Acasă Interviu Interviu cu Olimpia MEDARU, dascălul liberal de la ISJ Olt

Interviu cu Olimpia MEDARU, dascălul liberal de la ISJ Olt

465

„În politică se fac şi compromisuri, dar un compromis poate merge până unde dictează educaţia, conştiinţa, bunul-simţ şi ceea ce are în spate fiecare”

În peisajul liberal oltean, Olimpia Medaru este o prezenţă aparte. Unul dintre puţinii militanţi ai dreptei care face politică liberală pentru că aşa crede. Iar când credinţa într-o idee este un mod de a fi, putem spune că politica  mai are o şansă de a fi salvată. De promiscuitate, de mizerie, de traseişti, de cei care, prin această practică, văd doar un mijloc de propăşire, un scop în viaţă.
Olimpia Medaru este dascăl, înainte de a fi profesor. Prin mâna sa, în decursul timpului, au trecut generaţii de elevi, care astăzi ştiu să scrie şi să vorbească în limba-română pentru că la început de drum cineva le-a călăuzit paşii.
O discuţie cu distinsa doamnă poate fi oricând transformată într-un interviu pildă pentru cei care caută luminiţa de la capătul tunelului sau se caută pe sine…

– Un clasic în viaţă spunea că şcoala românească scoate tâmpiţi pe bandă. Ce aveţi de spus faţă de această afirmaţie?
– În ceea ce mă priveşte nu sunt de acord şi nu cred că şcoala românească scoate tâmpiţi pe bandă, chiar dacă şcoala românească se confruntă astăzi cu foarte multe probleme. Numai că, majoritatea problemelor pornesc de la faptul că niciodată în anii de după adoptarea primei legi a învăţământului – 1995, educaţia nu a primit atât cât era prevăzut în lege: 6% din PIB. Dacă ar fi primit acest procent, cu siguranţă, rezultatele ar fi fost altele şi mult mai bune.

– Aşadar, credeţi că totul se raportează la bani, în cazul de faţă?
– Din păcate, ăsta e adevărul. Sunt foarte multe probleme, majoritatea dintre ele pornesc de la lipsa acestor fonduri. Din punctul meu de vedere, ca inspector pentru dezvoltarea resursei umane, vă spun că într-un an şi jumătate de când mă aflu aici am avut ocazia să descopăr că spre învăţământ nu se îndreaptă cei mai buni reprezentanţi ai unei generaţii, nu pentru că nu şi-ar dori să practice o meserie nobilă, cum este cea de dascăl, ci pentru că salariile din învăţământ sunt foarte mici. Desigur, tinerii au şi ei aspiraţii, vor să fie respectaţi în ţara lor, dar fără o motivaţie pe măsură e foarte greu. Ei nu pot trăi dintr-un salariul mic, deşi avem profesorii care dintotdeauna şi-au dorit să fie la catedră, care, în felul acesta, îşi împlinesc un vis, indiferent de sacrificii. Oricum, astfel de cazuri sunt prea puţine…

– Cui folosesc aceste licee pline de cursanţi care nu trec examenul maturităţii?
– Cu siguranţă, nu folosesc nimănui. Însă, povestea acestor cursanţi începe din timp. Începe încă de la grădiniţă, începe în şcoala primară, continuă în generală.. Aceşti copii sunt elevii care în clasa întâi n-au fost lăsaţi repetenţi pentru că trebuie să treacă, deşi, părerea mea de învăţătoare este că e greşit să fie aşa, pentru că în clasa întâi trebuie să înveţe să scrie şi să citească. Dacă n-a învăţat atunci, e mult mai greu s-o facă după, atunci când programa prevede cu totul altceva. Mai mult, pe cel în cauză va trebui să-l trateze diferenţiat, iar asta presupune timp şi este puţin probabil să se întâmple aşa cum trebuie.

– Şi care e cauza?
– Aşa cum am spus, povestea începe din timp, apare datorită faptului că nu se fac nişte evaluări standardizate, nu se fac acele evaluări care să ne pună în mod clar în faţa unei oglinzii: aşa suntem, până aici am putut, ce facem de acum încolo? Apoi, degeaba îi evaluăm la Bacalaureat şi tot degeaba ne mirăm de ce am ajuns aici. Păi, iată că am ajuns pentru că nu am făcut ceea ce trebuia în anii de şcoală, pentru că nu am rezolvat acele probleme la timpul respectiv.

– Ce este de făcut?
– În acest sens, sunt încrezătoare în evaluările care se vor introduce la clasa a doua şi clasa a patra, sperăm că ele vor fi corecte şi bine făcute, în sprijinul copiilor, astfel încât noi să putem interveni acolo unde se poate interveni pentru că altfel, la Bacalaureat chiar nu se poate face nimic. Acolo doar constatăm, tragem concluzii şi punem punct.

– Nu e prea multă politică în şcoala de astăzi?
– Într-un anume fel este nevoie şi de politică. Cu toate astea, poate că uneori e mult prea multă politică şi politica nu aduce întotdeauna doar lucruri bune… Altfel, am spus că e nevoie şi de politică, pentru că uneori un guvern are o ţintă, o viziune, un mod de lucru asupra fiecărui domeniu şi, implicit, asupra educaţiei. Iar pentru asta este nevoie de oameni capabili în teritoriu, de oameni care să introducă aceste linii exacte şi, bineînţeles, să le respecte. Durerea cea mai mare este că în educaţie nu există o viziune care să treacă de la un guvern la altul, de la un ministru la altul, să ne arate ce vrem noi să oferim copiilor noştri. Şi totul pe termen lung, nu de la an la an, din legislatură în legislatură.

– Ce e rău şi ce e bun, din punctul dumneavoastră de vedere, în transferul decizional în domeniul educaţiei de la centru – minister, spre teritoriu – Consiliu Judeţean? Îi putem cere unui preşedinte de consiliu judeţean să fie cel care să facă şi politicile de educaţie, şi cele sanitare, şi cele de mediu?
– Eu cred că e nevoie de linii exacte peste tot. În acelaşi timp, constatăm că în fiecare loc din ţara noastră lucrurile stau altfel, iar problemele sunt altele şi nu se merge pe o formă standard.

– Care e diferenţa dintre dascăl şi profesor?
– Dascălul este cel pe care îl ţii minte, care-ţi marchează destinul, în timp ce profesorul e cel care, după caz, te învaţă ceva sau nu. Există însă profesori pe lângă care treci şi despre care îţi aminteşti cu folos…

– Dacă e gratuită şcoala, de ce se mai strâng bani pentru fondul clasei şi pentru fondul şcolii?
– De anul acesta şcoala chiar este gratis, iar strângerea de fonduri e absolut interzisă!

– Asocierea PNL cu PSD în USL nu e cumva un compromis istoric prea mare pentru un partid cu o istorie de peste o sută de ani?
– Să fiu sinceră? Eu am fost împotriva acestei asocieri. Cu toate astea, am realizat că era singura soluţie şi n-am avut ce face. Altfel, mai ştiţi perioada dinainte, care a dus la căderea Guvernului? Atunci aveam senzaţia că s-a aşezat o putere care nu va cădea niciodată. Ei bine, o parte a acelei puteri e şi astăzi. Partea cea mai urâtă, care acţionează prin instituţii şi mecanisme conduse cu migală de preşedintele Băsescu… Totuşi, ce mi se  pare mie ciudat referitor la preşedinte, e faptul că vine astăzi şi spune „Eu sunt liberal şi sunt împotriva taxelor” sau „Eu aş vrea să avem taxe puţine, taxe uşoare pe care să le plătească toată lumea”. Desigur, şi eu sunt împotriva introducerii accizei la benzină, dar să nu-ţi aduci aminte că tu ai introdus, ca ministru al Transporturilor taxa de drumuri, că tu ai tăiat 25% din salariile bugetarilor, că tu ai umblat la pensii… Oare câţi oameni au avut de suferit atunci? Oare câţi s-au sinucis, câţi nu s-au dus la doctor şi câţi nu au avut ce pune pe masă? Mai departe, faptul că tu ai mărit TVA-ul, că se aplică la toate produsele cu 5%…  Păi, cum să fie credibil când iese pe post şi spune ce spune când are atâtea lucruri asumate în guvernarea trecută? Ei bine, domnia-sa le-a anunţat şi astăzi pare a nu-şi mai aduce aminte de ele…

– Va reuşi PNL la Olt să scoată 25% la europarlamentare?
– Eu cred că da. Spun asta bazându-mă pe organizare, pe faptul că suntem mult mai uniţi şi pregătiţi să facem treabă.

– Până unde credeţi dumneavoastră că poate merge un compromis în politică?

– E clar că în politică se fac şi compromisuri, dar un compromis poate merge până unde dictează educaţia, conştiinţa, bunul-simţ şi ceea ce are în spate fiecare. Restul…

– Şi dacă, într-un fel sau altul, nu iese Crin Antonescu preşedinte al României la anul, pe timpul acesta?
– Fiţi siguri că preşedintele PNL, Crin Antonescu, va ieşi preşedinte al României în anul 2014! Totuşi, dacă asta nu se întâmplă, partidul va merge mai departe la fel de motivat şi hotărât să facă ceea ce trebuie.

– Există viaţă în PNL şi după un posibil eşec în decembrie 2014?
– Da. Dar vă asigur că asta nu se va întâmpla. Să ne aducem aminte că şi în anul 2009, între cei trei candidaţi care au fost înscrişi cu şanse reale la prezidenţiale, Crin Antonescu ar fi avut cele mai mari şanse dacă ar fi avut în spate un partid mai puternic. Iar PNL-ul de astăzi e un partid mult mai puternic decât PNL-ul din 2009. Astfel, şansele sunt foarte mari şi Crin Antonescu poate să fie următorul preşedinte al României. Dar, vom vedea la timpul potrivit…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here