Acasă Politic Gigel Ştirbu: „Cei de la PSD au lăsat Oltenia în sărăcie”

Gigel Ştirbu: „Cei de la PSD au lăsat Oltenia în sărăcie”

75

Deputatul Gigel Ştirbu este de părerecă PSD a lăsat zona Olteniei în sărăcie, în ultimii 30 de ani, „iar acum au tupeul să îi atace pe liberalii care găsesc soluții pentru dezvoltare”.
„Regiunea Olteniei a fost lăsată în sărăcie, în mod intenționat, de cei de la PSD în ultimii 30 de ani. Nu au încurajat investițiile și, mai mult chiar, au prăduit resurse importante pentru dezvoltare. De aceea pare greu de crezut că cei care au jefuit CEO au acum curajul, prin vocea deputatului PSD Claudiu Manta, să ceară demisia ministrului Energiei! Ați uitat domnule deputat de prejudiciul de 680 milioane de lei pe care fosta conducere girată de PSD, demisă de actualul ministru al Energiei, i-a sifonat din CEO? Nu v-am auzit vorbind atunci de acest lucru. De aceea ceea ce faceți acum se încadrează la: Curat tupeu, tipic social democraților! Ori au uitat, ori nu pricepe de fapt că ministrul Energiei, alături de colegi din guvernul condus de prim – ministrul PNL Florin Cîțu, au căutat cele mai bune soluții pentru a repara ce au stricat colegii lui de la PSD. Așa că îi recomand colegului meu, deputat de Gorj, să renunțe la demagogie și mai bine și-ar cere scuze pentru dezastrul lăsat în urmă. Să nu creadă că prin metoda ”cine strigă primul” va fi absolvit de vină va reuși să îi păcălescă pe români, doar pentru că sunt disperați că încep să se vadă rezultate concrete în urma unor măsuri puse în aplicare de guvernarea liberală.
Aș dori să reamintesc, pentru corecta informare, că în timp ce în guvernările PSD nu s-a făcut nimic concret, ministrul Energiei lucrează împreună cu cei de la Comisia Europeană la programul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia, care să permită să ajungă dintr-un producător unic pe bază de cărbune, într-un producător care să utilizeze cât mai puţin cărbune, în mix cu gazul natural şi energia verde.
Vă deranjează că acest Guvern face investiții în Oltenia? Pentru că există noi proiecte de investiții pentru zona Olteniei: proiect-pilot al centralei pe gaz şi hidrogen de la Halânga, extinderea rețelei de gaze naturale și alte proiecte de modernizare și dezvoltare. Totodată, să nu uităm că Guvernul condus de prim – ministrul Florin Cîțu este primul care a alocat resurse pentru drumul expres Calafat – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Lugoj, dar și resurse importante pentru drumul expres Târgu Jiu – Craiova. Să nu uităm de drumul expres Craiova – Pitești, cu care ați mințit Oltenia timp de 10 ani de zile. Ciudat mod de a ieși din anominat domnule Manta! Faptele vor vorbi de la sine și se va vedea că social democrații au fost cei care au ținut Oltenia în sărăcie!”, scrie deputatul pe pagina sa de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.