Acasă Politic Emil Albotă: „Intrarea la guvernare s-a făcut pe un val uriaș de...

Emil Albotă: „Intrarea la guvernare s-a făcut pe un val uriaș de așteptări și nevoi”

35

Deputatul Emil Albotă afirmă că PSD și-a asumat responsabilitatea guvernării, iar miniștrii social-democrați pregătesc primul pachet de măsuri sociale menite să diminueze efectele încă greu de cuantificat ale pandemiei.
„Intrarea la guvernare nu s-a făcut pe un covor nou-nouț, ci pe un val uriaș de așteptări și nevoi.
Astfel, în centrul programului de guvernare, se află oamenii și veniturile acestora.
În acest sens, deși fosta ministră Turcan, a acuzat că nu mai sunt bani de pensii și alocații pentru că șeful său de partid «e în stare să-i joace la poker», noul ministru PSD a găsit banii necesari și a făcut, la timp, rectificarea bugetară, astfel încât copiii și pensionarii să-și primească alocațiile și pensiile cuvenite, fără întârzieri, acum, în prag de sărbători.
Veștile bune pentru seniori vizează creșterea pensiei minime la 1000 lei, creșterea punctului de pensie la 1586 lei și a treisprezecea pensie, pentru veniturile sub 1600 lei.
Un alt punct esențial rezolvat, în mai puțin de o săptămână, de la preluarea mandatelor de miniștri, a fost adoptarea de urgență a procedurilor pentru aplicarea legii, prin care românii să beneficieze imediat de plafonarea tarifelor la gaze și electricitate și de compensarea facturilor.
Nu în ultimul rând, Agricultura a fost întotdeauna o prioritate în programul PSD de guvernare, iar proaspătul ministru a suplimentat bugetul pentru subvenții și a anunțat reluarea programului TOMATA – un program îmbrățișat de legumicultorii români, care a asigurat scăderea importurilor și creșterea consumului legumelor românești.”, spune deputatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.