E dureros să susţii că în România o putere câştigătoare a peste 60% din încrederea populară, la cele mai importante alegeri, cele parlamentare, a sfârşit atât de lamentabil. Încercările disperate ale premierului Ponta de a da vina pe natură, pe sistem, pe Antonescu, pe Băsescu, nu ţin de explicaţii absolute. Cred că în sinea lor şi cei mai convinşi activişti social-democraţi înţeleg vinovăţia conducătorilor PSD de astăzi. Pentru că, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, în justiţie sau în viaţa de zi cu zi, adevărul este pe undeva pe la mijloc.
Doi ani irosiţi degeaba. Nicio reformă a statului conturată în această perioadă, nimic despre noul concept de regionalizare, nimic despre creşterea calităţii serviciilor publice, nimic despre o nouă constituţie, nimic despre binele poporului român. Totul doar pentru clientelă, pentru satisfacerea unor nevoi imediate, ale unor persoane conectate la sistemul relaţional concentric în jurul polului de putere.
Dintr-o pornire care ar trebui să definească respectul pentru interlocutor, nu mă grăbesc să enumăr pe acei zeci de primari olteni ce înjură neputinţa unei guvernări care nu este ceea ce s-a promis…
Dincolo de aceste aspecte naţionale, în plan regional, lucrurile stau poate mai prost decât ne închipuiam în urmă cu câţiva ani că se pot afla în timpul de faţă. Paradoxal, deşi premierul este deputat de… Oltenia, ales la Târgu-Jiu, acolo unde s-a spuipat cu Dan Diaconescu, cel pe care-l îmbrăţişează astăzi, cea mai slab dezvoltată zonă a ţării este chiar cea în cauză. De gorjeni, de doljeni, de vâlceni şi de olteni deopotrivă fug investitorii mai ceva decât găinile din coteţ de vulpea turbată. Până la urmă, la toate acestea, fără a căuta a găsi un vinovat în sensul larg acceptat al termenului în cauză, vina este tocmai a celor care decid în aceste judeţe în numele puterilor judeţene, reprezentante ale celei de la Bucureşti…
Pe acest fond, declaraţiile de acum câţiva ani ale senatorului Toma de la Olt, cele care avansau un proiect unitar pentru Oltenia revin în actualitate ori de câte ori se trage linie sub neputinţă. Sub acea stare de incapacitate, de lipsă de comunicare între cei ce ar fi trebuit să ducă pe agenda guvernului mesajul adevărat al unei zone pedepsită pe nedrept cu nepăsare şi indolenţă.
Din motive care nu mai au rost să fie comentate, proiectul lui Toma a rămas şi astăzi singurul instrument prin care cineva poate face ceea ce Oltenia are nevoie pentru a fi, în sfârşit, o provincie recunoscută cu drepturi depline într-o Românie a disproporţiilor.
Altfel, cei ce-l cred pe cuvânt pe ministrul Dragnea, atunci când vorbeşte despre investiţii în Oltenia, o fac fie din politeţe, fie pe proprie răspundere.
În România de astăzi, doar indulgent să fii, atunci când ai crede că cineva dintr-un guvern în care nu ne regăsim, nu doarme noaptea de grija investiţiilor în infrastructură din Oltenia, sau are ziua mustrări de conştiinţă legate de lipsa interesului pentru investitori în a crea locuri de muncă în judeţele cărora, acum câţiva ani, senatorul Ion Toma le propunea un singur lucru: un proiect pentru Oltenia. Unul rămas şi astăzi în memoria comunităţii…
