Acasă Actualitate Acțiuni și amenzi pentru nereguli descoperite în transportul, depozitarea și procesarea cerealelor...

Acțiuni și amenzi pentru nereguli descoperite în transportul, depozitarea și procesarea cerealelor în județul Olt

40
      De la începutul lunii septembrie a.c. până în prezent, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Olt și reprezentanți ai Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt, au desfășurat acțiuni de verificare a operatorilor economici care desfășoară activități de transport, depozitare și procesare cereale.
Activitățile au vizat verificarea documentelor de însoţire a mărfurilor, verificarea concordanţei între produsul menţionat în documentele ce însoţesc transportul şi produsul efectiv transportat sau identificarea persoanelor care achiziţionează, transportă şi comercializează cereale fără documente legale.
Cu această ocazie, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8000 de lei și a fost ridicată în vederea confiscării suma de 1000 de lei și cantitatea de 14.280 kilograme de cereale (valoare 14.000 lei), fiind verificate 12 mijloace de transport.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor ce afectează bugetul de stat, în special a faptelor specifice evaziunii fiscale şi fraudelor vamale, precum și a ilegalităţilor din domeniul producerii, depozitării şi comercializării cerealelor.
În fapt, la data de 08 septembrie a.c., pe Drumul Național 54A, în orașul Corabia, au fost depistați în trafic doi bărbați, de 33 și 40 de ani, din localitate, care transportau cereale, respectiv cantitatea de 14.280 kg, folosindu-se de două tractoare cu remorcă.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că aceștia nu dețineau aviz de însoțire a mărfii, întreaga cantitate de cereale fiind ridicată în vederea confiscării, cei doi bărbați fiind sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 6.000 de lei.
De asemenea, s-a stabilit faptul că remorcile nu erau înregistrate sau înmatriculate, iar una dintre remorci folosea numere de înmatriculare atribuite altui autovehicul. În cauză au fost întocmite două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.
Articolul precedent„Obiectivele pe care mi le propun din punct de vedere managerial sunt de a readuce strălucirea și realizarea unui climat adecvat pentru performanța școlară”
Articolul următorPeşti de ocazie… Doi bărbaţi, arestaţi preventiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here