Acasă Actualitate ISCTR Oltenia rămâne la Slatina! Prin implicarea deputatului Gigel Știrbu…

ISCTR Oltenia rămâne la Slatina! Prin implicarea deputatului Gigel Știrbu…

869

A fost o furtună într-un pahar cu apă sau o „neatenție” rezolvată la timp? O întrebare al cărei răspuns nu mai contează atât de mult. Prin implicarea deputatului liberal Gigel Știrbu, ministrul Transporturilor a revenit, rapid, în nici 24 de ore, asupra unui ordin prin care sediul Regionalei Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Oltenia se muta de la Slatina la Craiova. O presiune a unor persoane apropiate de instituție, dar și de interesele doljenilor a fost răsuflată și lucrurile au revenit la normal prin implicarea deputatului liberal de Olt, Gigel Știrbu.

Într-o declarație acordată Ziarului de Olt, acesta, despre situația creată, a declarat că acest caz a impus o revenire la starea de dinainte, iar acest aspect a fost semnalat și rezolvat de ministrul Transporturilor, Lucian Nicolae Bode.
Practic, ISCTR Oltenia rămâne cu sediul regional la Slatina, iar această „neatenție”, a unor decidenți de rangul 2, a fost corectată de ministrul de resort, urmare a prezentării corecte a situației de către deputatul oltean.
Iată că Gigel Știrbu rămâne conectat la starea județului, iar intervențiile sale sunt prompte și rezolvă ceea ce, pentru unii, sub masca patriotismului local, a reprezentat o deturnare de la o situație bine stabilită, vizând, în speța de față, funcționarea ISCTR Oltenia, cu sediul său regional la Slatina, în locația cunoscută de pe bulevardul Nicolae Titulescu, Nr. 47.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.