Acasă Actualitate Dr. Florin Popa, noul director medical al SJU Slatina

Dr. Florin Popa, noul director medical al SJU Slatina

2281
       Începând de astăzi, 9 februarie 2022, Spitalul Județean de Urgență Slatina are un nou director medical. După demisia doctorului Radu Ene, în poziția de director medical, la spital, a fost numit tot un chirurg. De data aceasta, plastician. Este vorba despre medicul primar Florin Popa.
Remarcat ca un vârf al valului de medici tineri veniți în ultima vreme la spitalul slătinean, Florin Popa este și un profesionist în domeniu. Intervenții excepționale reușite (cazul copilului de patru ani – https://ziaruldeolt.ro/2021/12/21/poveste-de-craciun-autor-dr-florin-popa-video/), un bun comunicator, capabil să dea tot ce e mai bun spitalului din a cărui echipă face parte.
Noul director medical a absolvit în anul 2011 Facultatea de Medicină și Farmacie din Craiova, este căsătorit și are o fetiță. Rămâne acum să dovedească și în poziția de director medical deschidere către sistem, empatie către pacient și colaborare bazată pe principiile fundamentale ale medicinei cu colegii de la spital.
Mai rămâne vacant un post la spital. Sau, cine știe, se poate merge și pe cumul de funcții: purtător de cuvânt, atribuție deținută de același doctor, Florin Popa…

1 COMENTARIU

  1. Habar nu are de management, face ședință cu farmacia în timp ce oamenii așteaptă medicația că trebuie acreditat spitalul. Mi se spune:30 de minute, a durat 1:30. De acord, dar nu faceți ședința în timp ce nu avem medicamente. Împreună cu dumnealui era un alt medic, le-am cerut o pastilă să mă calmez, au zis că îmi pot da o țigară! I-am întrebat dacă asta așteaptă. Scrumiere pline în biroul directorului medical Slatina!
    I-am întrebat de cate ori poate muri un om în timpul de 30 de minute a ședinței de acreditare a farmaciei?! Stătea cu fundul pe birou în timp ce vorbea.
    A avut grijă să sune la medicul curant (tot respectul) să spună că am făcut „scandal”.
    Am lins scările Spitalului Slatina 21 de ani încercând să-mi țin copilul în viață.
    Ajunge umilința așteptând să-si termine liftiera țigara, cititul lu Facebook și postarea pe tik tok!
    Da’ ce mă mir?! Scrumierele din biroul managerului erau pline.
    Am uitat să-l întreb de ce nu era în ședință cu farmaciștii. Oamenii chiar erau în ședință.
    El era … cu fundul pe birou, altul stătea pe scaun speriat, scrumiere pline. Din păcate.
    Cea mai neplăcută experiență din 21 de ani.
    A, i-am spus că sigur nu o să vin la dumneavoastră să-mi îndrept gusa! Pentru că nu am.

Dă-i un răspuns lui Maria Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.