Acasă Actualitate Poliţiştii olteni, percheziţii în nouă judeţe

Poliţiştii olteni, percheziţii în nouă judeţe

68

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat în dimineaţa zilei de joi, 34 de percheziții domiciliare, la sediile unor persoane juridice din județele Olt, Dolj, Argeş, Vâlcea, Prahova, Ilfov, Gorj, Caraș-Severin și Teleorman. Sunt vizate infracţiuni de evaziune fiscală, executarea de activități miniere fără permis sau licență și continuarea activității după suspendarea acordului de mediu sau a autorizației, respectiv a autorizației integrate de mediu.

„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2011-2017, o societate comercială din județul Olt, ar fi desfășurat activități miniere fără permis sau licență și ar fi comercializat agregate minerale după suspendarea acordului de mediu, fără a plăti redevențele miniere datorate.
Societatea comercială este bănuită că ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat de 2.861.215 de lei. În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe documente.
Percheziţiile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice din judeţele Olt, Dolj, Argeş, Vâlcea, Prahova, Ilfov, Gorj, Caraș-Severin și Teleorman”, se arată în comunicatul IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.