Acasă Actualitate Cronică parlamentară de Olt

Cronică parlamentară de Olt

41

Siminica Mirea „Oltenia înregistrează cele mai mari tarife de energie electrică – 206,35 lei MW/h”

Senatorul Siminica Mirea prezintă o stare de fapt: scumpirea energiei electrice. Cu toate acestea, Oltenia are cele mai mari tarife la curent.
„După cum bine ştim, de la data de 1 ianuarie, energia electrică a suferit o scumpire invers proportională cu veniturile românilor, accentuând astfel actuala situaţie nefavorabilă în care România se află.
Însă, cu toate acestea, de ce există diferenţe între regiuni, şi implicit, între cetăţeni? Vă spun asta, deoarece, în regiunea Muntenia Sud, tariful energiei electrice este de 157,18 lei MW/h, iar astfel, promisiunea făcută în legătură cu definirea consumatorului vulnerabil pentru protejarea celor 4,5 milioane de cetăţeni care nu îşi permit un consum mai mare de 55 KWh pe lună, a fost în zadar!
Concluzia e simplă, dar nedreaptă: Energia s-a scumpit, iar noi va trebui să o plătim.
Tocmai de aceea, din respect pentru TOŢI cetăţenii acestei tări, am votat ÎMPOTRIVA proiectului ce vizează plafonarea salariilor şi a sporurilor. Trebuie să ţinem cont de situaţia românilor şi de scumpirile din ultima perioadă la alimente, servicii şi ENERGIE ELECTRICĂ!
Valorile menţionate corespund categoriei de joasă tensiune.”, spune senatorul

Gigel Ştirbu vede drumul cel bun. Al treile tronson al Drumului Expres Craiova-Piteşti
La începutul lunii februarie, deputatul Gigel Ştirbu prezenta o nouă veste din partea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Antreprenorul, care se va ocupa de tronsonul trei al Drumului Expres Craiova-Piteşti a anunţat organizarea şantierului, care în prezent este în desfăşurare.
„Vești bune de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru Oltenia!
CNAIR a anunțat că antreprenorul tronsonului 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești, Asocierea S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L, a pregătit organizarea unui nou șantier. Potrivit reprezentanților companiei, traseul are o lungime de 31,75 km, tronsonul 3 va fi construit între localitățile Slatina și Colonești. Perioada de proiectare este de 12 luni, perioada de execuție este de 24 luni, iar perioada de garanție a lucrărilor este de 120 de luni.Valoarea contractului pentru Drumul Expres Craiova – Pitești este de 670.717.330,94 lei fără TVA, sursa de finanțare fiind fonduri europene nerambursabile.”, spune deputatul.

Liviu Voiculescu, apel către administraţiile locale
Senatorul Liviu Voiculescu, scrie, pe pagina sa de socializare, că Guvernul Cîţu va deschide apeluri pentru 800 milioane de euro, fonduri europene pentru extinderea rețelei de gaze naturale din România.
„Anul trecut, guvernul Ludovic Orban a alocat un miliard de euro din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructura Mare, pentru extinderea rețelei de gaz din țara noastră, din care au fost trase, în primul apel, 200 de milioane euro.
Anul acesta, guvernul condus de Florin Cîțu va deschide, pentru extinderea rețelei de gaze naturale, apeluri pentru 800 de milioane euro din bugetul UE, pe exercițiul financiar 2021-2027.
Fac un apel către toți responsabilii din Olt: pregătiți proiecte și aplicați pentru comunitățile pe care le reprezentați.
Vă asigur de tot sprijinul meu pentru a dezvolta județul Olt prin înființarea sau extinderea de rețele de distribuție a gazelor naturale . În noi stă puterea de a mișca și schimba lucrurile”, spune senatorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here