Acasă Actualitate Improvizaţiile, cauza principală a incendiilor în sezonul rece. Ce recomandă ISU Olt

Improvizaţiile, cauza principală a incendiilor în sezonul rece. Ce recomandă ISU Olt

16

Ne aflăm la cumpăna dintre sezonul cald şi sezonul rece, în cea de-a doua lună a toameni, iar cetăţenii încep să folosească instalaţii de încălzit, unele autorizate, altele improvizate. De asemenea, se regăseşte şi pericolul unor incendii cauzate de aceste instalaţii, exploatate necorespunzător sau burlanele şi coşurile de evacuare a fumului şi gazelor construite defectuos, neizolate termic faţă de materialele de construcţie combustibile, necurăţate şi neverificate la timp.
Pompierii olteni au făcut o statistică, iar aceasta arată că, în ultimii ani, în această perioadă, de vină pentru producerea incendiilor, au fost instalaţiile improvizate. În anul 2020, 112 incendii s-au produs la gospodării ale populației, iar 49 dintre acestea au avut cauza probabilă coșul de fum defect sau neizolat.

Pentru a preîntâmpina producerea unor astfel de evenimente, pompierii olteni recomandă o serie de măsuri care trebuie respectate:
– verificarea mijloacelor şi instalaţiilor de încălzire şi a coşurilor de evacuare a fumului şi gazelor, periodic, cu personal specializat;
– nu se vor introduce în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul;
– sobele de metal se vor amplasa la distanță de minim un metru faţă de pereţii din lemn sau alte materiale ce se pot aprinde uşor și nu se vor aşeza direct pe pardoseala combustibilă;
– folosirea sobelor cu uşi defecte este interzisă.
– nu este permis a se aprinde focul cu benzină sau alte lichide inflamabile;
– nu este permis să se aşeze, la mai puţin de un metru faţă de sobele metalice, la uscat, haine, rufe sau alte obiecte casnice care se pot aprinde;
– focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;
Pentru mijloacele de încălzit locale sau centrale care folosesc combustibil gazos, pompierii recomandă:
– montarea centralelor se va efectua numai de către personal autorizat;
– verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil gazos;
– folosirea regulatoarelor de presiune în perfectă stare de funcţionare;
– suspendarea utilizării centralelor termice la apariţia avariilor sau a oricăror altor defecţiuni şi solicitarea intervenţiei persoanelor autorizate pentru înlăturarea deficienţelor apărute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.