Acasă Editorial La Judecătoria Slatina. A doua execuţie a profesorului Dabu

La Judecătoria Slatina. A doua execuţie a profesorului Dabu

1927

Avem o tendinţă în media, cea a presei informale, ştirile bazate pe răspunsurile la întrebările fundamentale în manualul de jurnalism: unde, când, cum, cine, ce. Iar asta nu e neapărat un lucru rău, dar, de multe ori denaturează fondul cauzei. Aşa a fost pe 3 mai 2022, ştirea potrivit căreia opinia publică, contribuabilul a aflat sentinţa de la instanţa de fond în „Cazul Dumitru Dabu”.
Pe surt: în ziua de sâmbătă, 21 august 2021, ziua, pe o trecere de pietoni, pe care se angajase în traversare, chiar prudent, potrivit filmărilor publice, profesorul pensionar Dumitru Dabu, fost dascăl la Metalurgic, a fost efectiv spulberat, fără nici o şansă, de un şofer din Slatina. Viteza prea mare a autovehicului, într-un concurs de împrejurări, unde se regăsesc comportamentul conducătorului auto, factori generatori ai accidentului. Imediat după accident, în zona de social-media, pe facebook, cum se zice pe româneşte, au apărut comentarii anticipative la modul cum va decurge cercetarea, procesul şi cum va arăta sentinţa. Erau acolo invocate ferm, dar din punctul de vedere al autorului, presupuse legături ale şoferului cu o zonă a unei puteri din stat.

FILMULEŢUL CU MOMENTUL ACCINDETUL POATE FI VIZIONAT AICI. ATENŢIE, IMAGINI CU IMPACT EMOŢIONAL!

Opinia deontologică a unui jurnalism de provincie a ignorat astfel de comentarii. Deşi, trebuie să recunoaştem, postările din social-media devin, tot mai des, surse de informare. La 68 de ani, la cât avea în fatidica zi de august, profesorul Dabu avea o viaţă înainte. Una, pe care un şofer, care a transformat maşina într-o armă, i-a curmat-o brusc.
În general, justiţia este o putere în stat respectată. Sentinţele sunt aşa cum se defineşte un stat de drept, literă de lege. Supunerea în faţa legii este un semn de civilitate, de respect faţă de societate. Dar, ceea ce a decis printr-un complet de judecată asociat cu apărătorul şoferului devenit inculpat, garantat de stat printr-un procuror, prin analiza unui rechizitoriu, este revoltător, lipsit de etică, de ce nu şi de moralitate.
Evident, avem o culpă, adică, făptaşul nu a vrut să genereze suprimarea vieţii victimei, dar mecanismul justiţiei nu poate justifica sentinţa de doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, acele ore de muncă în folosul comunităţii, aplicate ciudat şi ele, pe la nişte primării din nordul judeţului. Mai poate fi spus că, de la trei şi jumătate de la rămânerea definitivă a sentinţei, autorul accidentului, deşi parcă aş scrie, al crimei, va putea conduce din nou autovehicule pe drumurile publice. Chiar şi latura civilă a sentinţei este în aceeaşi notă. Soţia profesoului Dabu primeşte 28.000 de euro, iar fiul celor doi 20.000 euro, adică, viaţa unui om costă cât o maşină ceva mai echipată decât cele standard sau cât o garsonieră dint-un cartier mărginaş al Slatinei.
Nu merg pe ideea că la Judecătoria Slatina s-a întâmplat ceva, că cineva i-a tras justiţiei basmaua de pe ochi. Nu alimentez speculaţiile din social-media, dar acolo într-una din sălile paşilor pieduţi, pe repejor înainte, profesorul Dabu, de la Metalurgic a mai fost călcat încă o dată cu maşina. Nu ar încălzi pe nimeni o condamnare mai aspră faţă de făptaş, căruia nu-i dăm numele, acceptând ideea de culpă, dar citind şi recitind motivarea e greu de înţeles care au fost dincolo de argumentele din litera legii, cele ce s-ar fi putut regăsi în spiritul acesteia. Căci justiţia se face în litera şi spiritul legii.
Pe lângă recitarea motivării, filmul accidentului suprins de o cameră de supraveghere are şi acum acelaşi impact emoţional. Mai mare, prin decizia judecătorilor.

„În temeiul art. 192 al. 1 şi 2 C. pen. raportat la art. 396 alin. 1 şi 2 şi 10 C.proc. pen., condamnă pe inculpatul, aflat sub control judiciar, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat i dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care lege impune obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care lege impune obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare, iar în temeiul art. 92 alin. 1 C.pen. fixează termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni. În temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. 3 din Codul penal, pedeapsa accesorie se execută numai în cazul revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 93 alin.1 C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 alin. 2 lit. b C.pen. impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, să execute următoarea obligaţie: – să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Olt sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.”, se arată în motivare.

Până atunci, până când prin sentinţă definitivă, când Curtea de Apel Craiova va soluţiona cazul/cauza, rămâne de spus doar atât: La Judecătoria Slatina a avut loc a doua execuţie a profesorului Dabu, prin ignoranţă, prin interpretarea legii, printr-un concurs de împejurări!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.