Acasă Actualitate Compania de Apă Olt reabilitează Stațiile de tratare Nicolae Bălcescu și...

Compania de Apă Olt reabilitează Stațiile de tratare Nicolae Bălcescu și Salcia

60

Compania de Apă Olt a semnat, în data de 21.04.2021, Contractul de Lucrări „Echiparea stațiilor de tratare apă potabilă ale Municipiului Slatina cu filtre pentru potabilizarea apei”, din cadrul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, în perioada 2014-2020”, proiect cu o valoare totală eligibilă de 1.147.116.622,49 lei fără TVA.

În cadrul acestui proiect, se vor reabilita și extinde stațiile de tratare Nicolae Bălcescu și Salcia și vor fi dotate cu echipamente performante pentru tratarea și monitorizarea calității apei potabile.
Stația de tratare și pompare Nicolae Bălcescu va fi proiectată pentru un debit maxim zilnic de 540 mc/h, iar stația de tratare Salcia va fi proiectată pentru un debit maxim zilnic de 490 mc/h.

Contractul de Lucrări „Echiparea stațiilor de tratare apă potabilă ale Municipiului Slatina cu filtre pentru potabilizarea apei” a fost atribuit în urma unei licitații publice deschise, asocierii SC ELSACO ELECTRONIC SRL & CVW TECHNOLOGIES SA, lider de asociere fiind SC ELSACO ELECTRONIC SRL. Valoarea contractului este de 51.783.368,51 lei fără TVA, din care, conform schemei de finanţare, 85% reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană iar 13% constituie co-finanțare naţională și 2% constituie co-finanțare din Bugetul Local.
Durata contractului de execuție este de 35 luni, la care se adaugă 36 de luni – perioada de notificare a defectelor.

”Contractul pe care l-am semnat astăzi este o veste bună pentru toți cetățenii municipiului Slatina pentru că, odată finalizate aceste lucrări la cele două stații de tratare, Nicolae Bălcescu și Salcia, vom putea spune că am eliminat disconfortul cauzat de turbiditatea crescută a apei potabile. În aceste două uzine de apă, așa cum le spun eu, vom îmbunătăți calitatea apei furnizate locuitorilor, contribuind astfel de reînnoirea și dezvoltarea orașului nostru. Sunt convins că și stațiile de tratare Nicolae Bălcescu și Salcia vor deveni puncte de atracție, așa cum este acum Stația de Epurare, pentru elevi, profesori și pentru toți cetățenii din municipiul Slatina care vor să afle povestea apei pe care noi o furnizăm. Compania de Apă Olt este parte din fiecare comunitate”, a explicat Cătălin Ușurelu, director general Compania de Apă Olt

Prin implementarea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, în perioada 2014-2020”, Compania de Apă Olt are ca obiectiv îmbunătățirea standardelor de viață și protejarea mediului înconjurător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.