Acasă Actualitate Percheziţii la Olt

Percheziţii la Olt

212

În jurul prânzului, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Olt împreună cu polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat, marţi, 26 mai a.c., două percheziții domiciliare, pe raza județului Olt.
„Perchezițiile au fost efectuate într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigări.
Astfel, la domiciliile unor persoane fizice din localitățile Oboga și Morunglav, au fost identificate 70.800 țigarete care nu aveau aplicate timbru de marcaj fiscal prevăzut de lege.
Întreaga cantitate de țigarete a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, iar doua persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt în vederea audierii și luării măsurilor legale.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.”, se arată în comunicarea oficială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.