Acasă Actualitate Jandarmeria Olt, la „pescuit”

Jandarmeria Olt, la „pescuit”

100

Jandarmii olteni au „pescuit” un braconier sâmbătă, 17 octombrie a.c., în dreptul localităţii Băbiciu, în timp ce pescuia folosind plase de pescuit comercial tip setcă în lungime de 160 m.
Bărbatul de 21 de ani a fost prins în fapt şi i-au fost întocmite acte de constatare pentru săvârşirea faptei: „pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit”, faptă prev. și ped. de art. 64, lit. a, din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura. Persoana în cauză, împreună cu uneltele de pescuit, au fost predate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, în week-end-ul trecut, oamenii legii au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale, pentru nerespecatrea art.58, lit.b, din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, cuantumul acestora fiind de 4100 de lei.
„Reamintim faptul că: «pescuitul comercial fără licenţă sau autorizaţie de pescuit», constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între un an și 3 ani, iar neprezentarea permisului de pescuit, licenţei sau autorizaţiei atunci când acestea sunt solicitate, se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 600 lei”, se arată în comunicatul de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here