Acasă Politic 10 mai, Ziua Independenţei Naţionale a României, o iniţiativă a deputatului Gigel...

10 mai, Ziua Independenţei Naţionale a României, o iniţiativă a deputatului Gigel Ştirbu

57

Începând de anul acesta, românii mai au o zi naţională de celebrat: 10 mai, Ziua Independenţei Naţionale a României, după ce, la 8 iulie 2021, a fost promulgată Legea 189/2021, a cărui inițiator principal este deputatul Gigel Ştirbu.

„Începând de anul acesta, sărbătorim ziua de 10 mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României.
Între anii 1866 -1947, ziua de 10 mai era sărbătorită drept Zi Naţională a României până când regimul comunist a denaturat faptul istoric şi a anulat această celebrare, instaurând ulterior 23 august drept zi naţională.
Sa nu uitam că data de 10 mai reprezintă o zi crucială în istoria României!
Mai multe evenimente au avut loc în această zi: proclamarea lui Carol I ca domnitor al României, declararea Independenței și încoronarea lui Carol I în calitate de prim rege al țării noastre.
În 1866, pe 10 mai a fost proclamat Carol I Domnitor al României, iar, la 10 mai 1881, acesta a devenit primul rege al țării. În acel moment, 10 mai era deja ziua în care, la 1877, a fost ratificată declararea Independenței de Stat a României, prin care se desființa tributul plătit de țară către Înalta Poartă. Pe 10 mai a fost serbată ziua naţională a României, între anii 1866 şi 1947, până la venirea comuniştilor la putere”, spune deputatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.