Acasă Editorial Primul angajament major al lui Rotea de la Balș!

Primul angajament major al lui Rotea de la Balș!

2136

Încărcătura emoțională din campania electorală pentru alegerile locale de la Balș s-a transformat, treptat, într-o mare și legitimă așteptare. Într-un fel, comparabilă cu cea din Slatina anului 2004, când Darius Vâlcov venea primar într-un târg prăfuit, blazat, iar oamenii așteptau să vadă transformarea într-o metropolă cu pretenții. Ce a fost atunci e baza schimbării radicale a unui municipiu unde, spun alții, se trăiește mai intens decât la Craiova, Pitești, Vâlcea…
Astăzi, la Balș, la trei luni de la depunerea jurământului, primarul Cătălin Rotea face prima mutare majoră în perspectiva unui Balș de mâine, altfel decât cel de astăzi, unde, dacă nu știați, cel mai mare angajator e primăria și subsidiarele sale.
După mai bine de un deceniu de promiscuitate, Balșul își cere drepturile sale. Pentru cei care locuiesc aici, dar și pentru cei plecați în străinătate, aflați în așteptarea zilei în care vor veni acasă și vor avea șansa să trăiască, dacă nu la un nivel occidental, măcar la limita decenței.
Orașul, astăzi, are nevoie de apă, canalizare, gaze naturale și investiții în drumuri, indiscutabil… Însă, pentru ca aceste rețele să fie într-adevăr surse de confort și civilizație, orașului de pe Olteț îi trebuie locuri de muncă. Altfel, mai sunt prin județ câteva comune care au de toate, dar beneficiarii, fie stau la oraș, fie sunt culegători de visuri pe plantațiile din Andaluzia, Sicilia. Pentru asta, proiectul de hotărâre de consiliu local, aprobat joi – 28 ianuarie 2021, de pesediști, de liberali și nu numai, privind înființarea Parcului Industrial Work Business Balș este prima provocare dar și piatra de temelie a noului concept administrativ promovat de Cătălin Rotea pentru următorii patru ani. Cel puțin…
Un astfel de proiect vine prin puntea dialogului, ridicată de primar peste apele tulburi și interesele meschine ale fostului edil în raport cu mediul privat. Ideea înființării acestui parc e simplă: în contul unor datorii istorice către finanțele locale, ale celor de la fostul SMR, se obține o compensație în natură, o suprafață de teren amplasată la limita de proprietate a producătorului de material rulant, cu acces la toate utilitățile. Chiar și în vecinătatea viitorului drum expres.
Aici, cu toată deschiderea către antreprenori, se vor construi capacități de producție, manufactură chiar, menite să genereze exact locuri de muncă, dar și plus-valoare pentru ceea ce reprezintă bugetul local. Iar asta se întâmplă într-un context în care Slatina are deja un parc industrial, aflat aproape de capacitatea maximă, iar la Craiova cererea antreprenorilor depășește de mult oferta. Balșul, în raport cu cele două municipii e la o distanță care nu contează în planul de afaceri al celor care vor și pot să producă plus-valoare industrială.
Proiectul lui Cătălin Rotea, privind înființarea acestei entități juridice, pe lângă transparență, este o provocare dar și o necesitate. Până la panseluțe, lumini ornamentale de Crăciun și de Paște, Balșul are nevoie de locuri de muncă. Și dacă până acum nu s-a gândit nimeni din vechea administrație la așa ceva, sau nu a vrut, e crimă și/sau prostie în același timp. Sau poate a fost o strategie menită să-i țină pe oameni captivi pentru a-i putea folosi ciclic, atunci când era nevoie de votul individial al celui din turmă…
Și, fără a anticipa, este aproape imposibil ca un astfel de proiect, nu are cum să nu reușească. Pe astfel de sisteme și mecanisme de parteneriat s-au dezvoltat mici comunități urbane din Transilvania. Priviți modelele de bună practică de la Florești (deși e comună), Dej, iar lista e lungă. Și în toate cazurile, reușita acestor proiecte industriale realizate în parteneriat transparent între administrația locală și investitori, a generat primul mare pas dinspre griul cenușiu spre verdele urban animat.
Balșul, cu un astfel de proiect, poate deveni, nu într-un timp lung, un concurent privind nivelul de trai, cosmopolitei capitale a Oltului, Slatina.
Iar când mecanismul va intra în funcțiune, așa cum scriam două rânduri mai sus, rămâne timp și pentru statui, panseluțe și borduri supraînălțate…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.