Acasă Politic Adrian Chesnoiu, prezent la Consiliul Agricultură și Pescuit de la Bruxelles

Adrian Chesnoiu, prezent la Consiliul Agricultură și Pescuit de la Bruxelles

59

În perioada 12-13 decembrie 2021, în calitatea sa de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale şi, totodată deputat, Adrian Chesnoiu, a participat la Consiliul Agricultură și Pescuit, ce a avut loc la Bruxelles. În cadrul Consiliului, ministrul a avut o întâlnire cu Janusz Wojciechowski, comisar european pentru agricultură și dezvoltare rurală, dar și întrevederi cu omologii săi din Franța și Belgia.
„Prin intermediul unei evaluări interinstituționale a eficienței măsurilor pentru combaterea practicilor comerciale neloiale se va permite, desigur, și schimbul de bune practici și experiențe între statele membre cu evidențierea cooperării între autoritățile naționale de aplicare a directivei. Implementarea Directivei trebuie să dovedească protejarea celor care au nevoie cu adevărat, în special pe furnizorii cei mai mici și să evite transferul către producătorii primari a costurilor cauzate de abuzurile operatorilor mijlocii”, declară ministrul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.