipic roâmnească. În cadrul activităţilor desfăşurate la şcoală, aceştia au fost surprinşi de ziua destinată teatrului, în care au lucrat impreună pentru a realiza mici spectacole teatrale şi au urmărit o scurta piesă de teatru a Trupei ReGe, una dintre activităţile extraşcolare în care sunt implicaţi liceenii din „Radu Greceanu”.

Fiind bazat pe ideea de a afla cât mai multe lucruri despre culturile din Europa, proiectul şi-a propus să le prezinte tinerilor belgieni câteva dintre meşteşugurile tradiţionale româneşti, printr-o expoziţie organizată în curtea liceului în colaborare cu Şcoala Populară de Arte. Tradiţiile populare româneşti păstrate încă vii i-au surprins foarte mult, iar aceştia au fost încântaţi să afle despre tehnica olăritului, a sculpturii şi a realizării de costume populare româneşti. Expoziţiacarea găzduit ceramica de Vădastra, costumele şi obiectele populare olteneşti a avut succes în rândul tinerilor liceeni, care şi-au achiziţionat şi suveniruri cu motive româneşti.

Proiectul a avut un real succes, atât în rândul elevilor români care au devenit o adevărată echipă şi care s-au implicat activ în organizarea activităţilor, fiind sprijiniţi şi de Consiliul Şcolar din „Radu Greceanu”, dar mai ales în ceea ce priveşte schimbul de cunoştinţe şi experimentarea vieţii de elev dintr-o altă ţară. Coordonatorii speră că vor continua parteneriatul între cele două institiţii de învăţământ şi în anii următori.

Andreea Maria Dicu – Colegiul Naţional „Radu Greceanu” Slatina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.