Acasă Actualitate Balș. Un miliard pentru primar!

Balș. Un miliard pentru primar!

630
      Nimic nu se pierde! Totul se transformă, iar când nu are loc această schimbare trebuie să intervină, imediat, instanța de judecată!
Ziarul de Olt scria despre solicitarea fostului primar al Balșului – Teodosescu Mădălin Ady, trimis acasă de popor, în septembrie 2020. Prin vot democratic, la alegerile locale din 27 septembrie. Atunci, bălșenii au arătat că nu-l mai vor. Pe cale de consecință, fostul primar devine petiționar și reclamant. Petiționar când se adresează SMR SA Balș, unde vrea să se întoarcă inginer la ceva ce nu mai există: Secția Oțelărie.Iar pentru că nu se poate, în timp util, față de decizia firească și legală de lipsa încetării detașării la primărie, subiectul devine reclamant. La instanță, la Tribunalul Olt. Acolo unde cere repunerea în drepturi, dar și o sută de mii de lei. Daune morale. Noroc că nu are o astfel de solicitare și față de bălșenii care nu l-au votat…
Mai mult, la dosar, reclamantul invocă și un șoc imens (nemăsurat – sic!), care i-a creat probleme cardiace, cum spune sub semnătură, și pentru care ar urma tratament. Plângerea e pe rol, contestația există, sunt invocate și ceva motive, dar legea va fi greu să îi găsească petiționarului-reclamant dreptate.
Lipsa reînnoirii detașării, care trebuia a fi făcută din șase în șase luni, vreme de 12 ani, e certitudine în acest conflict. În rest, pierderea alegerilor se tratează ca o boală de inimă și cu pretenții de un miliard de lei vechi. Instanța ia act și va soluționa cât de curând situația petentului devenit reclamant…
N-ar fi exclus ca la următoarea plângere, că tot are omul timp, să fie chemat în instanță și actualul primar al Balșului! Până la urmă… autor al stării de disconfort în care se află cel care a fost primar la Balș, până în ziua când o mână de oameni au creat o stare de spirit de pe urma căreia petentul vrea repede la Oțelărie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.