Acasă Politic În opinia lui Cătălin Predoiu, Victor Ponta conduce România doar din interese...

În opinia lui Cătălin Predoiu, Victor Ponta conduce România doar din interese electorale

33

Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, consideră că guvernul condus de Victor Ponta ascunde adevărul despre situaţia acordului cu FMI şi prezintă o versiune a faptelor care ia în considerare doar interesele electorale.

Acesta atrage atenţia asupra faptului că, după plecarea delegaţiei FMI, premierul a declarat într-un interviu la Bloomberg că România nu va avea nevoie să reînnoiască anul viitor acordul cu Fondul.

„Declaraţia premierului pare a fi influenţată mai mult de interese electorale decât economice şi de strategie a dezvoltării. Ponta omite însă să ne spună trei adevăruri esenţiale:
– orice guvern este tentat să risipească banii de la buget în perioade electorale, iar acordul cu FMI ţine parţial sub control acest risc.
E adevărat că există tratatul fiscal cu Comisia Europeană (CE), că România intră sub incidența aşa numitului semestru european, unde se fac evaluări ale bugetului și prognozelor economice de către CE, însă tratatul fiscal fixează deficitul bugetar și câţiva parametri macroeconomici mari, fără a face și analiza în profunzime a zonei bugetare pe care încearcă să o facă FMI;
– restructurarea companiilor de stat este pusă sub semnul întrebării: în acordul cu FMI există prevăzut programul de introducere a managementului profesionist, un program de eficientizare, de privatizare a companiilor de stat, lucruri care în acordurile cu CE apar într-o zonă secundară sau deloc. Directivele europene se referă la piețe și nu la companii;
– există reforme în derulare cu care, din nou, Ponta nu ne spune ce se va întâmpla – de exemplu restructurarea ANAF, liberalizarea tarifelor gazelor naturale, restructurarea sistemului medical. Ele erau prevăzute în vechiul acord, nu au fost finalizate și au fost preluate de noul acord.”, a declarat Cătălin Predoiu.

Candidatul PDL la alegerile prezidenţiale este de părere că România ar putea renunţa la acordul cu FMI, dar că ruperea acestuia nu trebuie să fie determinată de un incident precum cel legat de reducerea CAS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here