Atunci …
Este marți, 29 mai 1453, iar după săptămâni de asediu a celei de-a doua Rome, Constantinopolul, perla bizantină și inima ortodoxiei, semiluna străpunge zidurile de netrecut ale ultimului împărat al Imperiului de Răsărit, Constantin al XI- lea.
Haos pe străzile orașului pentru că Mehmed al II –lea a reușit ceea ce mulți și-au dorit, anume, să vadă schimbată crucea de pe Sfânta Sofia, catedrală ortodoxă, construită între anii 532-537 de către Iustinian, cu semiluna, iar cu picioarele pe Sfânta Masă să o declare moschee.
Constantin murise alături de ultimii soldați în timp ce încerca să apere din zidurile lovite de atâta timp de furiosul tun Basilic. Fum și ceață peste ceea ce a fost Constantinopolul, se putea vedea marți seară, și de miercuri avea să răsară un oraș capitală a fostului imperiu otoman, până la destrămarea acestuia din 1922.
Soarta Catedralei a fost pecetluită din momentul în care turbanele au intrat în cetate. Deși circulă multe legende despre zidurile care s-au deschis și au înghițit preoții care fugeau cu odoarele pentru a nu le lăsa pradă profanării sau despre palma dată de Fecioara Maria celui care cu sabia încerca să distrugă mozaicul care o reprezenta, istoric, a rămas fascinația lui Mehmed asupra reprezentării magilor din icoana Nașterii Domnului, fapt ce l-a făcut pe acesta să decidă, nu distrugerea mozaicului, ci acoperirea lui, lăsându-ne astăzi părtași ai unei frumuseți neîntâlnite.
Acum …
Reformatorul Turciei moderne, Ataturk, probabil se întoarce în mormânt știind că moscheea pe care el o convertise în muzeu să fie accesibilă tuturor celor care vor o lecție de istorie, pe 24 iulie 2020, nu revine la statutul inițial de catedrală emblematică a ortodoxiei , ci la loc de închinare pentru semilună.
Constantinopolul cade iată, a doua oară cu această nedreptate și culmea, într-o zi de vineri, în liniștea fostului muzeu, se vor auzi rugăciunile din minarete cu imamii chemând poporul turc la Allah.
Poate vă întrebați de ce am ales să scriu un articol despre acest viitor trist eveniment?! Pentru că spusele Prof. Cioroianu cu „Istoria rămâne cea mai frumoasă poveste”, de data aceasta nu se pretează pe subiectul nostru. Cu lumini și perdele, mozaicurile pe care ni le-a lăsat moștenire Iustinian, le-a păstrat sub tencuială Mehmed și ni le-a descoperit Attaturk, vor intra iar în umbra istoriei.
Prima dată, Bizanțul a căzut din mândrie! Acum, ceea ce a mai rămas din Constantinopol cade tot din pricina aceluiași păcat, mândria prostească a unui conducător, care vrea o dovadă a puterii aproape dictatoriale, pe care și-o clădește de câțiva ani buni.
Cumva, mă simt tot în anul 1453, atunci când în timpul asediului, bizantinii sperau la un ajutor care nu a mai venit din partea vestului, așa că întreb în încheiere … Lăsăm Constantinopolul să cadă a doua oară ?
Prof. Alin Bolboașă – Șofaru
