Acasă Actualitate Beţi şi cu volanul în mână

Beţi şi cu volanul în mână

49

Polițiștii olteni prezintă trei cazuri de şoferi prinşi cu alcoolemie la bord. Pentru toţi şoferii depistaţi de poliţişti s-au întocmit dosare penale, după cum se arată în comunicatul de rpesă.

La data de 12 aprilie a.c., ora 09:50, pe strada Crişan, din municipiul Slatina, a fost depistat un bărbat, de 41 de ani, din comuna Strejeşti, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta prezenta o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 13 aprilie, a.c., ora 00:50, pe raza comunei Fărcaşele, a fost depistat un bărbat, de 34 de ani, din comuna Dobrosloveni, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta prezenta o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 13 aprilie a.c., ora 02:40, pe raza comunei Tia Mare, a fost depistat un tânăr, de 19 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta prezenta o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.