Acasă Actualitate La Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. 45 de paturi în plus, pentru...

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. 45 de paturi în plus, pentru cei cu COVID

19

Spitalul Județean de Urgență Slatina face o reorganizare a sectoarelor esențiale – Boli Infecțioase, ATI, Pediatrie – având în vedere contextul epidemiologic actual și tendința accentuată de creștere din ultima perioadă a numărului de cazuri confirmate cu virus SARS CoV-2.
Reorganizarea presupune atât extinderea sectoarelor existente sau înființarea de noi sectoare pentru tratarea pacienților confirmați Covid, cât și menținerea în capacitate funcțională a tuturor secțiilor și compartimentelor, care acordă servicii medicale pentru patologiile acute non-Covid.
Astfel, prin reorganizarea sectorului alocat îngrijirii pacienților suspecți și confirmați Covid de la nivelul secției Boli Infecțioase, acesta se extinde 45 de paturi.
De asemenea, începând din 03.09.2021 SJU Slatina va organiza sectorul Pediatrie Covid, cu 21 de paturi, unde vor fi acordate îngrijiri pentru pacienții pediatrici confirmați cu infecție SARS CoV-2.
În plus, pentru a asigura condiții optime de îngrijire a pacienților cu forme grave de infecție Covid-19, cât și pentru asigurarea accesului la intervenții chirurgicale a pacienților confirmați cu infecție Covid-19, SJU Slatina a alocat un întreg sector de Bloc Operator și ATI pentru această categorie de pacienți. În acest sector, pe lângă asigurarea condițiilor specifice de efectuare a intervențiilor chirurgicale la pacienții confirmați Covid, vor fi îngrijiți și acei pacienți cu forme grave, care necesită servicii medicale specializate de Terapie Intensivă. SJU Slatina va asigura un număr de 4 paturi unde pacienții confirmați cu forme severe de boală Covid-19 pot fi îngrijiți la cele mai înalte standarde. În funcție de situația epidemiologică, numărul de paturi ATI destinate îngrijirii pacienților cu forme severe de boală Covid-19 va crește la 8.

Facem precizarea că pentru toate sectoarele menționate anterior, unitatea noastră a obținut, din partea DSP Olt, avizul favorabil privind înființarea și desfășurarea activității pe aceste sectoare. Spațiile destinate pacienților Covid respectă cerințele legale în vigoare, fiind asigurate circuite separate, de la internare până la ieșirea din spital a pacienților.
Nu în ultimul rând, SJU Slatina își menține angajamentul de a asigura în permanență acordarea de îngrijiri medicale de specialitate pentru toate patologiile acute din portofoliul unității noastre. Prin reorganizarea actuală, în SJU Slatina nu s-a mai suspendat activitatea niciunui sector care poate îngriji patologie non-Covid, făcând posibilă menținerea în continuare a rolului principal al unității noastre – acela de Spital Județean de Urgență pentru toți cetățenii județului Olt.

Articolul precedentConstantin Necșuț, primarul excepție! La Ipotești, Olt…
Articolul următorCovid la Olt. Buletinul de azi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here