Am crezut, până în ultima clipă, în anul electoral 2012, că, după ce se vor fi consumat alegerile în cauză, cele care aveau conturat deja profilul iminent al câştigătorului, Oltul, judeţul cu acest nume, va ieşi din promiscuitate şi va intra în rândul lumii. Toate stelele cerului erau aşezate încât să creeze o premisă în acest sens. Cei din judeţ se afişau drept buni prieteni cu câştigătorii de la Bucureşti.
Mai mult decât atât, competiţia electorală din 2012 a fost într-un fel şi o luptă surdă a zonelor sărace, de dincolo de munţi, cu cele din răsfăţatul interior al arcului carpatic, acolo unde, iertaţi-mi aroganţa, e o altă ţară. Numai cine nu are ochi să vadă nu poate spune că Sibiul, Timişoara, Arad, Oradea, ar fi tot una, măcar din punct de vedere al industrializării, cu Severin, Craiova, Slatina, chiar şi Alexandria lui Dragnea, cel care îl adusese pe Ponta în barcă, să vadă poporul cum trăiesc românii feudalismul timpuriu, într-un judeţ pe care tocmai cel în cauză l-a condus până mai ieri. N-a fost deloc aşa, iar timpul care vine nu aşază cu nimic lucrurile într-un făgaş care să creeze premisa prin care să ne gândim la evadarea din timpul prezent.
Acum vreo câteva zile, reprezentanţii de la IAC Balş, o multinaţională specializată în realizarea de carcase auto pentru industria europeană, au lăsat să scape în spaţiul public faptul că vor reloca, în alte părţi ale Europei, două utilaje din făbricuţa de la Balş. Evident, nici un parlamentar, primar sau preşedinte de consiliu judeţean nu-i poate opri pe cei de la IAC să reţină actuala configuraţie a fabricii sau, mai mult decât atât, să o dezvolte, aşa, într-o dungă, doar de amorul ocupaţional al celor care cu greu şi-au găsit aici un loc de muncă. Nici acela, între noi fie vorba, foarte bine plătit.
Informaţia ar fi trecut neobservată dacă în aceeaşi zi, tot pe fluxul de ştiri, nu ar fi apărut calupul prin care se lansează informaţia ce pune în evidenţă faptul că doi producători auto din Europa sunt pe cale să opteze pentru investiţii însumate de 75 de milioane de euro, în industria de profil, în România ailaltă, adică dincolo de munţi, în interiorul arcului carpatic. E normal să se creeze şi locuri de muncă, pentru că nimeni nu mai crede astăzi că în România investeşte cineva venit din afară pentru a crea plus-valoare pe piaţa muncii, pentru angajaţii din altă ţară.
Dintr-un anume punct de vedere, sunt de acord cu cei care ar spune că administraţia judeţeană, clasa politică ce reprezintă puterea de azi, de la Olt, nu are ce face în faţa acestei fatalităţi. Însă, oricât de argumentată ar fi această ipoteză, e greu de crezut că chiar nu se poate face nimic în sensul atragerii de oportunităţi pe piaţa muncii pentru relansarea economică a unui sud unde astăzi sărăcia este la ea acasă. Dacă nu cumva într-o dezvoltare perpetuă.
E greu de găsit un vinovat sau un complex de cauze care să ducă spre o vinovăţie colectivă a cuiva. Dar, ceea ce se vede în prezent nu e deloc ceea ce s-a promis în campania aia din 2012, atunci când puneam cu toţii Oltul pe hartă. Pe harta, unde, în mod normal, se impunea şi puţină bunăstare, chiar şi un zâmbet pe faţa olteanului care-şi caută astăzi, în zadar, un loc de muncă, acasă la el.
Restul politicilor publice reprezintă media unor floricele decorative care nu contează şi nu impresionează pe nimeni. Asta, în timp ce Ardealul a luat deja avânt, iar noi, pe aci, pe uliţa lui Moromete, ne dăm liniştiţi cu barca pe şanţurile rămase aşa de la ultima invazie turcă din zonă, petrecută acum un secol şi jumătate. Atunci, cred că tot Dragnea era preşedinte la CJ sau vicepremier…
