Acasă Actualitate Primăria Slatina investeşte în educaţie. Liceul Tehnologic P.S. Aurelian, modernizat cu bani...

Primăria Slatina investeşte în educaţie. Liceul Tehnologic P.S. Aurelian, modernizat cu bani europeni

62
SURSA: OLT TV

Municipalitatea slătineană investește aproape 8 milioane de lei în reabilitarea și modernizarea Liceului Tehnologic „Petre S. Aurelian”, pentru care a accesat fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Unitatea de învățământ este în plin proces de transformare, declară primarul Emil Moț, pentru care educația reprezintă o prioritate.

Lucrările sunt în plină desfășurare și vizează consolidarea structurală și reabilitarea arhitecturală a clădirii, precum și creșterea eficienței energetice. De asemenea, se intervine pentru refacerea instalațiilor electrice, termice si sanitare, izolarea termică a planșeelor și pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie performantă energetic și montarea unor corpuri de iluminat economice. Totodată, vor fi create facilități pentru persoanele cu dizabilități, care constau în montarea unor rampe de acces.
Și, astfel, grație fondurilor nerambursabile atrase de administrația publică locală, câteva sute de elevi vor învăța într-un liceu la standarde europene.

„Liceul se află în plin proces de modernizare. Sunt derulate ample lucrări de consolidare și reabilitare a corpului școlii, se iau măsuri pentru creșterea protecției seismice și a stabilității și rezistenței structurale, se schimbă tâmplăria, sunt înlocuite instalațiile, se fac lucrări de izolare termică, printre altele. Investiția urmărește, de asemenea, scăderea consumului anual de energie primară și a gazelor cu efect de seră. Una dintre prioritățile mandatului meu sunt investițiile în viitorul copiilor, cărora ne străduim să le oferim cele mai bune condiții pentru studiu”, a declarat Emil Moţ, primarul municipiului Slatina.

Investiția derulată de Primăria municipiului Slatina are o valoare totală de aproximativ 8 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 7,6 milioane de lei, ceea ce înseamnă că municipalitatea are alocată o sumă importantă pentru lucrările de reabilitare a Liceului Tehnologic.
Proiectul este implementat în cadrul Axei prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectivul specific 4.5 – Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă.

3 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Peter Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.