Acasă Interviu Interviu cu Emil Albotă, secretar de stat în Ministerul Educaţiei

Interviu cu Emil Albotă, secretar de stat în Ministerul Educaţiei

64

„Indiferent de proiectele în domeniu pe care le voi iniţia, acestea vor avea întotdeauna aceeaşi constantă: perfecţionarea sistemului educaţional românesc!”

Într-o societate politică olteană unde criza de resurse umane este evidentă, apariţia lui Emil Albotă, în urmă cu câţiva ani, a arătat că mai există o speranţă împotriva sistemului. Faţă de mulţi care cred că au descoperit elixirul performanţei veşnice, Emil Albotă este altceva: educat, bine crescut, instruit cum se cuvine în şcoli adevărate şi nu fabrici de diplome, orientat profesional spre o latură a ştiinţei unde nu merge cu jumătăţi de măsură, omul acesta are multe de spus.
Astăzi, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, acolo unde numele său a fost recomandat de omul politic Ion Toma, Emil Albotă face în continuare o radiografie a sistemului. A unuia care este obligat să se cureţe din mers şi să ajungă în situaţia de a promova oamenii care merită, în dauna politrucilor de ocazie.
Un interviu care merită citit, chiar şi de cei, din ce în ce mai puţini la număr astăzi, care recunosc faptul că mai au ceva de învăţat…

– Ce ne puteţi spune despre Emil Albotă?
– În principiu, acelaşi lucru pe care l-am spus şi în urmă cu doi ani, atunci când m-am prezentat slătinenilor din postura de candidat la funcţia de primar: sunt inginer constructor, lector universitar la Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, cadru didactic asociat la secţia de Construcţii a Facultăţii de Mecanică din Craiova şi, mai nou, ministru secretar de stat în Ministerul Educaţiei. Pe plan politic nu mă dezmint de partidul care m-a propulsat şi continui să activez în cadrul organizaţiei Olt a UNPR, al cărei prim-vicepreşedinte sunt. Pe plan personal am aceeaşi familie frumoasă, care m-a sprijinit întotdeauna cu încredere şi răbdare în toate acţiunile care m-au solicitat, politice sau profesionale. Am ramas, aşadar, acelaşi Emil Albotă şi voi ramane întotdeauna pentru slătineni acelaşi Emil Albotă.

– Cum vedeţi învăţământul românesc şi ce este de făcut în continuare pentru el?
– Învăţământul românesc trece printr-o nesfârşită tranziţie. De la un an la altul se schimbă ceva, de la lucruri aparent de amănunt până la altele esenţiale: materia de predare, acte normative, modalităţile de examinare, sistemele de evaluare, anii de studiu… Nu există o continuitate, o tradiţie, dacă vreţi, în învăţământ. Elevii nu mai sunt motivaţi să vină la şcoală, sunt bulversaţi de nesfârşitele schimbări  şi, ce este foarte important, la terminarea anilor de studiu nu au certitudinea unei integrări pe piaţa muncii pe măsura pregătirii lor. Aşa încât, atât ei cât şi parinţii lor, îşi pierd  încrederea în sistemul de învăţământ. Trebuie finalizată această eternă perioadă de tranziţie, trebuie schimbată mentalitatea şi stabilit ferm, definitiv şi în amănunt traseul profesional pe care tinerii doresc să-l urmeze. Cum putem schimba sistemul de învăţământ astfel încât el să fie mai performant? Începând cu regăsirea propriilor valori, continuând cu asigurarea unei stabilităţi şi sfârşind cu recunoaşterea profesionalismului.

– Ce proiecte doriţi să demaraţi din poziţia pe care o aveţi acum, cea de secretar de stat în Ministerul Educaţiei?
– Este mult prea devreme să mă pronunţ. Deocamdată sunt în perioada de acomodare cu noua mea poziţie, încerc să cunosc în amanunt rotiţele care învârt sistemul educaţional românesc la vârf şi metodele de aplicare a legislaţiei educaţionale în vigoare. Ce pot să spun acum este că, indiferent de proiectele în domeniu pe care le voi iniţia, acestea vor avea întotdeauna aceeaşi constantă: perfecţionarea sistemului educaţional românesc.

– Care credeţi că ar fi soluţia ca, an de an, să nu mai avem liste pline cu respinşi la bacalaureat şi cine se face vinovat de această cauză?
– Faptul că, an de an, listele pline cu respinşi la bacalaureat sunt pline reprezintă una din urmarile pe care le are acea „tranziţie” din învăţământul românesc despre care am vorbit anterior. Lipsa unei stabilităţi în sistemul educaţional românesc, a unei motivaţii, a siguranţei unui loc de munca la finalizarea anilor de studiu nu pot duce decât la pierderea încrederii şi la dezinteresul elevilor în faţa şanselor pe care le poate oferi o bună educaţie acumulată în anii de şcoală. Dacă mai adăugam şi lipsa de implicare a unor părinţi în viaţa „şcolară” a propriilor copii sau cazurile semnalate a unor dascăli mult prea rutinaţi şi dezinteresaţi pentru viitorul elevilor, atunci eşecul evident pe listele de examinare este asigurat. Acestea ar fi, in opinia mea, câteva cauze principale. Soluţia? Reformarea optimă şi sigură a învăţământului.

– Credeţi că e benefică înfluenţa politicului asupra învăţământul românesc?
– Haideţi să facem un exerciţiu de memorie şi să ne amintim cum era, din acest punct de vedere, invăţămîntul românesc înainte de 1989. Nu se vorbea în şcoli despre politică „PCR” şi despre „supremul conducator”? Nu exista că disciplină „Ştiintele politice”? Politicul a avut întotdeauna o influenţă asupra învăţământului. În opinia mea însă influenţa politicii în sistemul educaţional trebuie să aibă două obiective: în primul rând acela de a asigura o minimă educaţie a copiilor în ceea ce priveşte cunoaşterea noţiunii de „politică” din punct de vedere al ştiinţei şi, de ce nu, de a reprezenta o opţiune de viitor pentru tineri în ceea ce priveşte cariera pe care doresc să o îmbrăţişeze. În al doilea rând, politică, prin strategiile şi strategii ei, poate avea o influenţă pozitivă în acest domeniu prin iniţierea şi aplicarea unor legi care să ducă, inerent, la o reformare a învăţământului românesc. Şi cred că se fac păşi importanţi în această direcţie, chiar dacă…mărunţi.

– Despre actuala situaţie din România, credeţi că românii mai pot îndura atâtea?
– Nu ştiu la ce vă referiţi exact. În general însa, romanii înţeleg faptul că încă se fac eforturi pentru ieşirea dintr-o criză ce a secat România şi întreaga Europă, timp de câţiva ani, de mare parte a resurselor economice. Este adevărat, e foarte greu să poţi ajusta în prezent nevoile zilnice ale populaţiei cu puterea statului de a asigura soluţiile. Dar atâta timp cât formaţiunile politice aflate la guvernare promovează valorile democraţiei, dezvoltarea economico-socială a ţării şi mai ales depune eforturi consistente şi vizibile pentru echilibrarea nevoilor populaţiei cu puterea economică de satisfacere a acestora, cred că putem spune că lucrurile merg spre normalitate.

– Vă mai aduceţi aminte când aţi devenit membru al UNPR?
– N-aş putea uita: în urma cu doi ani, cu doar câteva luni înaintea alegerilor locale.

– Vă înţelegeţi cu pesediştii din Slatina? Cum decurge această alianţă?
– Relaţiile organizaţiei UNPR cu social-democraţii din Slatina se bazează pe comunicare, spirit de colegialitate şi respect reciproc. Atâta timp cât există astfel de relaţii între membrii a două formaţiuni politice, o alianţă a acestor partide nu poate funcţiona decât în spiritul principiilor şi obiectivelor care le-au adus alături.

– Numirea dumneavoastră pe acest post, în cadrul Ministerului Educaţiei, s-a făcut destul de repede. Să înţelegem că nu aţi stat deloc pe gânduri?
– Nu ştiu cât de „repede” s-a facut numirea mea pe acest post. Ce pot să spun însă este că decizia de a ocupa acest post mi-a aparţinut, şi am luat-o după o amplă analiză a propriilor mele capacităţi: intelectuale, profesionale şi politice.
Eu cred că profesia mea de bază, reuşitele mele, întreaga mea activitate în domeniu de până acum mă reprezintă şi îmi oferă forţa şi puterea de a răspunde cu demnitate şi responsabilitate încrederii care mi s-a oferit.

– În noiembrie, anul acesta, vor avea loc alegeri prezidenţiale. Cine credeţi că va da preşedintele, stânga sau dreapta şi de ce ar trebui să fie acela preşedintele României?
– Este o întrebare care, din punctul meu de vedere, nu merită un răspuns speculativ. Nu pot să spun acum dacă din toamnă România va avea un preşedinte de stânga sau de dreapta. Va avea însă, cu siguranţă, un preşedinte responsabil, cu un plus de imagine ca prestanţă, pregătire şi atitudine, capabil să ţină în mâini frâiele unei naţiuni. Sunt convins că alianţa din care face parte UNPR va desemna un candidat potrivit cu o ideologie şi o viziune socială capabile, necesare unui stat democratic bazat pe asigurarea drepturilor cetăţeneşti, a proprietăţii, a egalităţii în drepturi şi a egalităţii de şanse pentru fiecare.

– Rămâneţi unul dintre oamenii care recunoaşte public că destinul său politic este legat de senatorul Ion Toma. Ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră?
– În urmă cu doi ani am decis să activez în UNPR alături de senatorul Ion Toma pentru că am avut şi am în continuare convingerea că politica UNPR este singura care susţine progresul şi modernizarea României. Nu am intrat în politică motivat de promovări spectaculoase, ci motivat de propriile mele convingeri politice. S-a întâmplat ca acestea să coincidă cu valorile ideologice democratice promovate de UNPR. Odată devenit progresist, am avut şansa să activez alături de senatorul Ion Toma, un politician desăvârşit, omul care mi-a împrumutat din experienţa lui, m-a îndrumat permanent, alături de care ma pot împlini la rândul meu ca politician şi de la care mai am multe de învăţat. Este un privilegiu pe care i-l datorez şi pentru care îi mulţumesc.

– „Reforma educaţiei”, o  sintagmă folosită la fiecare început de putere. De ce nu se găseşte o linie directoare, un fir roşu care să menţină principiile şi să nu afecteze esenţa procesului educaţional?
– Ca să menţii nişte principii trebuie mai întâi stabilite acele principii. Ştim însă cu toţii ca, de-a lungul timpului şi a guvernărilor foarte mulţi miniştri au fost schimbaţi şi, de fiecare dată, principiile educaţionale s-au schimbat iar procesul de reformă în învăţamânt a fost întrerupt, modificat, completat… Lucru care n-a făcut decât să bulverseze sistemul educaţional. Nevoia de stabilitate este, în esenţă, unul din principiile promovate de politica UNPR şi a actualei alianţe, iar stabilitatea este vitală unui sistem de învaţământ performant.  Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem ca s-au facut şi paşi importanţi, chiar dacă ezitanţi, spre o reformă democratică şi stabilă, după modelul european. De noi depinde însă cât de repede vom atinge acest obiectiv, astfel încât „esenţa procesului educaţional” să nu mai poată fi afectată de schimbările frecvente de pe eşichierul politic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here