Acasă Actualitate Infracţiuni rutiere. Protagoniştii: un minor şi un adult răpit de alcool

Infracţiuni rutiere. Protagoniştii: un minor şi un adult răpit de alcool

26

Poliţiştii olteni au depistat în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice
În noaptea de 07/08 septembrie a.c., pe strada Popa Dinu, din comuna Vâlcele, polițiștii din cadrul Secției nr.4 Poliție Rurală Coteana au depistat un minor, în vârstă de 16 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care minorul a avut acces la autoturism.
Ieri, pe strada Nicolae Titulescu, din orașul Drăgănești Olt, a fost depistat un bărbat, de 47 de ani, din comuna Mărunței, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.