Acasă Actualitate Tronsonul 4 la Expres

Tronsonul 4 la Expres

174

Tronsonul 4 la Expres. Tot Umbrărescu!

Oficial, CNAIR a stabilit marți, 17 august a.c. proiectantul și executantul pentru Tronsonul 4 la Drumul Expres Craiova-Pitești. Este vorba de ASOCIEREA S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. Traseul are o LUNGIME de 31,88 km.
„Valoarea contractului este de 617.080.915,60 lei fără TVA., fonduri nerambursabile europene.
Construcția acestui tronson de drum expres se desfășoară pe teritoriul județului Argeș și începe la sud de localitatea Lunca Corbului (km 89+300), traversează localitățile Albota și Costești, ocolește pe la sud localitatea Bradu, după care se racordează la Autostrada A1 București – Pitești la km 121+185.Durata contractului este 12 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 120 de luni”
, se arată în comunicatul CNAIR.
Așteptările sunt legitimie față de termenul contractat, în condițiile în care același constructor avansează rapid pe Transonul 2, stadiul fizic – 87%, iar pe Tronsonul 3 lucrările sunt în grafic.
Așa că, peste trei ani, pe autostradă, de la București la Slatina. Până la Craiova, greu de spus, în condițiile în care antreprenorul desemnat să lucreze Balș și Craiova e în întârziere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.