Şase percheziţii domiciliare au avut loc, în dimneaţa zilei de joi, 14 aprilie a.c., la persoane bănuite de trafic de droguri de risc. Percheziţiile de la domiciliile din judeţul Olt au fost efectuate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate 3,9 kilograme de fragmente vegetale, o armă cu alice, 10 cutii ce conțin aproximativ 2.000 de alice, două telefoane mobile și un cântar electronic.
„Din cercetări a reieșit că, din anul 2021 și până în prezent, șase persoane ar fi comercializat droguri de risc către mai multe persoane din județele Olt și Vâlcea.
11 persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, în vederea audierii, ulterior, trei dintre acestea fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, în vederea continuării cercetărilor.
În urma probatoriului administrat, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, cu vârstele de 29 și 32 de ani.
Cei doi bărbați au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Astăzi, 14 aprilie 2022, aceștia vor fi prezentați Tribunalului Dolj, cu propuneri legale.”