Acasă Actualitate Beţia libertăţii

Beţia libertăţii

64

România merge pe un drum al libertăţii transformată în libertinism. Bunul simţ şi moralitatea au capitulat demult, în faţa banului şi manifestărilor sociale, în special în faa mondenului şi a vieţii uşoare specifice unei națiuni low profile. O naţiune care nu îşi doreşte nimic de la viaţă, doar să aibă libertatea de a acționa dupa bunul plac.

Tinerii care acum 24 de ani scandau din toţi ficaţii: „Vrem libertate!” cu siguranţă n-au ştiut ce strigă. România n-a ştiut ce cere. Au hăuit şi au tremurat cu toţii pentru superfluu-ul din vitrina primului magazin. Şi n-au avut răbdare să judece semnificația libertății şi nici preţul ei. Au intrat, au luat şi au plecat. Şi au luat-o la sănătoasa pe uliţe, îmbătaţi de libertatea din piept.
Rând pe rând s-au scurs anii, iar tinerii din Piaţa Revoluţiei au împărțit damigeana cu fericire în toate colţurile ţării. Aşa, dintr-o dată, venise Raiul pe pământ şi românul, cel care se socotise cel mai „norocit” de viaţă, avea acum toată fericirea din lume, strânsă-ntr-o inimă. Îşi făcea timp să-şi arate libertatea prin concedii la munte şi mare, prin sute de grame de aur turcesc, prin maşini germane cumpărate cu ban pe ban. Toate exponente ale nevoii sale de afirmare ca „om liber” şi „de sine stătător”.
Oamenii ăia duceau mărcile peste graniţă ca să se întoarcă cu un simbol pe roţi, al încadrării în rând. Rândul „Lumii”.
Timpul s-a scurs atât de repede, iar ei au apucat să strapungă toate orizonturile, continuu declarandu-şi libertatea şi independenţa. Şi nepăsarea. Şi-au ajuns să procreeze. Şi cum se face că au reuşit să transmită genei toate strigătele lor din Piaţa Revoluţiei, astfel că primul ţipăt de viaţă al nou-născuţilor lor: „Libertate, frate!” a venit ca o confirmare a faptului ca în ADN rămăsese, printre cromozomi ascunsă, alcoolemia din 1 ianuarie 1990.
Ca orice orgoliu filial, noua generaţie de tineri a reuşit să ducă libertatea din grupa sangvină, la paroxism. A sorbit cu toată gura occidentalismele în forma lor pură, peste care a turnat energia, parcă de veacuri, a strămoşilor din luptele cu turcii păgâni. Aşa au răsărit magazinele de firmă, apetența pentru „străinism” s-a transformat în stil de viaţă, cluburile s-au definit ca săli de sărbatorire a libertăţii decembriste, iar cafeaua de dimineaţă şi respectiv, ginul de seară s-au consumat ca apa vieţii. Supereroii şi-au găsit casa în sufletele fiecărui român, în timp ce Rambo, Van Damme şi Chan au definit condiţia elementară a omului: „Înfaţişare

Neavând de ce să se teamă, pentru că însăşi direcția era dată de Parlament şi Guvern, românii au devenit prima specie de „liberom”. Şi-au construit cariere pe „Fac ce vreau, sunt majoră!”, au renovat celula de bază a societății prin „Şi ce dacă are 50 de ani, îl iubesc!” şi au dus mai departe povestea vieții lor, alături de „Cea mai frumoasă femeie din lume!”.

Se spune că nemţii nu au femei frumoase. Da, dar au maşini.
Românii şi-au decis soarta frumos. Atrăgând de partea lor tot ce e frumos. Şi cool. Şi trendy. Asta pentru ca alegerile pe care le fac, pentru prima dată după atâta timp fără alegeri, să fie „cele mai” alegeri. De-a lungul timpului nu a mai contat faptul că oamenii care le cereau să facă alegeri erau uscăciunile pădurii din care toţi se trăgeau. Nu, ei erau mondeni, haioşi, bine parfumaţi sau oratori de orgasme verbale.
Nu mai conta că ăla fusese cioflingar pe la Cooperativă sau bişniţar la Obor. Atunci când se îmbrăcau „de popor”, deveneau supereroii meniţi să le apere românilor libertatea. Care libertate? De a face orice, fără tăgadă, remuşcări, consecinţe. Căci modelul american spunea, mai sfânt decât duhovnicul sfătos: „Do everything! YES, You can!”
Românii îşi poartă şi azi crucea libertăţii. Nimeni nu le poate impune ceva, nimeni nu îi poate sfătui mai corect decat vocea lor launtrică. În fiecare alegere, românii îşi urmează instinctul. Instinctul, această forţă definitorie a unui popor întreg. Dar cine are dreptul să spună că e rău?

În beţia libertăţii, ei încă fac alegeri. Dar cine le poate spune lor că sunt rele?
Ameţiţi bine de valul care bântuie azi America şi jumătate de Europă, românii sunt cei mai deschişi către nou. Orice e nou, e primit cu mânile întinse şi gura deschisă. Dar cine le poate da lor exemple de cultură?
Îmbujorați bine, românii îşi dau întâlnire cu idolii lor la Televiziunile Libere. Dar cine le poate deschide odată capul?
Cu sinapsele îngheţate, ai noştri iubesc dimineaţa pe Geta şi seara pe Tanţa. Că-s liberi. Ce, turcii nu-s?
Judecă fiecare detaliu, c-aşa fac oamenii care au dreptul la părere. Şi-o dau, şi-o aruncă, şi-o publică, să vadă toţi că au părere.
Îi conduc pe alţii. Prost. Foarte. Dar cine le mai poate suprima dreptul de a conduce?
Îşi laudă loazele ca pe sfinţii din Biserică. Dar cine e ăla care poate să le atingă Libertatea?
S-au descoperit cazuri de luciditate în concentraţie de 1 la mie, cu reminiscenţe de moralitate, ruşine, teamă de repercusiuni şi responsabilitate. Cu toate că accentele acestei mase lucide sunt grave şi alarmante, răspunderea pentru viitorul acestui popor le revine românilor liberi.
Dar ei nu răspund. Ei aleg. Ei sunt liberi.

P.S.: La TV urmează Marea Mahmureală!
Pătraşcu Gabriel Laurenţiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here