Acasă Actualitate 9 MAI – ZI DE REFERINŢĂ

9 MAI – ZI DE REFERINŢĂ

39

Memoriile şi Istoria. Iată o unitate conceptuală imposibil de separat.
Cititorul cunoaşte şi desprinde din numeroasele volume de memorialistică semnificaţia faptelor, evenimentelor şi concepţiilor uneia sau alteia dintre epocile istorice.

Sensul zilei de 9 MAI a atins un TIMP care se întinde mult, ca un ARC PESTE TIMP, dincolo de evenimentele trăite şi consemnate, constituind o învăţătură lăsată contemporaneităţii.
În situaţia deosebit de complexă a vremii în care trăim, pentru noi românii, ziua de 9 MAI are o triplă semnificaţie, căci ea reprezintă:
1) – Episodul cu cele mai minunate consecinţe din istoria poporului român, de după 9 MAI 1877;
2) – Episodul cu cele mai importante consecinţe din istoria secolului al XX-lea, după 9 MAI 1945;
3) – Episodul cu cele mai noi consecinţe din istoria contemporană a omenirii – 9 MAI, Ziua Europei.

Astfel, 9 MAI încorporează şi pentru români şi pentru omenire, păstrând specificul şi proporţia, esenţa esenţelor cu ANTECEDENTE, EVENIMENTE şi un SFÂRŞIT fericit. În acelaşi timp, contemporanii, în multe privinţe, trebuie să conceapă 9 MAI ca pe o lecţie politică şi morală, ca acel „crâmpei formidabil” din istoria naţională, cât şi din cea universală, cu „făptaşii” ei rămaşi în memoria colectivă, pentru totdeauna.
9 MAI trebuie să rămână ca o bază de legitimare politică, care să promoveze omenia şi să asigure, pentru totdeauna, un climat prielnic promovării acesteia.
În ceea ce ne priveşte, să nu uităm că ROMÂNII sunt un popor vechi al EUROPEI. Născut din daci şi din romani, poporul nostru, spre deosebire de altele, a domnit neîntrerupt pe teritoriul pe care se află şi astăzi. S-a format de la început ca un neam unitar, într-un spaţiu geografic unitar, ca o cetate naturală, având TRANSILVANIA ca bastion fortificat şi punct central.

De-a lungul întregii sale zbuciumate istorii, românii au luptat pentru UNIRE şi NEATÂRNARE faţă de imperiile care îi înconjurau, având ca sprijin de nădejde: „CARPAŢII NE SUNT ŞIRA SPINĂRII”, cum spunea DELAVRANCEA, iar INDEPENDENŢA ajunsese „O VĂPAIE PE MIRIŞTI”.
Şi ROMÂNII şi-au „smuls prin arme NEATÂRNAREA”, cum frumos se exprimă marele istoric Nicolae Iorga.
Acest URIAŞ SUCCES ISTORIC  a fost consemnat şi declarat pentru vecie, la 9 MAI 1877, când Mihail Kogălniceanu, în numele guvernului, anunţa ţării, Europei şi lumii întregi că ROMÂNIA era „O NAŢIUNE DE SINE STĂTĂTOARE”.

ADUNAREA DEPUTAŢILOR şi SENATUL au votat cu o majoritate zdrobitoare „INDEPENDENŢA ABSOLUTĂ A ROMÂNIEI”.
În acea zi, ROMÂNII strânşi în jurul clădirii ADUNĂRII DEPUTAŢILOR şi pe străzi au ovaţionat cu entuziasm hotărârea istorică luată, ce demonstra că INDEPENDENŢA nu era un DAR, ci era decisă de poporul însuşi.
De reţinut o mărturisire a lui Kogălniceanu, făcută pe când acesta era student: „să introduc în patria mea o nouă viaţă, noi principii… mă socoteam că voi ajunge odată a fi un PROMETEU”.
Această precizare s-a împlinit pentru poporul român la 9 MAI 1877 şi a fost onorată de victoria de la GRIVIŢA şi PLEVNA în urma căreia colonelul român MIHAIL CERCHEZ a primit sabia „viteazului invins”, Osman-Paşa.
Istoria noastră a consemnat în ziua de 9 MAI 1877, INDEPENDENŢA ROMÂNIEI, ca ziua în care s-a declanşat o mare OPERĂ A PROGRESULUI ţării noastre spre VIITOR, zi pe care trebuie s-o OMAGIEM cu o deosebită mândrie şi cu patriotism adevărat.

O coincidenţă fericită a ISTORIEI face ca ziua de 9 MAI să constituie şi o mare SĂRBĂTOARE A EUROPEI, cinstind-o ca „Ziua EUROPEI”, dar şi a OMENIRII, căci VICTORIA asupra fascismului va rămâne, în ciuda trecerii timpului, mereu proaspătă în toate memoriile, ca ZIUA MARII VICTORII.
De la 9 MAI 1945, fiecare zi de 9 MAI va stârni, în toată EUROPA (şi în lume) o anumită intimitate legată de procesul care a permis victoria în cea mai mare confruntare ce a zguduit lumea între 1939 şi 1945.
Într-adevăr, evenimentele legate de acel 9 MAI 1945 încetează să fie o zonă de atracţie a unui grup de specialişti, devenind bunul comun al popoarelor iubitoare şi dornice de pace permanentă.
Legat de aceste evenimente, s-a dezvoltat o NOUĂ LITERATURĂ ISTORICĂ ce îmbină acurateţea ştiinţifică cu accesibilitatea deopotrivă şi la specialişti, şi la amatori, cu condiţia unei delimitări clare, lipsită de orice echivoc, între romanul istoric şi această nouă literatură istorică.

În consecinţă, FENOMENUL 9 MAI 1945 trebuie prezentat atât cu precauţie maximă, dar şi cu o critică sistematică, la obiect, pentru a discerne întotdeauna ceea ce este real, deşi de multe ori analizele rămân la nivelul problematicii politice.
Evenimentele din acel MAI 1945 seamănă cu o dramă în care oameni obişnuiţi şi personalităţi în acelaşi timp se succed neîntrerupt în situaţii incredibile şi uneori parcă imposibile.
Astfel, dacă în acele zile de început de MAI 1945 trupele fasciste primeau ordin de a lupta până la ultima limită şi să se facă remarcate prin brutalitate, evident, fără sens şi logică, pe alt plan evidenţa sfârşitului era tot mai limpede.
La REIMS, Von FRIDEBURG şi JODL semnează capitularea în dimineaţa de 7 mai, ora 2.30, astfel ca pe 8 mai, la miezul nopţii, capitularea să intre în vigoare pe toate fronturile, fiind totală şi necondiţionată. Din partea aliaţilor au semnat generalul BEDELL SMITH, adjunctul generalului american EISENHOWER, SUSLOPAROV, din partea URSS şi SEVEZ, reprezentantul Franţei.
Actul fiind al CAPITULĂRII TOTALE ŞI NECONDIŢIONATE se consumă la BERLIN, la 9 MAI, la sediul comandamentului sovietic. Documentul final este semnat din partea puterilor aliate de mareşalul sovietic JUKOV, mareşalul britanic TEDDER, generalul american SPAATZ şi generalul francez DE LATTRE.
Sfârşitul calvarului EUROPEI va fi „tratat” la POTSDAM, la CONFERINŢA CELOR MARI, între 17 iulie şi 1 august 1945. Tratativele cele mai grele s-au desfăşurat în culise şi au înaintat foarte greu, părând fără sfârşit.

Cu ceva timp în urmă am vizitat CASTELUL DE LA POTSDAM al prinţului moştenitor ce a găzduit CONFERINŢA şi am văzut sala în care, plictisit, STALIN a luat un creion roşu şi a trasat, împărţind EUROPA (într-un fel lumea), sferele de influenţă ale VIITORULUI. STALIN a avut câştig de cauză şi aducea un avantaj evident pentru URSS, mai ales că ACORDUL DE LA POTSDAM, rezumat într-un COMUNICAT pe 2 august 1945 va avea putere de lege, căci de atunci MARILE PUTERI nu se vor mai întâlni. Ca o curiozitate a ISTORIEI, la POTSDAM nu s-a stenografiat nimic în mod oficial şi nici nu s-a încheiat vreun proces-verbal.

O altă CURIOZITATE A ISTORIEI, extrem de semnificativă, peste timpuri, ne-o oferă ultima întâlnire între generalul american (viitorul preşedinte) DWIGHT EISENHOWER şi mareşalul sovietiv JUKOV. Era la 7 noiembrie 1945, la BERLIN, la recepţia oferită de sovietici. Cei doi au discutat, iar în încheiere mareşalul sovietic i-a spus interlocutorului: „Dacă SUA şi URSS vor face front comun – şi la bine şi la rău – succesul NAŢIUNILOR UNITE este asigurat. Dacă lucrăm mână în mână, nici o altă ţară pe lume nu se va încumeta să provoace un război, din moment ce noi l-am interzis”. Prietenia celor doi MARI COMANDANŢI devenise proverbială şi era o garanţie pentru pacea momentului.

Astăzi, în anul de graţie 2014, liderii de la KREMLIN şi CASA ALBĂ, cinstind ziua de 9 MAI – ZIUA EUROPEI, ar trebui să ia aminte şi mai ales să nu uite principiul uman: „Trăieşte şi lasă şi pe altul să trăiască!”

Prof. Ion Pătraşcu – Slatina, Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here