«Bunăstarea la nivel social nu se poate fundamenta și nu poate exista într-un stat cu o populație privată de accesul la o educație de calitate și la un sistem de sănătate bun»

Interviu cu IOANA ANDREEA DOGEANU,
drd. în cadrul Școlii Doctorale SNSPA București

           Ioana Andreea Dogeanu este o tânără de excepție, un vechi și bun prieten al Ziarului de Olt. Este un lider al generației sale. Profilul omului care poate trece ușor de la teorie la practică, atunci când va vrea să schimbe lumea. În bine, evident…
Absolventă a Facultății de Științe Politice SNSPA București, în prezent doctorand în cadrul Școlii Doctorale SNSPA București și expert-student în cadrul proiectului SNSPA – Educație Incluzivă și acces pe piața muncii, instruită pe măsură, arătând că în spatele unei diplome cartonate se află și o capacitate intelectuală rară, Ioana Andreea Dogeanu poate să răspundă, fără să se inspire, la întrebările principale ale unei societăți aflate în căutarea salvării prin educație.
În cele ce urmează, un interviu bun de citit, pe care îl recomandă, pe cale de consecință, echipa de la Ziarul de Olt.

– Ioana Andreea Dogeanu. Ce mai face și cu ce se ocupă în prezent?
– Sunt bine, mulțumesc pentru întrebare. Muncesc, studiez și încerc să îmi continui drumul indiferent de perioada pe care o traversăm, dar mai ales să mă adaptez schimbărilor din ultimul an, de care sunt sigură că nu a fost nimeni exonerat. În prezent, lucrez într-o multinațională și urmez un doctorat în cadrul Școlii Doctorale SNSPA, București, domeniul de cercetare: Științe Administrative.

– Pandemia de coronavirus. Cum ai trecut peste această perioadă?
– Perioada de lockdown a fost pentru toți ceva neașteptat și neobișnuit. Încerc să fiu un om obiectiv și asumat, astfel că analizând toată această perioadă într-o manieră holistă, vă pot spune că sunt unul din cazurile fericite. Sigur, poate la început am întâmpinat dificultăți în a mă obișnui cu lucrul de acasă, un sistem de muncă adoptat și implementat nu doar corporații, ci și instituțiile publice , denumit „work from home” sau telemuncă, cu școala online sau pur și simplu prin a limita o perioadă de timp contactul cu familia, prietenii sau cunoștințele, din cauza restricțiilor de circulație. Însă, în ciuda tuturor acestor lucruri, a mesajelor și a comunicatelor pe care mass-media ni le livra zilnic, a fricii și stării de panică de la nivel general, a situațiilor grave de sănătate prin care unii dintre semenii noștri au trecut, am încercat tot timpul să identific și oportunități. Într-o exprimare mai plastică, am încercat să văd „jumătatea plină a paharului”, astfel că mi-am canalizat energia în diverse proiecte și activități care să-mi țină mintea ocupată, făcând din anumite sarcini care-mi erau atribuite o „misiune”. Astfel am găsit mult mai ușor motivația într-o perioadă de criză pe care toți am traversat-o, iar din propria experiență, cred că în momentele mai puțin bune din viața noastră trebuie să avem puterea să ne atribuim un rol, să oferim o însemnătate acțiunilor noastre, deoarece ne face să depășim mai ușor ce este în jurul nostru și dă speranță.

– Ce efecte crezi că va avea această pandemie pe termen scurt și mediu?
– Efectele pe termen scurt deja cred că le vedem cu toții, sau dacă nu le vedem, le resimțim. Acestea se traduc în scumpiri, iar această creștere a prețurilor nu este vizibilă doar la produsele pe care le găsim pe rafturile magazinelor, ci și în alte sectoare, precum cel energetic sau cel al construcțiilor, și în mod evident, cel al serviciilor medicale, pentru că perioada pe care am traversat-o a fost una cauzată de o criză sanitară. Pe termen mediu, deși mulți angajatori au putut implementa acest mod de lucru de acasă, scutind din cheltuielile lunare compuse din chiriile pentru spațiile în care își desfășurau activitatea ori cele pentru plata energiei, a serviciilor de curățenie sau a costurilor de transport pentru angajați, din păcate foarte mulți și-au restrâns activitatea, iar acest lucru a avut și va avea un impact direct în ceea ce privește rata șomajului în rândul tinerilor. Pe lângă acestea, sunt multe alte efecte la nivel educațional, psihologic, social, dar și politic, însă am ales să mă focusez mai mult pe cele de ordin economic, deoarece fără o siguranță și un confort financiar, nu putem vorbi de bunăstare sau de analizarea unor aspecte ale vieții care țin de o oarecare profunzime în gândire, nu doar de pragmatism.

– Președintele Iohannis declanșează consultări cu partidele politice pe tema „România educată”. Poate factorul politic genera un proiect constructiv în acest sens?
– Doar factorul politic nu poate genera un proiect constructiv. Factorul politic este cel care ia decizii, cel care într-adevăr ne influențează toate aspectele vieții nostre de zi cu zi. Deciziile politice pot fi capitale în anumite momente și contexte socio-economice. Când vine vorba de proiecte, mai ales când vorbim de un sector esențial pentru orice stat, acela al educației, eforturile ar trebui să vină din partea tuturor. Factorul politic trebuie să consulte nu doar specialiștii în domeniu, cei care au o vastă experiență în sistemul educațional, profesorii sau directorii diverselor instituții de învățământ atât publice, cât și private, experții pe politici educaționale, ci și experți din arii precum sociologie, psihologie, comunicare, experți din zona de digitalizare. Iar toate discuțiile ar trebui să se facă în mod etapizat și adaptat la fiecare ciclu de studiu, pentru că elevii, dar și studenții au nevoi diferite dictate de perioadele de dezvoltare prin care trec. Și bineînțeles, ar putea să facă apel inclusiv la experți din alte state apropiate oarecum de profilul statului nostru, în care sistemul educațional s-a dovedit unul de succes și eficient, poate mai adaptat la realitatea pe care o trăim. Ar fi un pas, la fel cum și încercarea „școlii online” a fost un pas pe care România l-a facut forțată de împrejurări, dar cu care alte state din Europa, din lume chiar, cochetau de mult timp. Poate că școala online nu este o soluție, și în mod cert nu va fi, dar să nu uităm că pentru o perioadă a fost o alternativă la „nimic” sau poate la decizia de a îngheța anul școlar. Pentru România, sistemul online de predare a fost un start, un început și toate începuturile sunt dificile. Totuși chiar dacă vorbim doar de un an de când majoritatea am funcționat într-un astfel de sistem cu care nu ne mai confruntasem până atunci, cred ca ne-am adaptat și am putut învăța cu toții din greșeli, de la elevi, la studenți și profesori. Evident, totul este perfectibil.

«Educația incluzivă reprezintă „școala pentru toți”, indiferent de sex, rasă, etnie, categorie socială din care faci parte, naționalite, posibilități materiale, religie, credințe sau valori sociale»

– Un concept nou, care prinde: educația incluzivă și, implicit, accesul pe piața muncii. Unde suntem și unde trebuie să ajungem?
– Suntem fix în punctul în care ar trebui să fim, nici mai sus, nici mai jos. Realitatea nu se construiește din „dacă” și cu „parcă” și din critici aduse asupra deciziilor din trecut sau din plasarea vinei în exterior. În primul rând, cred că ar trebui să ajungem în punctul în care să nu ne mai plângem de milă și să nu mai stăm pe margine criticând tot ceea ce ne înconjoară, fără să depundem vreun efort să ieșim din zona de confort sau să încercăm sa ne orientăm spre soluții. În al doilea rând, ar trebui să fim mai răbdători și mai toleranți unii cu ceilalți. A te răzvrăti de unul singur împotriva sistemului, care este un colos, nu este o soluție, deoarece ai toate șansele să fii înghițit. Însă, a încerca fiecare, individual, din punctul în care se află, din domeniul în care își desfășoară activitatea, să facă bine în jurul lui, acest lucru poate aduce în discuție șansa de a schimba ceva și de a aduce plus valoare comunității în care trăiești. Și pentru că îmi place să mă folosesc de puterea exemplului, de pildă, noi, la SNSPA, în această perioadă, desfășurăm un proiect care abordează fix tematica educației incluzive și a importanței acesteia în ceea ce privește accesul pe piața muncii, proiect intitulat „SNSPA- educație incluzivă și acces pe piața muncii”. Proiect adresat atât studenților sau absolvenților, cât și elevilor de liceu sau viitorilor studenți, iar îndemnul nostru către toți este: CONTINUĂ#EDUCAȚIA! Astfel prin activitățile defășurate, webinariile, atelierele, dezbaterile, discuțiile cu alumnii sau a aducerii în prim-plan a unor oameni care au avut un parcurs profesional frumos, încercăm să subliniem importanța asigurării unei continuități în plan educațional. Să nu uităm că „natura ne aseamănă, educația ne deosebește” (Confucius), o veche sintagmă în care putem vedea de unde rezidă și importanța educației în viața oricărui om. Educația incluzivă reprezintă „școala pentru toți”, indiferent de sex, rasă, etnie, categorie socială din care faci parte, naționalite, posibilități materiale, religie, credințe sau valori sociale. O educație incluzivă înseamnă să dai însemnătate fiecărui elev sau student indiferent de mediul din care provine, să-l valorizezi, să încurajezi participarea și implicarea tuturor în diverse activități, să explici importanța multiculturalismului și beneficiile sale, să subliniezi că este important să acceptăm și nu doar să tolerăm și să învățăm că unul dintre rolurile școlii este și de a fi un loc în care să ne susținem reciproc, să încurajeze sentimentul de apartenență la o comunitate. Dacă toate aceste lucruri sunt învățate și accentuate de-a lungul studiilor, cred că toți ne putem descura și adapta mai ușor mai departe în viață.

– Se vorbește prea puțin, în sistemul public de educație, de dezvoltarea personală. Ce cuprinde și cui ar trebui să se adreseze?
– Într-adevăr, aveți dreptate, se vorbește puțin despre dezvoltarea personală chiar și în mediul universitar, iar la liceu aproape deloc. Deși ideea de „școală altfel” ar fi trebuit să abordeze această tipologie de subiecte, deoarece dezvoltarea personală nu este doar un subiect la modă supraexploatat în numeroasele cărți apărute în ultima vreme, nu trebuie privit doar așa, este un concept mult mai complex și un proces continuu, care se poate întinde pe toată perioada vieții noastre. Se adresează tuturor categoriilor de vârstă, începând cu perioada adolescenței, când ai o anumită maturitate la nivel decizional și îți conștientizezi într-o oarecare măsură rezultatele anumitor alegeri. Și de aici pleacă totul, deoarece este important să realizăm că alegerile pe care le facem ar trebui să fie unele făcute în mod conștient, iar ca să mă leg de ceea ce vă spuneam mai devreme, referitor la posibilitatea pe care fiecare dintre noi o are din punctul în care se află „să pună umărul” la relizarea unui bine comun sau la încercarea de aduce plus valoare comunității în care trăiește, eu mă bucur că fac parte din comunitatea SNSPA, și că sunt implicată într-un proiect al cărui obiectiv vizează dezvoltarea sustenabilă a unui mediu incluziv și consolidarea capacității instituționale printr-o educație de calitate. Proiect în care abordăm importanța cunoașterii și a modului în care se manifestă și ne putem dezvolta gândirea critică (”critical thinking”), cum ne ajută dezvoltarea acestui tip de gândire să ne ferim de știrile false (”fake news”) și de manipulare, prin exerciții practice, accesibile, jocuri și teste care să releve într-o oarecare măsură tipologia de personalitate a fiecărui participant, dar să-l și facă să conștientizeze că o cerință importantă pe piața muncii de astăzi este adaptabilitatea. Și pentru că trăim totuși în România și cunoaștem anumite probleme pe care perioada pandemiei și a defășurării școlii în format online ni le-a scos încă o dată la iveală, fără a pierde din vedere posibilitățile materiale reduse cu care unii dintre elevi sau studenți se confruntă, proiectul „SNSPA- educație incluzivă și acces pe piața muncii” include mai ales programe dedicate studenților și elevilor provenind din medii defavorizate, cu scopul de a contribui la obținerea unor performanțe academice, de a identifica oportunități de învățare și de a le pune la dispoziție, consiliere profesională, contribuind în acest fel la facilitarea accesului acestora pe piața muncii.

«Învățarea continuă nu ar trebui să ne sperie, ar trebui să ne bucure faptul că avem în permanență posibilitatea de a afla lucruri noi, de a cerceta alte domenii sau chiar de a ne reorienta la un anumit moment în viață…»

– „Educația continuă” versus „am terminat școala, nu mai am nimic de învățat”. Impact și consecințe…
– Nu cred că este rezonabil să spunem că am terminat școala și nu mai avem nimic de învățat, nu știu ce avantaje ne poate oferi această falsă credință, indiferent de școala absolvită sau de nivelul studiilor pe care le avem, învățăm toată viața, întotdeauna vom mai avea ceva de descoperit despre societate sau despre noi. Nici profesorii universitari remarcabili ori cercetării, doctorii, inginerii sau specialiștii în diverse domenii nu pot afirma că nu mai au nimic de învățat. Se întâmplă, mai rar, dar se întâmplă în cercetare să epuizezi un subiect, însă rezultatele la care ajungi pot să îți genereze noi întrebări de cercetare ori chiar să pui la îndoială ceea ce știai până în acel moment, deoarece de cele mai multe ori așa se traduce progresul. Învățarea continuă nu ar trebui să ne sperie, ar trebui să ne bucure faptul că avem în permanență posibilitatea de a afla lucruri noi, de a cerceta alte domenii sau chiar de a ne reorienta la un anumit moment în viață dacă descoperim că ne pasionează ceva. Este normal să învățăm pe tot parcursul vieții, deoarece trăim într-o epocă în care tehnologia se dezvoltă cu o rapiditate formidabilă, avem acces la o multitudine de informații în mod gratuit, iar noi trebuie să fim capabili să ne adaptăm. Contează în mod sigur și ca educația să se realizeze într-un mod plăcut, să nu ne facă să ne simțim epuizați ori să o resimțim ca pe ceva impus.

– Formarea profesională continuă este un slogan sau un deziderat?
– Consider că este un deziderat, fiind foarte important să înțelegem că asigurarea unei formări profesionale pe tot parcursul activității pe care o defășurăm este o oportunitate care ne ajută să menținem contactul cu realitatea în care trăim și să ne adaptăm cerințelor, dar și a schimbărilor inevitabile care apar. Spre exemplu, dacă luăm domeniul educației, este foarte important să se pună accentul și să se dea posibilitatea cadrelor didactice să beneficieze de cursuri, webinarii, ateliere care să le asigure o formare profesională continuă pentru a-și adapta stilul de predare ori pentru a-și dezvolta tehnicile de învățare noi mai apropiate de modelele și profilul noilor generații de elevi ori studenți.

– Instrucția post-școală ar trebui lăsată la liberul arbitru al fiecărei conștiințe sau ar trebui consfințită prin lege?
– Militez pentru libertate, mai ales când vine vorba despre libertatea de conștiință (râde). Cu siguranță, poate că vom avea din punct de vedere numeric alte rezultate, coerciția a fost și este uneori un mod bun de a obține rezultate imediate, însă nu garantează nimeni că vor fi și de calitate. Astfel că în anumite circumstanțe, cum este acesta, consider că este mai bine să facem apel la conștiința individuală.

– De ce reușesc să fie atractive sistemele de educație din Țările Nordului?
– Pentru că acelea sunt sisteme de educație construite și dezvoltate și pe baza faptului că elevii, studenții și profesorii au fost încurajați să-și dezvolte anumite capacități de adaptare, de acceptare a realității tehnologice și a nevoilor cu care societatea lor se confruntă, pentru că au valorizat și au înțeles că cele mai bune investiții sunt cele în EDUCAȚIE și în capital uman. Învestițiile în acest domeniu nu vor înregistra niciodată pierderi, iar profitul este garantat atât pe termen mediu, cât și lung. Bunăstarea la nivel social nu se poate fundamenta și nu poate exista într-un stat cu o populație privată de accesul la o educație de calitate și la un sistem de sănătate bun.

– Unde vezi școala românească peste 10 ani?
– Școala românească va fi cu siguranță mai evoluată, nu fac parte dintre cei care afirmă că acum „nu se face școală” sau că „nici școala nu mai este ce a fost”. Nu mai este ce a fost compartiv cu ce? Cu cea de acum cateva decenii? Ar trebui să fim conștienți că nici realitatea nu mai este aceeași de acum câteva decenii, că trăim după alte coordonate în momentul de față, iar dacă educația arată într-un fel sau în altul, este tocmai pentru că s-a adaptat și anumite schimbări de la nivel economic, politic și societal s-au reflectat și în acest plan, cel educațional. Este normal, nu putea râmâne undeva în trecut, iar acum să ne trezim că abordăm aceleași tehnici de predare învechite și care nu se aliniază la standardele impuse de piața muncii de astăzi. Vedeți, este un paradox: pe de o parte unii au o oarecare melancolie când vorbesc de „școala de pe vremuri”, dar în același timp reclamă faptul că sistemul educațional din România nu ține pasul cu schimbările de la nivelul tehnologiei și cu provocările pe care le generează, implicit nu răspunde nevoilor pieței muncii. Fac parte dintre cei optimiști și am speranța că un pas mic te poate aduce mai aproape de evoluție, decât refuzul în mod sistematic a tot ceea ce este nou și chiar a conștientizării unui posibil eșec. Haideți să evaluăm în mod obiectiv situația în care suntem în momentul de față, să identificăm resursele și punctele tari de care dispunem și doar pe acelea să le dezvoltăm, să încercăm să ne concentrăm mai puțin atenția pe neajunsurile unui sistem educațional care oricum a fost și este zilnic discreditat atât de cei din interior, cât și de cei din exterior, lucru care îngreunează și mai mult identificarea unor soluții.