Chiar dacă suntem în plină campanie electorală, rândurile de față nu vă îndeamnă să votați sau să acționați electoral într-un fel anume, pe 27 septembrie. Opțiunea fiecăruia dintre cititori este respectată, iar pe cale de consecință prezentarea realității este mijlocul de informare în urma căruia se pun concluzii despre o stare de fapt, o situație când un oraș din România anului 2020 este efectiv blocat în timp. Și se întâmplă asta într-o vreme ca într-un pariu, pe care alții l-au câștigat cu ceea ce se numește o condiție civică de bun simț în peisajul urban românesc. Astăzi, în țară, sunt orașe în care gradul de civilizație este ridicat, iar în unele locuri concurează, îndeosebi în Transilvania, cu ceea ce întâlnim în Europa Occidentală.
Balșul din 2020 ar fi trebuit să fie beneficiarul unei conjuncturi fericite. La mijlocul distanței dintre Slatina și Craiova, cu un pachet aproape complet de infrastructură de dinainte de 1989, orașul de pe Olteț este blocat în timp. Comparația cea mai potrivită poate fi făcută cu ceea ce se vede în serialul de pe un canal de filme, inspirat covârșitor din realitate, numit Cernobîl.
Orașul înghețat în timp, distrus de explozia unui reactor de la centrala atomică de acolo, are o oglindă românească numită Balș 2020. Aici, totul este imortalizat într-o fază a stării urbane, încât dacă nu ar exista mișcare umană în zonă, un venit din afară ar căuta punctul reactorului. Locul de unde a plecat în spațiu explozia… Iar asta se întâmplă în afara oricăror condiții de calamitate, dezastru sau influența vreunui factor extern distrugător.
Repetăm: nu este vorba de contextul electoral, fiecare are opțiunea lui, ci doar de cruda stare de fapt. Vorba unui clasic ajuns de două ori președinte, la 200 de kilometri distanță de Balș, pas cu pas…
Nu e nimic trucat…
Se întîmplă în aceste zile, undeva în ceea ce ar trebui să însemne zona de centru a orașului Balș. Aici, la ultima amenajare arhitectural-peisagistică a zonei, făcută înainte de 1989, s-a folosit un sistem de pavare din plăci intermediare, la modă în acea vreme, aplicate în Timișoara, Reșița, Cluj și în alte zone ale țării.
Acum, pe timpul în care pavelele sunt unități de măsură pentru administrațiile locale, betonul vibrocompactat a învins. Peste pavimentul original, se lucrează la ceea ce se vede în imaginea alăturată. O formă de risipă combinată cu disprețul de rigoare și așteptarea că impresia artistică va cântări pozitiv în ochii contribuabililor. Dar, este mult până departe…
Locuri de joacă pentru copii și mobilier stradal în paragină!
Înainte de a fi vorba de vandalism, căci nu trebuie exclus nici acest aspect, în Balș, mobilierul stradal este într-o stare căreia, precară, e puțin spus. Aici suntem în acest punct pentru că, pur și simplu, calitatea inițială a pieselor respective este deplorabilă. Sunt făcute precum pungile din carton: dacă ai neșansa să te prindă ploaia se distrug instantaneu, iar dacă folosești greutatea nepotrivită efectul este același. Lipsa de întreținere a lor arată un blocaj în timp, iar despre acest blocaj pot vorbi foarte bine bălșenii de rând. Dar să expui copiii și vârstnicii în „confortul” acestor amenajări urbane este prea mult. Riscul de securitate individuală îl bate pe cel de pandemie. Însă, de aici încolo nu mai e nimic de făcut, căci absența bunului simț civic din partea cui ar trebui să răspundă de așa ceva, e cel mai trainic aspect din tot peisajul.
Viețile bălșenilor la mâna destinului!
Au trecut… ani de când un tânăr din Balș sfârșea tragic, în urma unui accident cu bicicleta, printr-o cădere involuntară într-o groapă apărută în trotuar, nesemnalizată. E posibil ca și astăzi, pe rolul instanței, să se afle dosarul în cauză. Vinovații, chiar dacă vor fi pedepsiți, nu vor putea fi obligați să-l readucă la viață pe cel plecat prea devreme din această lume. Însă, din tragedia acestei lecții, la Balș, nu se învață. Pentru că, în plin oraș se află descoperite adevărate capcane ale morții: cutii ale rețelelor de branșare din iluminatul public, fără nicio protecție, gata să provoace o tragedie cu repetiție. Dar… ce ar mai fi de spus?!
Ghetoul din oraș…
Gunoaie aruncate la întâmplare. Focare de infecție într-o vreme când societatea reclamă și cere curățenie. Suntem într-un context sanitar excepțional, dar despre așa ceva la Balș nu prea s-a auzit. Astfel, imagini ca cele alăturate sunt expresii ale unei stări de fapt, unde chiar poate fi făcut ceva, doar că atâta vreme cât nu se acționează în consecință nu prea mai e nimic de zis, ci numai de făcut. Ceea ce bălșenii vor: curățenie! Și fiecare poate să traducă, în funcție de necesitate, ce înseamnă… curățenie.
Orașul ar avea dreptul să respire, iar pentru asta decizia este și una personală, dar și una colectivă. Vorbim, însă, de un oraș european, unde ar trebui măcar să se aspire, dacă nu să se trăiască la nivelul așteptat de fiecare dintre noi.
Nu este un coteț, e un sens giratoriu…
Poate ar trebui căutat în dosarul de personal al arhitectului orașului Balș! E posibil ca omul să nu aibă nicio vină, ci doar o pregătire de resort în domeniul preparării micilor la grătar sau al dezasamblatului autovehiculelor casate. Dar când avem în față imaginea unui sens giratoriu susținut din bugetul public într-o zonă cu greutate a Balșului, care seamănă cu ceea ce se vede în fotografie, avem și explicația unei lucrări pentru care garantul n-a înțeles că mai bine nu ar fi executat-o. E chestia aia, când vrei să bați un cui într-un geam, iar când insiști cu lucrul ăsta, chiar și prin repetiție, nu o să reușești…
Cimitirul n-ar trebui să fie confundat cu groapa de gunoi!
Mai mult sau mai puțin ortodocși, românii au, totuși, un cult al morților. Ține de educație, de modul cum respectăm pe cei care au fost până în noi. Însă, în Balș, normele bunului simț sunt abandonate exact la poarta cimitirului. Cum la intrarea în lagărele naziste figura o inscripție „Lăsați aici, voi, orice speranță!”, cam așa e și la Balș. Numai că, până acum, reprezentanții serviciului de comunicare nu au repetat și eticheta de la Auschwitz. Să conduci pe cineva drag pe ultimul drum și să intrii într-un cimitir ce te întâmpină ca în imaginea alăturată, ai deja, direct la purtător, dimensiunea zădărniciei unei situații unde intervenția umană este privită ca o ofensă minimă adusă bunului simț. Iar când mai știi că cineva ar trebui să susțină gospodărește acest aspect și nu o face, deja nu mai ai ce spune. Doar furie și nicio urmă de consolare.
Mătura și fărașul sunt la bălșeni!
Nu este un îndemn electoral și nu e o scrisoare de intenție a niciunuia dintre candidați. Pur și simplu, reporterul de serviciu pornește de la premisa bunelor intenții, a faptului că Balșul merită mai mult! Merită o schimbare în bine, pe care să o facă repede, un om gospodar, un om care să dea tonul și astfel să genereze declanșarea simțului civic la nivel de comunitate. Odată întâmplat așa ceva, schimbarea va veni, ca un tăvălug, peste imaginea înghețată a Balșului de astăzi, orașul care seamănă atât de mult cu Cernobîl. Numai că aici nu s-a întâmplat nicio explozie atomică…
