Acasă Actualitate Scornicești. Primarul Daniel Tudor investește în tinerii de excepție!

Scornicești. Primarul Daniel Tudor investește în tinerii de excepție!

228
O premieră, vineri – 30 iulie 2021, la Scornicești. Pentru prima dată în istoria orașului, un primar s-a gândit că dincolo de investițiile curente în infrastructură și în ceea ce înseamnă administrația efectivă, un loc în agenda sa trebuie să-l ocupe și tinerii de excepție ai Scorniceștiului.

Mai precis, este vorba despre elevii care au obținut rezultate peste media 9, atât la Evaluarea Națională, cât și la Bacalaureat, sesiunile de vară din anul în curs. Cei mai buni au primit din partea primarului Daniel Tudor o diplomă dedicată performanței, un cadou constând în cărți – beletristică, cât și un premiu în bani. Suma: o mie de lei, pentru 14 elevi, dar și o excepție de 1500 lei, pentru Daniela Anamaria Niculae, cea care a obținut media 10 la Examenul de Bacalaureat. Una dintre cele două medii de zece obținute la nivelul județului Olt.
Evenimentul a avut loc în sala de ședințe a Consiliului Local Scornicești, iar lângă premianți s-au aflat și cadrele didactice: Steluța Bărbulescu de la Școala Generală „Nicolae Coculescu”, Mioara Badea de la Liceul Constantin Brâncoveanu și Violeta Tulea de la Școala Generală Bircii. Cele trei profesoare reprezintă o parte din cadrele didactice care au pus umărul la performanțele acestor elevi de excepție pe care îi are Scorniceștiul.

Emoții pentru toată lumea și o zi de neuitat pentru medici, ingineri, economiști, oameni de viitor pentru România așteptată…
Iată ce a declarat primarul Daniel Tudor cu ocazia evenimentului de la sfârșit de iulie, an 2021:
„Mă bucur foarte mult că, datorită vouă, avem ocazia să întâlnim astăzi, în această formulă. Noi, ceilalți, ne mândrim cu asemenea rezultate, iar eu, ca primar al Scornicștiului sunt impresionat și onorat de tinerii excepționali ai localității noastre. Vă felicit pe toți pentru rezultatele obținute, meritați din plin această recompensă și sper ca reușitele voastre să reprezinte un exemplu și pentru ceilalți colegi. Felicitări părinților și dascălilor care v-au îndrumat și felicitări speciale pentru ANAMARIA DANIELA NICOLAE absolventa de 10 a Sconiceștiului. Tuturor vă urez mult succes în viitor!”.
În rândurile următoare vă prezentăm echipa de aur a învățământului din Scornicești. Tineri pentru care viitorul sună bine, prin munca lor și a celor de lângă ei.

Evaluarea Națională
– Ana Victoria Marin, (media 9,35), Nicolae Ștefan Velcea (media 9,32), Sergio Albert Petcu (media 9,22), Natalia Andreea Națu (media 9,17), Florian Robert Constantinescu (media 9,12).
Examenul Național de Bacalaureat
– ANAMARIA DANIELA NICULAE (media 10), Oana Denisa Călina (media 9,93), Alexandra Marilena Catrina (media 9,71), Emilia Gabriela Brihac (media 9,65), Denisa Mihaela Sterie (media 9,65), Gebriela Cristina Maria (media 9,45), Daniel Constantin Drăgănete (media 9,18), Ionuț Laurențiu Aldescu (media 9,13), Ionela Florentina Dobre (media 9,08), Ana Maria Viorela Moacă (media 9).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.