Acasă Administrație Marian Negrilă, un primar cu libertate de expresie

Marian Negrilă, un primar cu libertate de expresie

975

Am primit la redacţie, în urmă cu câteva zile, un punct de vedere emis de către primarul comunei Traian, Marian Negrilă. În fapt, acesta se declară nemulţumit de modul cum o publicaţie locală a formulat, sub forma subtilă a unui drept la replică, un articol despre grădiniţa din localitate. Acolo unde Ziarul de Olt, în urmă cu trei săptămâni, a prezentat, indubitabil, neregulile grave din zona administrativă cu interferenţe în spaţiul politic al puterii de astăzi.

În lipsa asumării acestui drept la replică de către redacţia vizată, considerându-ne parte în această chestiune, noi, Ziarul de Olt îi oferim primarului Negrilă de la Traian, un drept constituţional. Interzis în altă redacţie…

STIMATĂ REDACŢIE,

În virtutea dreptului la replică (atât cât mai este permis acest drept), mă simt obligat să fac publice o parte din dovezile clare ce îi pot incrimina pe cei ce au orchestrat împotriva mea, celelalte urmând a face obiectul unor ample cercetări administrative si penale. Deoarece formaţiunea militară pe care o deţin m-a instruit în spirit corect, din punct de vedere teoretic şi practic, am să vă spun următoarele:

– s-a ajuns prea departe din punct de vedere al mizeriilor politice, folosind presa ca supapă de suprapresiune, în detrimentul problemelor adevărate cu care se confruntă populaţia;

– eu am avut şi am grijă să fie rezolvate aceste probleme, iar alţii au grija să practice denigrarea, şantajul politic şi mediatic;

– dacă cineva are nesimţirea şi lipsa de credinţă să spună că am făcut rău acestei comune, să aducă dovezi clare, scrise, filmate sau fotografiate, despre cum arăta comuna Traian până în 2004 şi cum arată în prezent;

– dovada şantajului politic, pentru că PSD a fost înfrânt în alegeri de fiecare dată în comuna Traian, este Hotărârea Consiliului Judeţean din luna iunie, imediat după alegerile Europarlamentare, prin care toate primăriile PNL au primit Zero lei;

– nu mai este nicio noutate că Ziarul Gazeta Nouă, prin pixul plătit al domnului Mirea Costel, este aservit politic PSD-ului;

– în data de 04 iulie 2014, domnul Mirea a venit la Grădiniţa cu Program Normal din comuna Traian, pe furiş, însoţit de liderul PSD al comunei Traian Crîmu Ilie. (Făcând o paranteză îi înştiinţez pe această cale pe liderii importanţi ai PSD că s-au înconjurat de oameni de joasă speţă, atât moral cât şi profesional, iar pe termen lung acest handicap le va dăuna, cu siguranţă). Cu tot respectul faţă de toate domeniile profesionale, nu poţi pune semnul mai mic sau egal între un ofiţer şi un şofer, decât dacă eşti membru PSD înrăit; cu toate răutăţile nu poţi pune nici măcar egal între familia mea şi cea „inexistentă” a lui.

La data sus menţionată, am cerut d-lui Mirea să asculte şi punctul meu de vedere, pentru a nu lua decizii pripite, şi să-l prezinte publicului larg, laolaltă cu cel al adversarilor politici. De faţă au fost încă trei persoane printre care Directorul Şcolii Gimnaziale şi al Grădiniţei Traian, d-ra Ghiţă Doralina, care i-a descris, în amănunt, domnului ziarist, toate problemele create de femeia de serviciu, privind nerespectarea fişei postului şi comportamentul abuziv faţă de copii de vârste foarte fragede;

– domnul Mirea nu a scris niciun cuvânt despre plângerile părinţilor, care sunt înregistrate la Primăria Traian şi de care a avut cunoştinţă;

– când sunt ziarişti de genul d-lui Mirea mă întreb: or avea aprobare de a pătrunde în incinta Grădiniţei de la d-na inspector general Felicia Man? Deoarece celorlalţi d-na Felicia Man le-a spus că nu au ce căuta;

– susţine tendenţios că asistenta medicală, Stănescu Ana, a plecat din cauza primarului, dar nu prezintă cititorilor copia documentului emis de DSP Olt, privind nelegiuirile comise de această asistentă şi faptul că atât ea cât şi fosta doctoriţă sunt cercetate disciplinar (caz muşamalizat), ca urmare a emiterii de documente oficiale, fără parafă sau fără semnătură, deşi i-am prezentat toate acestea;

– ce va scrie oare presa pesedistă cu mâna d-lui Mirea C. despre mine dacă voi trece la PSD?

Domnilor sunteţi prea înverşunaţi politic, pentru a putea să vă daţi seama că, în comuna Traian, oamenii, în proporţie covârşitoare, au multă treabă şi mult mai multe lucruri importante de făcut şi nu pot fi manipulaţi, iar principiul lor este acela de a avea un om care să-i reprezinte. Credeţi oare că veţi face treabă cu minciuna la nesfârşit?

Încă un amănunt: LĂSAŢI TOTUŞI ŞI PETE DE CULOARE PE UN OLT ROŞU. E PARCĂ MAI BINE, ARATĂ MAI FRUMOS, IAR OPOZIŢIA CONSTRUCTIVĂ ADUCE BENEFICII PE TERMEN LUNG. DAR, ESTE ADEVĂRAT, TREBUIE FĂCUTĂ CU OAMENI INTELIGENŢI.

Scoateţi la înaintare oamenii buni, profesioniştii pe care-i aveţi (dacă aveţi în comuna Traian), lucraţi cu mâinile curate spuneţi ce mai puteţi face la Traian (eu m-am ţinut de promisiuni), nu aduceţi în prim plan bârfe de mahala, altfel, cu mine în concurs, veţi pierde alegerile. Nu cu presiuni mă atrageţi, ci cu proiecte palpabile.

Cu respect pentru profesionişti, cu greaţă pentru oportunişti!
PRIMARUL COMUNEI TRAIAN MARIAN NEGRILĂ

PS. Pentru cei interesaţi vă stau la dispoziţie cu documente!

2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui ado Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.