Acasă Politic Cronică parlamentară despre ai noştri

Cronică parlamentară despre ai noştri

28

Ce-ar face Mihai Niţă dacă ar fi ministrul Educaţiei…

Senatorul Mihai Niţă s-a întors cu forţe proaspete din vacanţa parlamentară, perioadă în care, se pare, nu a neglijat materialele de serviciu. Şi anume,un text pe care să îl adreseze colegilor săi din Senat. Acesta a susţinut o declataţia politică „„Reformarea grabnică a sistemului de învăţământ, o prioritate naţională”, ce conţine un apel la reformarea sistemului de învăţământ, care, de 25 de ani, se află în derivă.

„Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat ne-a pus în faţa unei realităţi asupra căreia am mai atras atenţia şi cu alte ocazii, când am semnalat necesitatea urgentă a revizuirii sistemului nostru de învăţământ. Situaţia de faţă, când peste trei sferturi din candidaţii care s-au prezentat la examen au venit, pe cât de nepregătiţi, pe atât de nonşalanţi, demonstrează clar că aşa nu se mai poate. La fel de agravant este fenomenul abandonului şcolar, cu o rată de creştere inadmisibilă pentru o ţară europeană aflată în mileniul trei, în timp ce, pe plan mondial, se fac eforturi considerabile în vederea alfabetizării copiilor şi adulţilor neştiutori de carte.

După anul 1989, miniştrii de resort care s-au succedat au încercat, după puteri, se modernizeze învăţământul, căutând să armonizeze sistemul românesc cu sistemul occidental. Rezultatul, după cum se vede, n-a fost cel dorit, cel necesar.

Am spune că, mai degrabă, starea acestui sistem de importanţă prioritară s-a deteriorat. A crescut îngrijorător numărul copiilor care nu mai frecventează şcoala, iar dintre cei cărora le place să vină la şcoală prea puţini se arată dornici de carte, ci mai degrabă interesaţi de a socializa. Pentru foarte mulţi elevi, mai ales în mediul urban, şcoala este privită ca un club de zi. Noaptea, o parte dintre elevi se regăsesc în cluburile de noapte. Nu propunem azi căutarea vinovaţilor, aceştia regăsindu-se cu uşurinţă în rândul elevilor, al profesorilor şi al părinţilor. Ştim foarte bine că principalul vinovat este statul, incapabil să adopte un sistem de învăţământ funcţional, care să asigure României promoţii de tineri bine instruiţi, pregătiţi profesional pentru toate domeniile de activitate. S-au creat, în schimb, posibilităţi multiple pentru obţinerea diplomelor, pentru care tipografiile lucrează din greu.

Diplomele în spatele cărora nu se află învăţătura de carte şi de meserie nu pot aduce progres. Este doar o pierdere de timp păguboasă. Discrepanţa dintre necesităţi, declaraţii de intenţie şi realitate este evidentă şi se regăseşte la modul exemplar şi periculos în situaţia dezastruoasă a bacalaureatului din acest an, existând judeţe în care numai 16 din 100 de elevi au promovat la examen. Nu mai puţin important, odată cu reformarea învăţământului, este necesară contabilizarea daunelor de până acum în domeniul de referinţă şi trebuie stabilite programe pentru contracararea efectelor pe termen mediu şi lung ale fenomenului provocat – ani de-a rândul – prin stimularea dezinteresului pentru învăţătură şi formare profesională.”

Florin Iordache a trecut de doamne…

După ce în numărul anterior al Ziarului de Olt vă povesteam cum deputatul Florin Iordache a fost depăşit de situaţia tachinării între ministrul Muncii, Rovana Plumb şi liberala Cristina Pocora, după lupte seculare, amnistia fiscală şi reducerea CAS cu 5% au fost adoptate, marţi, 9 septembrie a.c, în Camera Deputaţilor. Astfel, 20.000 de mame, 50.000 de pensionari şi 30.000 de bugetari vor fi scutiţi de la plata sumelor încasate de la stat din greşeală.

Proiectul privind amnistierea fiscală a pensionarilor a fost adoptat cu 311 voturi „pentru”, 3 „împotrivă” şi 6 abţineri, cel privind amnistierea mamelor cu 315 voturi „pentru”, 2 „împotrivă” şi 4 „abţineri”, iar cel privind bugetarii voturile au fost 315 „pentru”, 6 abţineri şi unul „împotrivă”. Camera Deputaţilor a reprezentat cameră decizională, după ce Senatul a adoptat acelaş pachet de proiecte. Aşadar, deputatul Colegiului 3 a reuşit, în cele din urmă, să le împace pe cele două distinse doamne şi, indiferent cum au votat, Iordache a mai încheiat un proiect de pe agenda sa de preşedinte de comisie de Muncă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here