Acasă Interviu « Implicarea mea e strict pentru comună, iar toate proiectele pe care...

« Implicarea mea e strict pentru comună, iar toate proiectele pe care vreau să le realizez vor aduce folos întregii comunități »

242

Interviu cu EMIL POPESCU, primarul comunei MĂRUNȚEI, județul OLT

     În decembrie 1989, locuitorii comunei Mărunței n-au prea fost conectați la evenimentele epocii. Au decis să facă prima schimbare de sistem abia în 2020, prin septembrie, atunci când, la alegerile locale, majoritatea electorilor a decis să trimită în istoria nefericită a localității conceptul de administrație locală, vechi de ani și ani, al lui Alexandru Becheanu. Au ales să conducă Mărunțeiul, pentru următorii patru ani, cu drept de încercare și mai departe, un tânăr care a arătat că știe să fie bun gospodar: Emil Popescu.
Tot la Mărunței, regula marelui partid a fost desființată. Emil Popescu a câștigat alegerile de la PRO România, și nu de la PNL sau PSD…
Despre starea nației, puncte de reper, dar și perspective, reporterul de serviciu a obținut un interviu direct de la sursă. De la primarul comunei Mărunței, Emil Popescu.
– Ce v-a determinat pe dumneavoastră să candidați pentru funcția de primar al comunei Mărunței?
– Am luat decizia să candidez văzând starea dezastruoasă în care se afla comuna Mărunței și neputința conducerii administrative de la acea vreme. Erau gunoaie la tot pasul și nimeni nu mișca un deget, locurile de joacă lipseau cu desăvârșire, străzi neasfaltate, școli nepuse la punct, toate acestea formând un tablou urât pentru localitatea noastră. Una peste alta, lispa de implicare a dus la starea actuală a comunei, dar și la decizia pe care am luat-o. Mai departe, decisiv a fost votul locuitorilor comunei cărora, și cu această ocazie, le mulțumesc.
– Unde se află Mărunțeiul în clipa de față și care sunt planurile dumneavoastră pe termen scurt, mediu și lung?
– Îmi doresc să ducem comuna acolo unde îi este locul, acolo unde trebuia să fie de mult, dacă exista implicare și voință. Sunt multe lucruri de făcut, timpul trece foarte repede, apar zi de zi probleme neprevăzute, dar sunt sigur că rând pe rând le putem rezolva pe toate. Avem o echipă bună, hotârâtă să facă treabă și vă asigur că altfel vor sta lucrurile în perioada următoare. Mai mult avem promisiuni pentru îndeplinirea mai multor obiective, deja am acoperit în proporție de 90% problema iluminatului public, cu lămpi led pe fiecare stâlp. Mai departe, ne propunem betonarea în curtea școlii, realizarea unui teren sintetic de fotbal, locuri de joacă și nu numai.
– Ați crescut taxele și impozitele locale la începutul anului 2021? Sunteți mulțumit de gradul de colectare al acestor sume?
– Deși nu am crescut tarifele, gradul de colectare al acestor sume rămâne unul destul de mic. Singura mărire a fost impusă de lege, prin acel indice de inflație, dar oamenii nu se grăbesc să achite, mulți au destul griji și probleme, îi înțelegem, dar mai devreme sau mai târziu tot vor fi nevoiți să plătească. Moștenim și aici o mentalitate care se schimbă greu.
– Cum este trecerea și ce simte un antreprenor de succes atunci când trece dincolo de ceea ce înseamnă activitatea concretă a societăților comerciale, în zona sistemului de management public?
– Administrația publică este total diferită de cea privată. Ne lovim aici de foarte multe acte, de proiecte, autorizații și sute, chiar mii de hârtii. Cu toate astea, ne descurcăm, le învățăm din mers și le facem așa cum trebuie pentru că altfel nu se poate. Repet: administrația publică e grea, dar nu e ceva ce nu poate fi rezolvat. Dacă ești dominat de intenții bune, n-ai cum să nu reușești!
– Aminteați de iluminatul public. Vin mai departe și vă intreb de apă, canal și gaze, cele trei servicii care formează un pachet mare și foarte important: când vor acoperi ele comuna Mărunței?
– Avem un sistem de apă în satul Bălănești, un sistem făcut în urmă cu zece ani, dar care, din păcate, nu este în cea mai bună situație. În prezent, este în curs de execuție proiectul de apă și canalizare în satul Mărunței, e un proiect moștenit, nu e pe toate străzile, ci doar pe cele principale, în limita banilor de la AFIR. Cu toate astea, ne dorim să-l extindem pe toată comuna, așa cum este normal și trebuie să fie! În ceea ce privește rețeaua de gaze naturale, aici este ceva mai greu, problema e mult mai complicată, având în vedere că la momentul actual pilonii pentru care se dau bani de la Uniunea Europeană nu includ finanțări pentru rețele de gaze naturale. În momentul în care va apărea un pilon sau un ghid în sensul respectiv, atunci vom accesa și noi cu speranța că vom putea implementa un astfel de obiectiv. Cu toate astea, nu putem ști astăzi ce va fi peste doi sau trei ani, având în vedere că între timp apar alte ghiduri, alte cerințe și va trebui să facem un alt proiect… Să cheltuim bani degeaba ne-ar fi ușor, dar fără rezultate și fără fonduri de la guvern ar fi aproape imposibil.
– Sunt măsuri cu sursă de finanțare guvernamentală spre care ați putea să mergeți și dumneavoastră, într-un context mai aparte, având în vedere că nu sunteți primar nici de la PSD, nici de la PNL?
– Este o altă chestiune extrem de delicată. Ghidurile care au apărut pentru finanțări europene nu prea includ mediul raral, fiind axate mai mult pe mediul urban. Singurii piloni pe care am putea să accesăm ar fi cei pentru instituțiile de învățământ. Sperăm să se facă modificări, să fie introduse noi programe și atunci vom accesa și noi cu speranța că vom obține și finanțarea necesară.
– Să vorbim și despre curățenie! Cum faceți față, aici, la Mărunței, cu ceea ce se înseamnă avalanșa de peturi, hârții, cartoane și alte mizerii produse de toată populația?
– Vedeți dumneavoastră, gunoiul îl fac oamenii, exact așa cum tocmai ați pomenit, dar pentru asta trebuie să lucrăm foarte mult la ceea ce ține de mentalitate. Într-adevăr, problema e foarte delicată, noi am reușit să semnăm un contract cu SALUBRIS-ul, să ne ridice gunoiul din punctele de colectare o dată pe săptămână, la care se mai adaugă un contract cu o altă firmă care vine să ridice, separat, peturile și tot ceea ce înseamnă gunoiul colectiv, pentru care va trebui să mai facem niște locuri speciale de colectare, separate de cele pentru gunoiul menajer. Vrem ca oamenii să respecte aceste serviicii și sperăm că ajutându-ne reciproc vom reuși să facem curățenie în această comună. E o problemă care ne afectează pe toți, una de care cu toții ne facem vinovați. Pe care tot noi, toți, trebuie să o rezolvăm!

– Cum colaborați cu consiliul local? S-a trecut de faza patimilor politice?
– Să știți că suntem bine. Avem o colaborare destul de bună, nu avem probleme și nu au fost discuții până în momentul acesta. Le-am explicat că implicarea mea e strict pentru comună, iar toate proiectele pe care vreau să le realizez vor aduce folos întregii comunități, nu mie, personal. Se pare că asta au înțeles și ei și mi-ar plăcea să înțeleagă toți cetățenii din Mărunței. Vom face treabă și vom cheltui banii pentru comună, pentru ceea ce tocmai am amintit la începutul acestui interviu.
– Care este relația dumneavoastră de lucru cu cei din aparatul propriu?
– Și aici există o relație bună, este din start o diferență față de abordarea din mediul privat, dar toată lumea a înțeles ce are de făcut, că trebuie să muncim în slujba cetățeanului și trebuie s-o facem întotdeauna cu mult respect.
– Aveți un proiect mai aparte, din toate cele pe care vi le-ați propus, la care țineți mai mult și pentru care veți face totul pentru a fi realizabil?
– Voi da totul pentru fiecare proiect, să fiți convins de asta! Un proiect foarte important pentru orice comunitate îl reprezintă asfaltarea. Asfaltul înseamnă curățenie, înseamnă lipsa prafului care este deranjant pentru noi toți. Așadar, îmi doresc să reușim implementarea acestui proiect, pentru ca mai apoi, pe rând, să reușim și cu alte proiecte în limita sumelor alocate.
– Asfaltarea va fi din surse proprii, europene sau guvernamentale, domnule primar?
– E foarte greu să faci asta din surse proprii pentru că astfel nu-ți mai rămân bani pentru proiectele mai mici. În acest caz încercăm să accesăm bani de la guvern sau de la Uniunea Europeană.
– Locurile de muncă? Toți candidații vin și promit locuri de muncă… Dumneavoastră ce spuneți pe tema asta?
– În măsura în care apar investitori, noi îi vom ajuta din toate punctele de vedere. Mai exact, îi asigur că vor avea tot suportul meu legal. Din păcate, pe la noi investitorii se lasă așteptați, luând în calcul și distanța destul de mare față de vestul Europei. Noi n-am avut norocul să avem o distanță mai mică față de graniță, față de vestul țării, acolo unde, implicit, apar mai multe oportunități. Noi avem datoria de a le oferi accesul la utilități și sperăm ca prin asta să apară și investitorii…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.