Acasă 7 zile 7 zile în subsidiar

7 zile în subsidiar

61

Lucică de la Tătuleşti a trădat cauza lui Stan de la Coloneşti

Ceea ce se întâmplă în nordul judeţului seamănă foarte mult cu războiul de gherilă din urmă cu mai bine de un deceniu, care a avut loc în spaţiul fostei Iugoslavii. Adică, se bat ai noştri cu ai noştri. Iar rezultatul e acelaşi. Redutele patriotice cad una câte una. Aşa s-a întâmplat şi cu Tătuleştiul condus de bravul Luciian Istrate. Primarul de aici a făcut ce a făcut foamea, prigonit de pesedişti, până într-o zi dintr-un început de ianuarie, atunci când a capitulat, întâlnindu-se cu duşmanul, cu deputatul Daniel Bărbulescu, într-o cafenea din Slatina unde au pus la cale victoria socialismului multilateral dezvoltat la alegerile europarlamentare, atunci când recolta de coceni roşii trebuie să fie pe măsura ambiţiilor tovarăşilor ce conduc partidul judeţului Olt. În faţa acestei veşti, ultima redută e Coloneştiul. Aici, Stan luptă şi se ia la trântă cu inamicul, cât o mai putea şi el…

Declaraţia politică a anului 2013: „La Olt, PSD plus zero, egal USL…”

Cea mai puternică declaraţie săvârşită în public în 2013 îl are ca autor pe senatorul social-democrat Darius Bogdan Vâlcov. În faţa acestei replici, la mai aproape de 10 luni de la emiterea sa, niciun membru liberal de la Olt nu a avut nimic de zis. Prin acceptarea tacită se recunoaşte de drept această zicere, sau e mai scumpă înţelegerea pe care unii din PNL Olt o fac pe sub masă cu domnii de la PSD, pentru a obţine nişte avantaje legate de o afacere cu banul public coordonat de pesedişti? Sau, cine ştie, liberalismul oltean o fi marcat de o tendinţă de autoflagelare, iar o replică de acest gen crează acea stare de disconfort care se traduce într-un bine colectiv, echipei care e la putere doar pentru prosperitatea individuală a membrilor unui grup.

Veşti de la PP-DD Olt: Radu Orzaţă – locul 5 la europarlamentare

Simona Man, preşedintele Partidului Poporului  Dan Diaconescu, gospodina blondă care lucrează la telul de comandă al partidului şoricelului din Caracal, a anunţat un proiect de listă pe care partidul în cauză îl va propune electoratului în ultima zi a lui mai 2014, pentru a fi aleşi viitorii europarlamentari. Aici, pe un loc 5, orientativ deocamdată, a fost anunţat slătineanul Radu Orzaţă. Un apropiat al cercurilor puterii din partid, slătineanul care la alegerile parţiale anticipate din municipiul reşedinţă de judeţ, atunci când a fost ales Minel Prina după demisia lui Darius Vâlcov, a câştigat puţină experienţă…
Locul 5 pe care se află Orzaţă este la prima vedere eligibil. Asta în condiţiile în care, dacă în mai 2014 va mai exista PP-DD.

Senzaţional! Un ministru aproape de oameni! Şova nu ne creşte rovigneta…

Senatorul Colegiului 3 – judeţul Olt, ales de olteni cu dăruire si abnegaţie la parlamentarele din 2012, pus de prietenul său Victor Ponta ministru la Marile Proiecte e un om apropape de oameni şi de nevoile acestora. În acest sens, decidentul Şova, de pe poziţia ministerială pe care se află, a pus piciorul în prag şi a stopat creşterea valorii rovignetei anunţată la sfârşit de 2013. Decizia sa este salutată de toţi şoferii din România, care, atunci când nu dau în gropi şi nu merg în coloană, au şi ei un mic motiv de satisfacţie. În faţa acestei situaţii, poporul nu rămâne decât surprins: este pentru prima oară când un ministru se abţine de la creşteri de taxe.

Impardonabila evadare de sub escort

Obrazul Poliţiei Olt este roşu în aceste zile. De furie şi de neputinţă. Peste câteva zile se împlineşte o lună de când, de sub escorta a trei poliţişti de la IPJ Olt, a evadat Mugurel Helgiuc, originar din Drăgăneşti-Olt, în vârstă de 27 de ani. Băiatul fusese prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care trebuia să propună în faţa instanţei măsura arestării preventive. Într-un moment de neatenţie, de prostie şi de ce o fi mai fost, tânărul s-a dat jos din dubă şi a plecat fără să spună nici măcar “La revedere!”. Încercările de a-l găsi pe fugar au eşuat până în prezent. Mai mult decât atât, evadatul are şi acum asupra sa, ca amintire, suvenir de soi, un set de brăţări poliţieneşti, cătuşe de oţel, pe care le păstrează amintindu-şi cu simpatie de poliţiştii de la Olt. În acest răstimp, Europol fierbe, căci evadatul fusese prins pentru a fi cercetat faţă de nişte fapte penale, săvârşite în Austria.

Un procuror în drum spre închisoare…

Organul de cercetare s-a mişcat repede. Instanţa a judecat cu celeritate un caz în care piesele din dosar au fost complete. Ancheta respectivă l-a vizat pe procurorul suspendat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, Iacob Niculăiţă. Acesta, în urmă cu vreo câteva luni a fost surprins de către colegii săi presupus a pretinde aproximativ cinci mii de euro de la un denunţător care ar fi avut nevoie de nişte servicii profesionale de la procurorul în cauză. Aşa se face că prima instanţă, cea de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova l-a condamnat pe Iacob Niculăiţă la trei ani de închisoare cu executare. Mai este o cale de atac, la Înalta Curte, dar acolo şansele de anulare sunt minime în condiţiile în care despre severitatea completului de acolo, Adrian Năstase probabil că la această oră scrie o carte de drept procesual – penal, în Penitenciarul Rahova.

Diferenţă de scenă: Costinel Alecsandrescu, la nunţi şi botezuri, Marian Vasile la ziua Elenei Udrea

Războiul politic al anului 2013 a fost cel pe care Marian Vasile, preşedintele Partidului Mişcarea Populară de la Olt l-a purtat cu reacţiunea pesedistă atunci când aceasta a încercat să-l impună pe neprihănitul Costinel Alecsandrescu drept preşedinte al PMP Olt. Chiar dacă mai greu, până la urmă liderii formaţiunii s-au trezit şi au stopat transformarea organizaţiei judeţene într-o filială a PSD-ului. Timpul a trecut, iar personajele principale îşi văd de treabă. În acest sens, neajunsul preşedinte, Costinel Alecsandrescu, cântă de zor pe la nunţi, botezuri şi cumetrii televizate cu ţâţe goale, pentru a face audienţă fermei de struţi de la Consiliul Judeţean, în timp ce Marian Vasile, preşedintele de drept al PMP Olt se afla, acum câteva săptămâni, pe scenă, cântându-i de dor Elenei Undrea la aniversarea zilei sale de naştere. Cu Traian Băsescu lângă ei…

Patriarhia rămâne cu mâna întinsă

Încercările celor de la Patriarhia Română de a obţine bani din teritoriu pentru a susţine megalomanicul edificiu din centrul capitalei, acolo unde se va construi Catedrala Mântuirii Neamului, dau greş în judeţul Olt. Astfel, bugetul Consiliului Judeţean, aşa cum este formulat în clipa de faţă, nu are prevăzute fonduri pentru un asemenea ajutor acordat realizării edificiului în cauză. Nimeni nu e fericit că nu se finanţează un asemenea proiect, dar, din păcate, nevoile societăţii româneşti din clipa de faţă sunt altele decât finanţarea unei asemenea construcţii. Poate, într-o bună-zi, patriarhul Daniel va avea ochi să vadă acei români care au nevoie de un ban pentru o pâine şi de o haină mai groasă care să suplinească lipsa căldurii din casă. Poate…

La Vâlcele murmură oamenii despre primarul Taifas…

Unul dintre cele mai interesante meciuri dintre cele care au avut loc în judeţul Olt la alegerile locale din 2012 s-a desfăşurat în comuna Vâlcele. Aici, primarul ales a fost Alexandru Taifas. Timpul a trecut, iar pe seama realesului cetăţenilor din localitate oamenii ăşi dau cu presupusul şi cu coatele, pentru că realizările promise sunt doar o iluzie a unor vremuri pe care cetăţenii din comună înţeleg că nu le vor primi niciodată din partea unui edil şi al unei echipe administrative care se pare că a uitat ce a spus că va face şi face ce nu a fost în stare să spună….

Liviu Dragnea, inculpat în Dosarul Referendumului. Soţii Preduţ de la Piatra-Olt recunosc faptele şi-l înfundă pe omul doi din PSD…

Instanţa supremă, completul de trei judecători, a judecat, vineri, 10 ianuarie 2014, cauza cunoscută generic „Fraudă la referendum”. Aici sunt inculpate 74 de persoane, pe lângă vice-premierul Liviu Dragnea. Încercările acestuia de a provoca o retrimitere a dosarului la DNA, pentru completarea cercetărilor, au eşuat. Judecătorii au întrebat inculpaţii dacă-şi recunosc vinovăţia. Surpriză: doi dintre aceştia: Preduţ Cristina şi Preduţ Marian, foşti membrii în Biroul Electoral al Secţiei 105 din Piatra-Olt, reprezentanţi ai PNL şi PC, şi-au recunoscut vinovăţia, pledând vinovaţi. În această situaţie, atunci când se va analiza pronunţarea pedepselor, cei doi vor beneficia de înjumătăţirea acesteia, cât şi de un concurs de circumstanţe atenuante. Mai mult, recunoaşterea faptei de către respectivii produce şi alte două consecinţe pentru ceilalţi: accelerarea judecării procesului, cât şi o circumstanţă de inculpare temeinică pentru ceilalţi inculpaţi din cauză. În această situaţie, este posibil ca termenele să fie mai rapide iar o primă sentinţă să fie dată undeva prin luna mai. Rămâne de văzut cine va mai coordona campania PSD-ului la nivel naţional şi cine urmează să accepte abateri de la legislaţia electorală, în numele unei cauze politice. Mai mult, 10 ianuarie 2014 este o zi proastă, din toate punctele de vedere, pentru Liviu Dragnea: descentralizarea României, proiect asumat de către acesta, a fost declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională, acolo unde PSD are majoritate. (sic!)

Cine pleacă primul: Păunescu, Adam sau Niculescu?

La PP-DD s-au tăiat gazele, s-a oprit furnizarea energiei electrice iar telefoanele sună ocupat. Partidul e ca şi desfiinţat, iar încercările celor de la morgă de a-l ţine în viaţă sunt sortite… frigiderului. Practic, este aproape imposibil ca la finele anului care tocmai a început, PP-DD să mai existe, măcar la forma acestei perioade. În această situaţie, întrebarea firească, este legată de numele celui ce va pleca primul dintre parlamentarii aleşi din partea PP-DD la Olt: senatorul Teiu Păunescu, sau deputaţii Luminiţa Adam/ Mitel Niculescu? Nu de alta, dar sfârşitul e inevitabil, iar plecarea vine de la sine…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.