Acasă Actualitate Vrăji și vrăjeli de la Ady Mădălin… Episodul 3

Vrăji și vrăjeli de la Ady Mădălin… Episodul 3

1363
          Pornim tot de la broșura de campanie a candidatului liberal – Mădălin Ady Teodosescu, la Primăria Balș. Ca suport, avem pentru astăzi promisiunea unei platforme industriale cu patru mii de locuri de muncă. De ce nu cinci mii? De ce nu trei mii? Întrebări cărora autorul se află în imposibilitatea de a răspunde… Ca la multe altele.
Păi, într-un oraș unde sunt 2.900 locuri de muncă (la buget și la privat), după trei mandate de primar, se crează fix și exact… patru mii locuri de muncă. Fără niciun argument, doar ca să dea bine la populație și la popor.
La Balș, închiderea IAC (o fabrică destinată componentelor auto) este o certitudine și un eveniment de tată recentă. Doar acum câteva luni s-a petrecut relocarea capacității respective în altă țară. Mai mult, SMR, astăzi, este ca și închisă. O capacitate unică în România, destinată producției de material rulant, unde a lucrat și primarul înainte să vină, acum 16 ani la primărie, prima oară viceprimar. Șicanată de Mădălin, SMR-ul și-a redus treptat activitatea până la starea de astăzi. Atât de mult îl iubesc oamenii de acolo pe primarul care încă mai este, încât astăzi are interdicție de a mai intra în incintă. Iar dacă ar face-o, e pe răspunderea lui…
În Balș nu există nici măcar patru mii de locuri pe băncile supraevaluate, montate de primar în parcuri și printre blocuri, iar locurile de muncă sunt doar o promisiune halucinantă, făcută de un edil aflat la final de carieră și în profundă disperare. Replica sa cu… mai dăm ceva la popor, seamănă cu promisiunea făcută de Nicolae Ceaușescu de la balcon, pe 22 decembrie 1989, când, încurajat de soție, fiul poporului de atunci mai da 100 de lei la salariul minim și 50 de lei la alocații.
Și tot nu ies patru mii de români fericiți, când tocmai și-au ocupat locul lor de muncă în fabrica de promisiuni fără acoperire inaugurată de primarul care încă mai este, zece zile, pe funcție la Balș. Singura problemă a sa este că nu-l mai crede nimeni! Nici măcar postacii care-și pun, în medalion, fotografia cu mesajul de susținere pentru Ady de la primărie.
În rest, după primele analize, ies valori ale unei inteligențe asimptomatice, datorată stresului de candidat. Cauzată de ce va fi în primele ore ale dimineții de 28 septembrie 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.