Acasă Politic „Împreună îi învăţăm să zâmbească” – o nouă campanie sub marca senatorului...

„Împreună îi învăţăm să zâmbească” – o nouă campanie sub marca senatorului Darius Bogdan Vâlcov

117

Aşa cum se ştie, că vrem sau nu să recunoaştem, în România de astăzi se află grupuri sociale defavorizate care, de cele mai multe ori, au mare nevoie de ajutorul nostru. În plus, nu trebuie să ascundem nici faptul că ignorarea continuă a adevărului duce, în cele din urmă, la agravarea situaţiei în care se află semeni de-ai noştri, oameni săraci aflaţi în mare dificultate. Iar dacă aceştia sunt tinerii de lângă noi, copiii de azi ai ţării în care trăim, e cu atât mai important să înţelegem că niciodată nu este prea târziu sau prea puţin pentru a face ceva în plus!

Pornind de la aceste perspective, având în vedere şi apropierea zilei de 1 Iunie – Ziua Internaţională a Copilului, în perioada 9-28 mai 2014, senatorul oltean Darius Bogdan Vâlcov, preşedintele Comisiei pentru Administraţie Publică şi Organizarea Teritoriului lansează campania: „Împreună îi învăţăm să zâmbească”.
Mai exact, pornind de la un adevăr ştiut şi în egală măsură recunoscut, acela că ziua de 1 Iunie nu prea există pentru majoritatea copiilor săraci ce locuiesc la sate, senatorul Darius Bogdan Vâlcov speră ca toate persoanele care doresc să se alăture acestei campnaii, prin diverse donaţii (hăinuţe, rechizite, cărţi, jucării, dulciuri) să o facă în perioada sus-amintită, la sediul biroului senatorial al demnitarului oltean, aflat în Slatina, pe strada Sevastopol Nr. 2, la etajul 1, în fosta clădire Oltproiect.
Aşadar, cei care pot şi vor să facă un bine sunt aşteptaţi în locul amintit, după care, în funcţie de produsele strânse, după o selectare atentă, beneficiarii finali vor primi cadoul dorit în preajma zilei de 1 Iunie – Ziua Internaţională a Copilului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.