Acasă Actualitate Siminica Mirea: „România se îndreaptă, în mod real, către un dezastru economic…”

Siminica Mirea: „România se îndreaptă, în mod real, către un dezastru economic…”

45

Senatorul Siminica Mirea, despre eşecurile actualei guvernară faţă de atragerea fondurilor europene şi despre PNRR:
„Actuala guvernare a compromis total atragerea de fonduri europene pe exerciţiul 2021-2027!
Astfel, în acest an, niciun eurocent din partea UE nu va ajunge în economia românească. După eşecurile repetate cu aprobarea PNRR, avem parte, din păcate, şi de ZERO EURO absorbţie privind exerciţiul financiar multianual obişnuit.
Întârzierea privind aprobarea PNRR va face ca banii acordaţi României în acest an să fie prezenţi doar pe hârtie. ZERO – reprezintă rezultatul aroganţei şi neimplicării actualei Coaliţii, care, în repetate rânduri a refuzat propunerile Partidului Social Democrat de colaborare şi consens politic. Aşadar, România se îndreaptă, în mod real, către un dezastru economic… şi asta datorită neimplicării ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, care a dus la neacreditarea autorităţilor de implementare, îngheţarea unor proiecte ajunse la maturitate, precum şi nefinalizarea negocierilor pentru aprobarea unor documente-cheie. Totul este blocat și suntem practic la ZERO!”.

Articolul precedentOlt. Buletinul de COVID-19
Articolul următorMarius Iancu, despre guvernarea PNL-USR: „Vând tot ce pot pe nimic!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here