Acasă Politic Unii ţin moment de reculegere, alţii o scot la geam s-o vadă...

Unii ţin moment de reculegere, alţii o scot la geam s-o vadă poştaşul în ziua de pensie

151

La două zile de la anuţul oficial al destrămării Uniunii Social Liberale, făcut de preşedintele PNL, Crin Antonescu, în teritoriu, replicile sunt contradictorii, iar evoluţia evenimentelor lasă loc de interpretare. Pe la orele 12 şi ceva, ale zilei de 27 februarie 2014, prefectul apolitic al judeţului Olt, Cătălin Rotea, a admis bărbăteşte că ia în calcul să se despartă de funcţia pe care a împlinit fix 6 luni, o perioadă în care Rotea a redescoperit pentru cetăţeni instituţia prefectlui. O oră şi ceva mai târziu, în sediul Mişcării Populare de la Olt, la iniţiativa preşedintelui PMP Olt, Marian Vasile, s-a ţinut un moment de reculegere în amintirea acestui proiect poliic, pe care, în 2012, l-au îmbrăţişat români de pretutindeni.

În aceeaşi zi, o oră mai târziu, din sediul PSD Olt, preşedintele Paul Stănescu, secondat de deputatul Virgil Delureanu şi prim-vicepreşedintele Marius Oprescu, a dat asigurări că Uniunea e vie, e sănătoasă, iar la Olt, are funcţiile vitale în parametri optimi, cu tensiune de aviator, gata oricând să salveze judeţul Olt. De la ce? De cine? Alegeţi-vă dumneavoastră răspunsul! Noi nu am înţeles nimic!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.