Acasă Actualitate Încă un ambulanţier „rănit” la Olt. Următoarea victimă, managerul Prina?

Încă un ambulanţier „rănit” la Olt. Următoarea victimă, managerul Prina?

399

Focarul e la Ambulanţa Olt, din păcate, nu se stinge. Informaţia zilei confirmă încă un caz, prezentat de Ziarul de Olt.
În condiţiile în care aici a avut loc un control, coordonat de înalţi reprezentanţi ai Prefecturii Olt, iar rezultatele oficiale au întârziat să apară. Acest caz, potrivit unor surse interne, este picătura care umple paharul Şansele de continuitate, pentru echipa managerială Prina-Marcu (manager şi director medical), sunt minime.
Decizia eliberării de sub povara administrativă este deja iminentă…
Urmează anunţul oficial, cel mai probabil după consultările din acest sfârşit de săptămână de la Cungrea.
Deşi cu sufletul, Prina este legată de echipa PSD de la Olt, decizia e în pixul serviciilor publice (DSP şi ministerul de resort) de la PNL.
Important e să scape asistenta şefă. Mai are puţin şi împlineşte 30 de ani pe funcţie. Singura care cunoaşte tot arborele genealogic al Ambulanţei de la Olt. Ar fi păcat să fie rău, ca să nu fie bine.

1 COMENTARIU

  1. Este o decizie care nu mai poate intarzia. Doamna Managera , cum ai place sa i se spuna, trebuie sa plateasca din greu, nu numai sa fie schimbata. Habar nu are cu ce se „mananca” activitatea de urgenta medicala. Nu are nici cele mai elementare cunostinte despre domeniu peste care, fara nici-un merit, este pusa sefa, doar ca asa vrea PSD. I s-a infundat si ei, credea ca tupeul sau extraordinar o so tina pe vecie pe functie. Daca plangerea salariatilor va avea sorti de izbanda, atunci nici toate micile atentii” de pana acum nu-i vor ajunge sa plateasca 1 milion euro cat au cerut afectatii.

Dă-i un răspuns lui olteanul salvat Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.