Acasă Actualitate România bate Italia la fotbal. 4-0! Trei olteni în lot!

România bate Italia la fotbal. 4-0! Trei olteni în lot!

232
         Asociația Comunelor din România are la nivelul județului Olt una dintre cele mai active structuri teritoriale. Actuala echipă de conducere, aleasă statutar în martie 2016, formată din Florin Gheorghe Tiutiu – primar la Nicolae Titulescu, și Ilie Chitez – primar la Bobicești, se implică în ceea ce înseamnă problemele comunităților rurale, nevoile legislative, aspecte pe care le propune forurilor decidente.
Pe lângă activitatea curentă, ACoR se regăsește în numeroase proiecte, cu parteneri având competențe asemănătoare și dincolo de granițele țării. În acest sens, deplasarea de acum câteva zile, din Italia, se înscrie în nota acestor relații.
Astfel, duminică, 19 septembrie 2021, echipa națională a primarilor din România, organizată prin Asociația Comunelor din România (ACoR) a învins, în deplasare, reprezentativa similară a Italiei. Cu 4-0. Meciul a fost posibil, urmare a unui parteneriat cu structura similară din Italia.
Pe lângă interesul strict sportiv, se caută soluții, căi alternative pentru efcientizarea reciprocă a administrației locale…
Meciul a avut loc pe stadionul de peste două milioane de euro din Santa Maria Coghínas, dotat cu gazon sintetic și instalație de nocturnă, într-o comună din provincia Sassari, regiunea Sardinia, Italia, cu o populație de 1.454 de locuitori și o suprafață de 22,97 km².
În lotul trimis de ACoR pentru această confruntare s-au aflat și trei primari olteni, membrii ai organizației de la Olt: Florin Gheorghe Tiutiu – primar la Nicolae Titulescu, Savu Ungureanu – primar la Slătioara și Sorin Ion Toma – primar la Movileni.
Lovitura de începere a partidei a fost dată de primarul din Santa Maria Coghínas, Pietro Carbini. Trofeul obținut de primarii din România va sta în vitrina Asociației Comunelor din România (ACoR), la sediul din capitală, situat în Sectorul 6, pe strada Constantin Noica.
Un lot de primari din mai multe județe ale țării
Pe lângă primarii olteni, au mai participat Roland Tiberiu Zelencz, primar comuna Mica, judeţul Cluj, Nicolae Beg, primar comuna Marga, judeţul Caraș-Severin, Dumitru Chelariu – primar comuna Pomârla, județul Botoșani, Claudiu Mihalceanu – primar comuna Giarmata, județul Timiș, Ioan Lupu – primar comuna Dârlos, judeţul Sibiu, Marian Pătuleanu – primar comuna Singureni, judeţul Giurgiu, Gabriel Stelian Mureşan – primar comuna Apold, judeţul Mureş, Victor Prodan – primar oraş Ungheni, judeţul Mureş, Ilie Ovidiu Furdui – primar comuna Crișcior, judeţul Hunedoara, Vasile Lombrea – primar comuna Sălciua, judeţul Alba, Călin Ovidiu Petrică – primar comuna Remetea Chioarului, județul Maramureș, Gheorghe Lucian Broiana – primar comuna Gârbău, judeţul Cluj.
Printre cei enumerați se regăsește și un nume de referință al fotbalului românesc, Gabriel Mureșan, primarul comunei Apold – Mureș, fost fotbalist de performanță, căpitan de echipă și campion al României cu CFR Cluj.
Alături de ei, ca membru în delegație, s-a regăsit și Dănuț Lupu, și el fost jucător al echipelor bucureștene Dinamo și Rapid, un sportiv emblematic pentru generația sa, cu numeroase selecții în echipa națională…
Nu s-a pus problema echipei câștigătoare
Cu o poartă bine ferecată de titularul postului, Florin Gheorghe Tiutiu de la Nicolae Titulescu, selecționata primarilor a câștigat meciul într-o manieră categorică. Autorii golurilor au fost: Roland Tiberiu Zelencz, primar comuna Mica – Cluj (primul gol), Gabriel Stelian Mureșan, primar Apold – Mureș (golul doi), Gheorghe-Lucian Broaina, primar Gârbău – Cluj (golul trei), Marian Pătuleanu, primar Singureni – Giurgiu (golul patru).
Dincolo de victoria obținută pe teren…
Meciul în sine contează mai puțin. Ideea de apropiere intercomunitară este cea mai importantă. Iar asta se întâmplă într-un context în care Europa este divizată, iar puțini acum, mulți oricând, sunt cei care redescoperă valori naționale în dauna celor comunitare. Fără a ignora independența națională, trebuie spus că spațiul comunitar este necesar, astăzi mai mult ca oricând.
Întâlnirea bilaterală de la Santa Maria Coghínas, regiunea Sardinia, este un pas mic pentru consolidarea relațiilor în spațiul european, dar unul mare în contextul vremurilor de astăzi. Complicate din punct de vedere pandemic, dar și ideologic…
Despre ACoR
Asociaţia Comunelor din România a fost înfiinţată în anul 1997, ca o asociaţie de autorităţi locale, având ca membri comunele din România. Numărul membrilor A.Co.R. este de peste 1750 comune, din toate judeţele României. Asociația acoperă aproximativ 87% din teritoriul țării și 48% din populație, acționând în teritoriu prin intermediul filialelor județene.
Asociaţia Comunelor din România este persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, neguvernamentală şi apolitică, creată cu scopul de a reprezenta în mod unitar comunele membre, constituită în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 264/2005. Asociaţia Comunelor din România a fost declarată ca fiind de utilitate publică prin Hotărârea Guvernului nr. 156 din 13 februarie 2008.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.